La Spitalul Centrum din Budapesta vaccinarea continuă

Vaccinarea cadrelor medicale de la Spitalul Centrum din Budapesta cu vaccinul anti-COVID-19 continuă şi, până în prezent, nu s-a semnalat nicio problemă de natură medicală la nimeni, a precizat Andrea Kulcsár, şeful Centrului de vaccinare al instituţiei medicale, duminică, pentru agenţia ungară de presă MTI. Andrea Kulcsár a comunicat că, în cadrul primului transport de vaccin dezvoltat de Pfizer-BioNTech, instituţia medicală a primit 1.950 de doze, astfel vaccinul va fi administrat la 975 de persoane. Instituţia estimează că această cantitate va fi administrată în cinci zile. Medicul şef a menţionat totodată că această cantitate de vaccin va fi folosită pentru vaccinarea lucrătorilor din Spitalul Centrum din Budapesta, respectiv a cadrelor medicale din alte spitale, care s-au înregistrat anterior. Cadrele medicale care urmează să fie vaccinate sosesc conform programărilor şi primesc informaţii complete. Înainte de vaccinare, aceştia trebuie să completeze un formular privind starea lor de sănătate, pentru a se decide dacă pot fi vaccinaţi sau nu – a afirmat Andrea Kulcsár, adăugând că, după vaccinare, toţi sunt ţinuţi sub observaţie, cei vaccinaţi primesc un aşa-numit card de vaccinare, precum şi programarea pentru a doua vaccinare. Pentru o protejare completă, este nevoie de administrarea a două doze de vaccin. Andrea Kulcsár a precizat, totodată, că nu pot fi vaccinaţi cei cu febră, femeile însărcinate şi nici femeile care plănuiesc să devină însărcinate în următoarele trei luni. De asemenea, nu vor fi vaccinate nici persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele trei luni, întrucât în corpul lor există încă anticorpi împotriva virusului. În centrul de vaccinare a fost amenajat şi un spaţiu pentru acordarea de prim-ajutor, însă este pregătită şi secţia de ATI pentru tratarea unor eventuale reacţii adverse ale vaccinului, a menţionat Andrea Kulcsár, evidenţiind că până în prezent nu a existat niciun asemenea caz./lendrefy/ilapadat

(MTI – 27 decembrie)