Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că decizia Uniunii Europene de a institui un control al exporturilor de vaccinuri împotriva coronavirusului ar putea periclita eforturile de contracarare a virusului în alte părţi ale lumii. Directorul adjunct al OMS pentru acces la medicamente şi produse medicale, Mariangela Simao, a declarat: „Să spunem că nu este de ajutor ca, în acest moment, vreunul dintre state să aplice interdicţii de export şi bariere ce nu permit circulaţia liberă a ingredientelor necesare şi avem nevoie ca vaccinurile şi alte medicamente să fie disponibile pentru întreaga lume. Anterior, comisarul european al sănătăţii a afirmat că UE a dezvoltat un sistem „care ne permite să ştim dacă vaccinurile sunt exportate din UE”, iar UE are „responsabilitatea de a autoriza exporturile de vaccinuri, alături de statele membre.”/mbrotacel/schelaru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 ianuarie