O delegaţie a Partidului Comunist Chinez a sosit în Nepal

Un oficial de rang înalt al Partidului Comunist din China a sosit duminică la Kathmandu, capitala Nepalului, pe fondul unei crize politice declanşate de decizia premierului nepalez, K.P. Sharma Oli, de a dizolva Parlamentul. Confruntându-se cu revolte chiar în interiorul propriului său Partid Comunist Nepalez, premierul Oli a cerut organizarea de alegeri în aprilie şi mai 2021, cu un an mai devreme decât calendarul stabilit al alegerilor. Delegaţia chineză, condusă de Guo Yezhou, va avea convorbiri cu liderii Partidului Comunist Nepalez. Opoziţia nepaleză îl acuză de conducere defectuoasă pe premierul Oli şi îi cere demisia. China, care şi-a extins gradual influenţa în Nepal, se pare că intervine direct în rezolvarea disputelor politice, subliniază BBC./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 decembrie)


Proteste în capitala nepaleză Kathmandu, împotriva deciziei premierului de a dizolva Parlamentul

Sute de nepalezi, activiști și membri ai opoziției, au organizat un miting de protest în capitala Kathamndu, împotriva deciziei unilaterale a premierului K.P. Sharma Oli de a dizolva Parlamentul și de a declanșa alegeri anticipate. Grupuri de opoziție suțin că este neconstituțională decizia premierului și ar trebui anulată. Pe fondul rebeliunii cu care se confruntă în propria formațiune, Partidul Comunist din Nepal, premierul Oli a convocat săptămâna trecută organizarea de alegeri în lunile aprilie și mai, devansând cu un an data alegerilor./cstoica/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 decembrie)