Autorităţile din Brezoi vor să modernizeze oraşul cu bani europeni

Oraşul Brezoi din judeţul Vâlcea depune eforturi în această perioadă să devină staţiune de interes local. Acolo sunt numeroasele obiective turistice, iar autorităţile vor să modernizeze oraşul cu bani europeni, astfel încât să modernizeze oraşul cu bani europeni astfel încât să fie atractiv pentru turişti. Are detalii corespondentul RRA Ana Maria Cârstea.
Reporter: Cele mai multe proiecte menite a aduce oraşul Brezoi la statutul de staţiune turistică de interes local sunt finanţate cu ajutorul fondurilor europene. Amenajarea unor piste de bicicletă, menite a promova nu doar Valea Oltului, ci şi Valea Lotrului, dar şi achiziţionarea de autobuze ecologice sunt doar două dintre proiectele administraţiei locale din Brezoi, ce anul viitor vor fi puse în practică. 2021 este anul care va duce şi gazele la Brezoi, o investiţie atât de importantă într-o staţiune turistică. Pe de altă parte, se doreşte ca turiştii să afle despre pădurile UNESCO din Parcul Naţional Cozia, dar şi despre locurile mai puţin cunoscute de pe Valea Lotrului, unde se poate face rafting sau chiar de zonele unde pasionaţii de fotografie se declară de-a dreptul încântaţi./avladucu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 25 decembrie