Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă

Bucureşti, 11 ianuarie 2021

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate liniile de cale ferată, însă circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (ninsoare abundentă și pe alocuri viscolită), un număr redus de trenuri înregistrând la această oră întârzieri la sosire.

Pe raza regionalelelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași și Galați sunt activate comandamentele locale (în stațiile mari) și personalul feroviar acționează și intervine pentru ca circulația feroviară să se desfășoare continuu și în siguranță.

Menționăm că în această perioadă, angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică permanent starea infrastructurii pe toate secţiile de cale ferată, iar pe segmentele unde situația o impune se va intervi cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice.

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2

CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, va lua toate măsurile necesare pentru ca traficul feroviar să se desfășoare în această perioadă, în care sunt anunțate fenomene meteo nefavorabile, în condiţii de siguranţă.