Incendiu într-un pavilion al Institutului „Matei Balș” din București

Un puternic incendiu a avut loc în această dimineață într-un pavilion al Institutului „Matei Balș” din București. Potrivit primelor informații cel puțin trei pacienți au murit, iar pentru unul dintre ei se încearcă resuscitarea. Reporterul RRA Cătălin Radu se află la fața locului și ne oferă date de ultimă oră. Bună dimineața, Cătălin! Te ascultăm.
Reporter: Bună dimineaţa! Incendiul a fost stins – ne-au anumţat pompierii care se află aici la faţa locului. Se pare că acest incendiu, care a avut loc la parterul unui corp de clădire Spitalul „Materi Balş: a pornit de la un scurtcircuit. Au fost degajări mari pe casa scării, de la parter către ultimul etaj. Din cauza amplorii acestui incendiu la nivelul ISU București Ilfov a fost declanşat planul roşu de intervenţie. Dar mai multe amănunte să aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile.
Daniel Vasile: Incendiul s-a manifestat la parter, iar flăcările s-au propagat inclusiv pe faţada clădirii. A fost un incendiu violent. Este de menţionat faptul că fumul a fost cea mai mare probemă, s-a degajat pe casa scării până la nivelul etajului 3 şi s-a impus evacuarea tuturor pacienților şi a înregului personal existent în interior. Au fost constituite echipe de căutare-salvare, care au extras aceşti pacienţi. O parte dintre aceştia chiar au reuşit să iasă până la sosirea primelor resurse de intervenţie, pentru că starea lor de sănătate nu era una foarte gravă, însă la parter într-adevăr este zona cea mai afectată de incendiu. Menţionez că a fost declanşat planul roşu de intervenţie la nivelul municipiului București. La acest moment putem vorbi despre mai multe persoane care au inhalat monoxid de carbon care au fost preluate de echipajele SMURD şi direcţionate către alte spitale din Capitală. Şi mai putem menţiona că o altă mare parte din pacienţi se află aici în incita spitalului, în exterior, au fost amplasate resursele noastre şi li se acordă primul ajutor de către chipajele SMURD şi ISUBIF.
Reporter: Cum spunea şi purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov este vorba de aproximativ o sută de persoane care se aflau în acel moment în pavilion. Pacienţii răniţi intoxicaţi cu fum au fost preluaţi de ambulanţele SMURD şi au fost transportaţi sau sunt în drum spre spitalele de urgenţă. Potrivit ultimelor date se pare că trei dintre pacienţii care se aflau în salon au decedat. În acest moment se caută soluţii unde să fie transportaţi. Ministerul Sănătăţii a anunţat că şi ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, se află pe drum. Managerul Institutului „Marius Nasta” a anunţat că are 36 de locuri libere şi este gata să preia o parte dintre pacienţi. Noi rămânem la faţa locului şi vă vom ţine cu informaţii pe parcursul zilei.
Realizator: A fost în direct de la Institutul „Matei Balş” din Capitală reporterul RRA Cătălin Radu./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 ianuarie