Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut în Ungaria cu 1.160, iar cel al deceselor cu 65

În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost confirmate 65 de decese şi 1.160 de noi cazuri de infectare cu coronavirus – a comunicat luni portalul koronavirus.gov.hu. Portalul guvernamental menţionează că numărul total al cazurilor de coronavirus confirmate a crescut la 377.655, cel al deceselor a ajuns la 13.155, iar numărul persoanelor vindecate este de 281.839. Numărul cazurilor active de infectare a scăzut la 82.661. În spitale sunt trataţi 3.717 bolnavi de coronavirus, dintre care 295 sunt conectaţi la aparate de ventilaţie mecanică. În carantină la domiciliu se află 15.847 de persoane, iar numărul testelor pentru depistarea coronavirusului a crescut la 3.275.582./lendrefy/avladucu

(MTI – 8 februarie)