Calendarul evenimentelor, 9 februarie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

MARȚI, 9 FEBRUARIE 2021

 

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Parlament

* ora 11:00 – Ședință comună online a Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport, cu Comisia pentru sănătate publică

* Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila şi vicepreşedintele Senatului, Leonard Azamfirei, se întâlnesc cu reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale, sindicale şi ai asociaţiilor de pacienţi pentru a discuta despre sustenabilitatea sistemului de sănătate după 11 luni de pandemie COVID-19 – ora 13:00, Parlament, sala grupului parlamentar al PSD

  • declaraţii de presă, la final

 

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online:

  • ora 9:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – online și la sediul Senatului, cam. 3047, etaj 3
  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate publică – la sediul Senatului și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – online și la sediul Senatului, cam. 3073
  • ora 11:00 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației – la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru sănătate publică – la sediul Senatului și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 9, Corp B3, parter
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
  • ora 14:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – online și la sediul Senatului, cam. 4044
  • ora 14:00 – Comisia pentru mediu – online și la sediul Senatului, cam. 323, corp E3, etaj 2
  • ora 14:00 – Comisia pentru comunitățile de români din afara țării – online și la sediul Senatului
  • ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – online și la sediul Senatului, sala 4044, etaj 4
  • ora 14:30 – Comisia pentru afaceri europene – ședinta online

 

– Camera Deputaților

* Activitate în cadrul Comisiilor parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala: online
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 10:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala: Camera 13, nivel 1M, corp B2 – Studiu individual
  • ora 10:30 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala de sedințe a Comisiei
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
  • ora 11:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
  • ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala: 5156
  • ora 11:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii – sala: 7077
  • ora 12:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
  • ora 12:00 – Comisia pentru politică externă
  • ora 12:30 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – ședinţă online
  • ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: online
  • ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala: online
  • ora 15:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

 

-Guvern

* Dezbaterea online „Testarea COVID în România, la un an de la debutul pandemiei”; invitaţi: ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui; secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat; secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vass Levente; vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Alexandru Rafila; Adrian Wiener şi Laszlo Attila – Comisia pentru Sănătate Publică din Senat – ora 11:00, transmisie live pe DC News TV, DC News şi DC Medical, şi pe paginile de Facebook şi Youtube ale acestor platforme

* Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV Andrei Baciu, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, și directorul direcției generale urgențe medicale din cadrul DSU, membru CNCAV, Calin Alexandru, vor susține, începând cu ora 14:30, o conferință de presă, la Palatul Victoria.Conferința de presă va fi transmisă live pe conturile Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria.La conferința de presă va fi permis doar accesul reporterilor, în limita unui număr de 14 persoane, întrucât atât permite spațiul în condițiile respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19

 

– Ministere

* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează, începând cu 8 februarie, dezbaterile publice pe mai multe domenii specifice pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă adoptat în contextul crizei COVID-19. Consultările vor fi axate pe teme specifice abordării PNRR, spre exemplu: Cum susținem Noua Generație; Cum stimulăm dezvoltarea la firul ierbii; Cum dezvoltăm inteligent și durabil marile orașe și altele. Pentru a participa la consultarea pe unul sau mai multe domenii toți cei interesați pot completa formularul de la această pagină: https://mfe.gov.ro/pnrr/ . Discuțiile vor fi transmise live și pe Facebook, pagina https://www.facebook.com/MinisterulInvestitiilorsiProiectelorEuropene/ , unde pot fi postate întrebări și comentarii. Din program:

  • ora 10:00 – Cum dezvoltăm inteligent și durabil marile orașe? Dezbatere cu Asociația Municipiilor
  • ora 15:30 – Cum valorificăm resursele mediului de afaceri. Dezbatere pe competitivitate economică și digitalizare

*Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 90 de milioane de lei

* Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința Internațională Laude-Reut de Diplomație și Afaceri Globale – 2Day Ambassador 2021 – în sistem videoconferință

* Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat (AEMET) a emis coduri portocaliu şi galben de furtună şi vânt pentru unele zone, după cum urmează:

→Cod portocaliu:

  • Marţi, 9 februarie 2021, în comunităţile Andaluzia, Castilla La Mancha şi Regiunea Murcia – pentru furtună şi vânt, respectiv Aragon – pentru ninsori şi vânt;
  • Miercuri, 10 februarie 2021, în comunităţile Andaluzia şi Regiunea Murcia – pentru furtună şi vânt, respectiv Aragon şi Catalonia – pentru ninsori şi vânt/viscol.

→Cod galben:

  • Marţi, 9 februarie 2021, în comunităţile Madrid, Aragon, Asturia, Cantabria, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Catalonia, Extremadura, Galiţia, Navarra, La Rioja, Regiunea Murcia, Comunitatea Valenciană, Insulele Baleare şi oraşul Ceuta;
  • Miercuri, 10 februarie 2021, în comunităţile Asturia, Cantabria, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Galiţia, Ţara Bascilor, La Rioja, Comunitatea Valenciană, Insulele Baleare şi oraşul Ceuta.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile publice comunicate de autorităţile spaniole şi să respecte cu stricteţe recomandările acestora. De asemenea, cetăţenii români care se află în zonele afectate, în caz de urgenţă, pot să apeleze numărul unic de urgenţă 112.Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei Românei la Madrid: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Secţiei consulare al misiunii diplomatice a României în Regatul Spaniei: +34669362202.

 

– Partide

* Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, va avea în perioada 8 – 10 februarie, o serie de întâlniri online cu oficiali europeni. Programul zilei:

  • ora 17:00 – întrevedere cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene
  • ora 18:00 – întâlnire cu Ismail Ertug, vicepreşedintele Grupului S&D şi reprezentant SPD

*Bistrița:Conferinţă de presă a organizaţiei municipale PSD Bistriţa – ora 12:00

 

-Administrație

*Şedinţa online a Consiliului Local Sector 2 – ora 16:00

*Oradea: Conferinţă de presă a Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune care va prezenta raportul de activitate pe anul 2020; participă directorul APTOR, Alexandru Chira şi city managerul Mihai Jurca – ora 10:00, sala 117, etaj I, Primăria Municipiului Oradea

*Timișoara: Conferinţă de presă la Primăria Municipiului Timişoara – ora 11:30

 

– Juridic

* Şedinţa publică a Curţii Constituţionale a României – ora 9:00

  • Curtea Constituţională a României discută astăzi sesizarea Avocatului Poporului cu privire la constituirea completelor de judecată.Potrivit ordinii de zi a şedinţei, judecătorii constituţionali dezbat sesizarea Avocatului Poporului asupra dispoziţiilor art.19 alin.(3), art. 29 alin.(1), art.31 alin.(1) lit.c) şi ale art.52 alin.(1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.Avocatul Poporului spune în sesizare că dispoziţiile criticate aduc atingere art. 2l alin.(3), art.73 alin. (3) lit.l ), art. 126 alin. (l) şi alin. (4) şi art. 147 alin. (a) din Constituţie

* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

* Dezbaterea cu tema “Hotărârile judecătorești (civile) pot fi desființate în procesul penal?” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live , pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Înregistrarea video este rezervată membrilor. Invitați:Av. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate Țuca Zbârcea & Asociații, proc. dr. Irina-Ioana Kuglay, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, av. Elena Radu, Cabinet de avocat – Elena Radu, proc. Alexandra Șinc, formator Institutul Național al Magistraturii, av. Cosmin Șovar, Senior Associate FIRON BAR-NIR, av. Doru Cosmin Ursu, Managing Associate Zamfirescu Racoliți Vasile & Partners. Moderator: Av. lect. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea din București

 

– Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest în perioada 14 ianuarie – 28 februarie, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”. Din program:

  • Manifestațiile continuă până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, și a sediului Ministerului Finanțelor Publice (9 și 15 feb.)

* Conferinţa ”Atacurile ministrului Cătălin Drulă asupra salariaţilor de la metrou” organizată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou /USLM/ – ora 11:00, Piaţa Unirii 1

 

-Social

* Dezbaterea organizată de Organizația Salvați Copiii pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet – ora 15:00.Participă: Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, E.S. Andrew James Noble, Maria-Mădălina Turza, Președinte, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Elena Savu, Șef al Biroului de Investigare a Infracțiunilor de Pornografie Infantilă prin Sisteme Informatice, Inspectoratul General al Poliției Române. La întâlnire vor fi date publicității cele mai recente date privind conținutul ilegal întâlnit pe paginile web din România, obținute în cadrul liniei de raportare esc_ABUZ.Se pot pune întrebări în cadrul evenimentului transmis live pe facebook: https://www.facebook.com/events/461859051835540

* Pentru a marca Ziua Siguranței pe Internet (9 februarie), OLX, în parteneriat cu ING Bank România, lansează o nouă campanie de conștientizare și informare, cu scopul de a veni în sprijinul tuturor consumatorilor care se pot afla în situații critice pe parcursul tranzacțiilor online, astfel încât tot mai mulți consumatori să cunoască metodele de apărare împotriva atacurilor de phishing

 

– Economic

* Cea de a patra videoconferinţă ZF „BRD Buget 2021 – Cum pregătim viitorul? Cum rezolvăm ecuaţia de business a noului an?” – ora 9:00

* Instutul Național de Statistică publică date estimate privind:

  • comerţul internaţional cu bunuri al României – luna decembrie 2020 şi anul 2020
  • sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne, în luna decembrie 2020

 

-Mediu

* Astăzi, Programul Național Cantus Mundi România lansează proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob – jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie. Creat sub forma unui serial video de 10 episoade, proiectul va fi publicat săptămânal pe canalele de social media Cantus Mundi România (www.cantusmundi.ro)  și Nature Talks (www.naturetalks.ro)

  • Seria va fi difuzată cu începere din 9 februarie 2021, săptămânal, și va conține și exemple practice, fiecare având un subiect legat de mediu și ecosistem, de la poluare la reciclare, de la risipa alimentară la cumpărăturile responsabile, de la amprenta de carbon la explicarea particulelor în suspensie sau a nocivității plasticului pentru mediul înconjurător. Organizatorii vor adăuga noilor teme abordate și o suită de exerciții și concursuri interactive, menite să aducă beneficii reale atât comunității de copii și tineri Cantus Mundi cât și manierei în care aceștia interacționează cu natura.

 

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă online organizată de MediHelp cu scopul de a anunţa oficial un nou parteneriat strategic în industria asigurărilor de sănătate – ora 11:00

 

– Învățământ, Cercetare

* Emisiunea „Teleşcoala” revine cu un nou sezon la TVR 2. De luni până vineri, „Teleşcoala” poate fi urmărită între orele 9:00-10:00, ore de română şi matematică, pentru clasa a VIII-a. Clasei a XII-a îi este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile dedicate nivelului liceal (limba şi literatura română, matematică, biologie, fizică, istorie, geografie, chimie, informatică, economie, filosofie, logică, sociologie). Cursurile vor putea fi urmărite atât la televizor, cât şi online pe canalul de Youtube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe site-ul www.tvr.ro . Programul zilei:

  • ora 9:00 – pentru elevii claselor a VIII-a, Limba și literatura română
  • ora 9:30 – matematica
  • ora 15:00 – pentru elevii claselor a XII-a, Anatomie – Biologie
  • ora 15:30 – Fizică

* Focșani: Consiliul Judeţean Vrancea şi Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea invită profesorii de istorie şi geografie şi elevii vrânceni să se implice în proiectul educaţional „Identitate, valori naţionale şi locale”. Proiectul se va derula sub forma unor cluburi de Istorie şi Geografie – locală şi a României -, în cadrul cărora tinerii, îndrumaţi de către profesori prin metode non-formale de educaţie, vor descifra enigme ale istoriei şi geografiei, desluşind importanţa acestor discipline în cultura şi destinul neamului românesc, vor descoperi locuri şi personalităţi semnificative ale Vrancei, cultivând, în acest fel, memoria şi identitatea locală. Vor participa profesori de istorie şi geografie de la Liceul de Artă din Focşani, Şcoala gimnazială „Oana-Diana Renea” din Focşani, Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Focşani, Şcoala gimnazială din Faraoanele, Grupul Şcolar Agricol din Odobeşti, Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focşani, Liceul Teoretic „Grigore Gheba” din Dumitreşti, Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, Şcoala gimnazială „Regina Maria” din Vintileasca, Liceul Teoretic „Simion Mehedinţi” din Vidra şi Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Răzvan Săcrieru, profesor de geografie la Liceul de Artă din Focşani, propune tema “Vrancea. Curiozităţi geografice” – la sediul Sălii de Lectură a Bibliotecii Judeţene din Str. Maior Gheorghe Sava nr. 4

*Pitești: Conferinţă de presă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş – ora 11:00, la sala de consiliu

 

– Cultură

* Filarmonica „George Enescu” prezintă în cadrul “Stagiunii de marți seara ( fără public)”, un Recital cameral susținut de violonistul Aron Cavassi și pianistul Iulian Ochescu – ora 19:00, la Sala Mică a Ateneului Român. Coproducător: Radio România Muzical. Recitalul va fi transmis  pe canalul  de youtube al Filarmonicii  „George Enescu”, pe facebook-ul Filarmonicii și pe cel  al  Radio  România Muzical – Facebook  https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/

canalul YouTube https://bit.ly/2wMctlw . Accesul este gratuit. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. În program: Johann Sebastian Bach – Ciaccona din Partita nr. 2, în re minor, BWV 1004, Giuseppe Tartini – Sonata în sol minor, „Trilul Diavolului”, Eugène Ysaÿe – Sonata nr. 2 pentru vioară solo, Eugène Ysaÿe – Sonata nr. 3 pentru vioară solo, „Balada”, Camille Saint-Saëns / Eugène Ysaÿe – Studiu în formă de vals, Béla Bartók – Şase dansuri româneşti, Sz. 56

* Cinema Muzeul Țăranului prezintă o serie de filme distribuite de Transilvania Film și Bad Unicorn. Programul zilei:

  • ora 19:00 – filmul „Corpus Christi”, regie: Jan Komasa, 2019, Polonia

* Brașov: Recital Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov – 35 de ani de activitate – Integrala cvartetelor de coarde de Ludwig van Beethoven – 250 ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven – ora 19:00, la Sala mică Patria, cu 30% capacitate public în sală. Eveniment organizat de Filarmonica Brașov. Participă: Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II – a, Leona Varvarichi – violă, Ștefan Neagoe – violoncel. Program: Cvartetul op. 18 nr. 6 în Si bemol major „La Malinconia”; Cvartetul op. 131 în do diez minor

* Craiova: În cadrul proiectului „Hektomeron” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova sunt prezentate timp de 100 de zile, 100 de poveşti cu 100 de regizori de teatru din tot atâtea ţări, pornind de la „Decameronul”, scris de Giovanni Boccaccio – pe website-ul www.hektomeron.com   în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului (15 ian. – 24 apr.). Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză, de către actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Programul zilei:

  • ora 21:00 – Director: Alexandru Weinberger Bara/Austria. Actor: Tamara Popescu. Episodul: Ziua 9. Povestea 1

* Focșani: Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, organizează expoziţia de grup Atelier, a Filialei Vrancea a Uniunii Artiştilor Plastici din România – la Pinacoteca Centrului Cultural Vrancea, Str. Mitropolit Varlaam, nr. 48 bis. Curator: Liviu Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea. Pe simeze vor fi prezente lucrări de artă contemporană ale artiştilor: Gabriela Arghirescu, Elena Bîrhală, Laura Dumitru, Ştefan Dumitru, Laura Dascălu, Rodica Gherghinoiu, Viorica Oana Kalany, Adrian Munteanu, Liviu Nedelcu, Laurenţiu Nistor, Istvan Nagy, Laurenţiu Păun, Cristian Radu, Elena Stoiciu, Monica Turcu, Monica Voicu. Expoziţia poate fi vizitată, respectând normele de prevenire a pandemiei de coronavirus, conform legislaţiei în vigoare, în intervalul orar: 8:30-19:30, de luni până vineri

* Galați:Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi organizează o conferință de presă privind premiera spectacolului “Edith Piaf – o viaţă”, programat în zilele de 13 şi 14 februarie – ora 13:30, la sediul teatrului

* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă spectacolul „Comedie cu Olteni”, regia Ovidiu Cuncea, după Gheorghe Vlad – ora 19:00, la Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Distribuția: Daniel Onoae; Erica Moldovan; Alexandra Macovei; Dumitru Florescu; Cezara Fantu; Codrin Dánilá; Gelu Ciobotaru; Claudiu Vrabie; Alexandra Paftală; Mariana Dumitrache; Daniel Popa

* Satu Mare: Teatrul de Nord, Trupa Mihai Raicu se alătură programului „Belarus(sia) Worldwide Reading Project”, cu spectacolul-lectură “Insultați Belarus(ia)”, de Andrei Kureicik, de la ora 19:00, în Sala Mare, spectacol cu public și live streaming. Traducere: Raluca Rădulescu. Versurile în limba română: Iulia Grigoriu. Regia: Ovidiu Caița. Distribuția: Ciprian Vultur, Andrei Gîjulete, Dana Moisuc, Roxana Fânață, Cătălin Mareș, Andrei Stan, Carmen Frățilă. Afiș: Levente Benedek. Zilnic, în perioada 7 – 22 februarie, la inițiativa Ralucăi Rădulescu, traducătoarea în limba română a piesei, într-unul dintre teatrele partenere va avea loc un spectacol-lectură difuzat online sau jucat live, cu public în sală, în semn de solidaritate cu mișcarea teatrală și cu cetăţenii din Belarus, care protestează de șase luni fără încetare, pentru libertate și dreptul de a organiza alegeri corecte și libere

* Sibiu:Muzeul Astra Sibiu organizează o conferință de presă privind bilanţul în anul 2020, perspectivele în 2021 şi lansarea oficială a aplicaţiei ASTRA Museum App – ora 12:00, în Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Sala Auditorium

 

-Sport

*Are loc evenimentul de preluare a Stadionului „Arcul de Triumf” de către Ministerul Tineretului şi Sportului, de la Compania Naţională de Investiţii – ora 12:00, la sediul MTS, în Sala de conferinţe „Nadia Comăneci” – Str. Vasile Conta, nr 16, sector 2

*Cluj-Napoca:Au loc partide în Liga Naţională de baschet masculin:

  • CSA Steaua Bucureşti – CSM CSU Oradea – ora 16:30, la Sala Polivalentă
  • CACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CS SCM Timişoara – ora 19:30, la Sala Polivalentă

*Ploiești:Are loc un meci din optimile de finală ale Cupei României la fotbal: FC Petrolul Ploieşti – CSM Politehnica Iaşi – ora 19:00, la Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti

*Ungaria: Are loc meciul Sport Club Miercurea Ciuc – Corona Braşov Wolves (ora 18:30), în Erste Liga la hochei pe gheaţă şi Campionatul Naţional

* Melbourne, Australia:Jucători români la turnee internaţionale de tenis:

  • Ana Bogdan – Danielle Collins, în primul tur la Australian Open

 

– S-a întâmplat într-o zi de 9 februarie

* Se împlinesc 220 de ani (1801) de la încheierea Păcii de la Lunéville între Franţa şi Austria, sub domnia lui Francisc I – primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806). Pacea era valabilă şi pentru Sfântul Imperiu Roman şi însemna încetarea conflictelor militare între Austria şi Franţa. Aceasta a fost urmarea pactului semnat la 25 decembrie 1800 în farmacia Löwe (farmacia Leul) din Steyr (Austria). Această pace a încheiat Războaiele de coaliţie pornite contra Franţei şi a confirmat Pacea de la Campo Formio, încheiată în 1797. Franţa a anexat regiunea de pe malul stâng al Rinului (din Germania), regiune preluată oficial la 9 martie 1801 de Napoléon Bonaparte. Prin această pace Franţa a determinat recunoaşterea teritoriilor nou-ocupate ca „République sœur” („Noua republică franceză” sau „Republica soră”), „Republica Batavia” (Provinciile Unite, Ţările de Jos austriece), „République helvétique” (Elveţia) şi „Repubblica Ligure” (Liguria)

* La această dată, în urmă cu 121 ani (1900), a avut loc prima ediţie a competiţiei de tenis de câmp „Cupa Davis”. Studentul american Dwight Filley Davis i-a provocat pe jucătorii britanici de tenis (consideraţi drept cea mai mare forţă a tenisului mondial) să traverseze Atlanticul şi să concureze împotriva echipei sale de la Universitatea Harvard, punând în joc trofeul Competiţiei Internaţionale de Tenis pe Iarbă. Meciul va avea loc câteva luni mai târziu, la 8 august, când trofeul de argint masiv, cunoscut în prezent sub denumirea de Cupa Davis, va fi oferit, pentru prima oară, ca premiu, victoria revenind americanilor (3-0)

* Cu 102 ani în urmă (1919) România şi Polonia au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de reprezentanţă provizorie. La 31 mai 1919, relaţiile au fost ridicate la nivel de legaţie. La aceeaşi dată, în 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945

* Acum 92 de ani (1929) era încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia, Estonia şi Lituania, un acord (Protocolul de la Moscova) prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunţare la război ca instrument de politică naţională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele

* Cu 87 de ani în urmă (1934) avea loc, la Atena, semnarea, de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, a Pactului Înţelegerii Balcanice, care stipula, printre altele, ca statele semnatare „să îşi garanteze reciproc securitatea frontierelor balcanice” şi „să îşi ia obligaţia de a nu întreprinde nicio acţiune politică faţă de alt stat balcanic, nesemnatar al Pactului, fără avizul reciproc prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nicio obligaţie faţă de oricare stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi”

* Acum 61 de ani (1960) Joanne Woodward (n. 1930), actriţă şi regizoare americană, primea prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles (Hollywood Walk of Fame), inaugurând ceea ce astăzi a devenit o tradiţie

* Cu 54 de ani în urmă (1967) avea loc premiera filmului „Dacii”; scenariul – Titus Popovici; regia – Sergiu Nicolaescu; în distribuţie: Amza Pellea, Emil Bota, György Kovács

* Tot într-o zi de 9 februarie, acum 52 de ani (1969), avea loc un prim zbor de încercare, pentru aeronava Boeing 747, cel mai încăpător avion de pasageri timp de 35 de ani, record doborât de Airbus A380 în 2005. Mărimea sa impresionantă a adus cu sine şi două nume de alint: „Jumbo Jet” sau „Regina cerurilor”. Boeing 747 a fost primul widebody din istoria aviaţiei (oferea două culoare în cabină). Avionul cu două etaje este considerat cea mai populară aeronavă de capacitate foarte mare, din punct de vedere al numărului de aparate de zbor produse. Boeing 747 poate transporta până la 524 de pasageri, cu o viteză de peste 1000 de kilometri pe oră

* Acum 31 de ani (1990) a fost înregistrată (printr-o decizie civilă a Tribunalului Municipal Bucureşti) Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (constituită la 29.XII.1989). Preşedinte al Biroului Executiv al U.D.T.T.M.R. este Gelil Eserghep, iar sediul se află în Constanţa. Sigla Uniunii este o geamie stilizată, având ca fundament simbolul tătăresc „tarak tamga”, o semilună şi o stea cu cinci colţuri

* Cu 31 de ani în urmă (1990) era constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale). CPUN a avut atribuţiile unui organ legislativ al puterii de stat (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) şi a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990. CPUN era compus din 241 de membri (105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România), preşedinte fiind Ion Iliescu

* Şi tot într-o zi de 9 februarie, acum 29 de ani (1992), s-a desfăşurat turul I al primelor alegeri pentru administraţia publică locală din România postcomunistă (al doilea tur a avut loc la 23 februarie în localităţile unde prima consultare nu a fost concludentă). Primele alegeri generale libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial au avut loc la 20.V.1990. Atunci electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional pe liste)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Limbii Elene”, instituită și în România, din 2018, în scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând acestei minorităţi etnice; proiectul a fost inițiat de deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România. Ziua este marcată și la nivel mondial, la data comemorării poetului naţional grec Dionysios Solomos (8.IV.1798 – 9.II.1857)

 

– 1768: S-a născut Radu Tempea, preot, pedagog, lingvist, vicar al Episcopiei ortodoxe din Sibiu, director (1796-1808) al şcolilor ortodoxe româneşti din Transilvania; în 1797 a tipărit, la Sibiu, o „Gramatică românească”, una dintre primele lucrări de acest gen, în care încerca să pună bazele unei terminologii gramaticale moderne şi unitare (m. 1824)

 

– 1775: S-a născut Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în geometrie; tatăl matematicianului Bolyai János (m. 1856)

 

– 1802, 9/21: S-a născut Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria; moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870 (m. 1870, la Budapesta)

 

– 1850: S-a născut Vasile Păun, poet, dar mai ales teoretician şi critic literar de formaţie clasicistă; interesul său mergea de la literatura greco-latină, la literatura, estetica şi arta europeană a perioadei (m. 1908)

 

– 1908: S-a născut poetul Cicerone Theodorescu; a desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura sovietică, dar şi din autori precum William Blake, Jerôme Carcopino, Lino Curci (m. 1974)

 

– 1910: S-a născut locotenentul-comandor Dan Valentin Vizanty, pilot militar care a luptat în al Doilea Război Mondial, impunându-se ca unul dintre așii aviației de vânătoare române (m. 1992)

 

– 1917: S-a născut (la Voznesensk, Ucraina) Oleg Danovski, balerin şi coregraf român; unul dintre fondatorii artei dansului în România (m. 1996)

 

– 1924: S-a născut poetul și traducătorul Teodor Balş (numele real: Emilian Bălăşescu) (m. 1983)

 

– 1940: S-a născut George G. Potra, istoric, cercetător şi ziarist; a fost coordonatorul „Colecţiei de documente politico-diplomatice Nicolae Titulescu”, sub egida Fundaţiei Europene Titulescu; a publicat circa 50 de volume, singur sau în colaborare: ediţii de documente, monografii pe probleme de politică externă sau de istoria culturii, traduceri ale unor lucrări de antropologie, lucrări de istorie politico-diplomatică, ale unor volume dedicate războiului rece, serviciilor secrete, traduceri din literatura engleză, americană, franceză şi rusă (m. 2015)

 

– 1941: S-a născut sociologul şi profesorul Cătălin Basarab Zamfir; contribuţii privind teoria sociologică, politicile sociale, calitatea vieţii; membru titular al Academiei Române din 2019 – 80 de ani

 

– 1949: A murit Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (n. 1909)

 

– 1952: S-a născut chitaristul Florin Ochescu

 

– 1953: S-a născut Valeriu Butulescu, dramaturg, poet, prozator, traducător, jurnalist și autor de aforisme

 

– 1957: S-a născut violonistul Gavril Ardelean (m. 2012)

 

– 1971: A murit soprana Mimi Nestorescu (n. 1898) – 50 de ani. NOTĂ: Site-urile http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2006-09-08 şi http://www.cultura.mai.gov.ro/articles.php?article_id=50 menţionează ca dată a morţii 9 decembrie 1971

 

– 1975: A murit criticul muzical J.[ean] V.[ictor] Pandelescu (n. 1902)

 

– 1977: A murit Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (n. 1897). NOTĂ: http://www.luceafarul.net/scriitori-si-publicisti-botosaneni-emil-serghie menţionează ca dată a morţii 5 februarie 1977

 

– 1990: S-a născut pianista Alina Bercu

 

– 1991: A murit poetul, eseistul şi prozatorul Florin Mugur (n. 1934) – 30 de ani

 

– 1994: A murit (s-a sinucis) Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet şi prozator; fondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940); în 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (n. 1913)

 

– 2003, 9/10: A murit Dumitru Solomon, dramaturg, scenarist, prozator, publicist şi profesor (n. 1932)

 

– 2010: A murit jurnalistul, scriitorul şi omul de radio Sebastian Sârcă, una dintre cele mai cunoscute voci de la microfonul radioului public; de numele lui Sebastian Sârcă au fost legate, încă din anul 1969, emisiuni de mare succes precum „Caruselul iubirii”, difuzată la Radio România Actualităţi, „Manuscris radiofonic” şi „Tezaur”, difuzate la Radio România Cultural, „Telefonul de noapte” şi „Vorbeşte-mi despre tine”, difuzate pe postul de radio România Tineret; membru al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al Fundaţiei Radio România, Sebastian Sârcă este autorul mai multor volume (n. 1946)

 

– 2016: A murit Alexandru Vulpe, istoric, arheolog şi profesor; specialist în Epoca Bronzului şi cea a Fierului; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1931) – 5 ani

 

– 2017: A murit Radu Gabrea (nume complet: Radu Bartholomeu Gabrea), regizor de film, scenarist, producător, critic de film şi profesor; între 1974 şi 1997 a locuit în Germania (n. 1937)

 

– 2018: A murit sculptorul, pictorul, graficianul şi ceramistul Dumitru Rădulescu (n. 1942)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Bruxelles: Parlamentul European va discuta și va vota astăzi cu privire la Mecanismul de redresare și reziliență, conceput pentru a ajuta țările UE să facă față efectelor pandemiei de COVID-19. Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important element constitutiv al pachetului de redresare „Next Generation EU”. Textul a fost convenit provizoriu între Parlament și Consiliu în decembrie 2020.Pentru a fi eligibile pentru finanțare, planurile naționale de redresare și reziliență trebuie să se concentreze pe domeniile-cheie de politică ale UE — tranziția verde, inclusiv biodiversitatea, transformarea digitală, coeziunea economică și competitivitatea, precum și coeziunea socială și teritorială. Planurile care se axează pe reacția instituțională la situațiile de criză și de pregătire pentru situații de criză, precum și politicile pentru copii și tineret, inclusiv educația și competențele, sunt, de asemenea, eligibile pentru finanțare.

 

-Bruxelles: Discurs al ministrului de externe al UE, Josep Borrell, în Parlamentului European

 

– Moscova: Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate al Uniunii Europene, Josep Borell, prezintă comunicarea comună, din perspectiva relaţiei UE cu Federaţia Rusă, privind parteneriatul reînnoit cu Vecinătatea Sudică

 

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni cu premierul ucrainean, Denys Shmyhal – la sediul NATO

 

– Varșovia: Summitul şefilor de stat ai ţărilor Grupului de la Vişegrad (9 – 10 feb.)

 

– Strasbourg: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ședință online. Subcomisia pentru sănătate publică și dezvoltare durabilă va organiza o audiere pe tema „Depășirea ezitării vaccinului: strategii pentru parlamente și parlamentari”, ca parte a unui raport pregătit de Vladimir Kruglyi. Participă: membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, reprezentanți danezi ai Organizației Mondiale a Sănătății, Societatea împotriva cancerului și Forumul parlamentar european pentru drepturile sexuale și reproductive, precum și coordonatorul programului World Vision pentru implementarea, acceptarea și conformarea vaccinului Ebola și șeful unității de bioetică a Consiliului Europei

 

– Lyon, Franța: Angajaţii uneia dintre cele mai cunoscute reţele de televiziune din Europa vor intra în grevă, astăzi, în semn de protest faţă de reducerile de personal. Peste 50 de posturi ale Euronews, al cărui sediu se află în oraşul francez Lyon, sunt în pericol să fie afectate de disponibilizări. Greva de 24 de ore ar putea perturba semnificativ transmisiunile. Angajaţii spun că o propunere ca directorul executiv al companiei să accepte o reducere a salariului a fost refuzată. Conducerea reţelei de televiziune nu a comentat pe marginea acestei informaţii

 

-Ucraina: Conferinţă privind provocările pe care le ridică pandemia de coronavirus (9-10 feb.)

 

– Teheran, Iran: Începerea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19

 

– Washington: Procesul de destituire a fostului preşedinte american Donald Trump, în Senat

 

– Edinburgh, Regatul Unit: Fostul premier scoţian Alex Salmond, depune mărturie în fața unei comisii de anchetă cu privire la acuzațiile de agresiune sexuală

 

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 15 hotărâri

 

– Kuwait/Muscat/Doha: Vizita ministrului turc de externe, Mevlut Cavusoglu, în Kuweit, Oman și Qatar (9 – 11 feb.)

 

– Jakarta, Indonezia: Publicarea unui raport de investigație preliminară asupra prăbușirii avionului Sriwijaya Air Boeing din data de 9 ianuarie 2021

 

– Haga: Înfățișare, în fața Curții Penale Internaționale, a lui Patrice Ngaissona și Alfred Yekatom pentru crime de război în Republica Centrafricană

 

– Budapesta: Decizie la ședința de apel privind recuperarea licenței de funcționare a postului de radio, Klubradio

 

– Varșovia: Decizie într-un proces de calomnie împotriva a doi istorici polonezi

 

– Taiyuan, China: Fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, participă la o masă rotundă cu mass-media

 

– Berlin: Compania de turism TUI prezintă rezultatele primului trimestru 2020/2021

 

– San Francisco, SUA: Twitter publică rezultatele trimestrului IV

 

– Paris: Licitația „Questzalcoatl: șarpe cu pene”, de artefacte mexicane din epoca prehispanică

 

-SUA:  Sunt dezvăluite listele scurte pentru premiul Oscar ale nominalizărilor la categoriile de lungmetraj internaţional şi lungmetraj documentar; Nominalizările la premiile Oscar 2021 vor fi anunţate pe 15 martie, iar cea de-a 93-a gală va avea loc pe 25 aprilie

 

– Spațiu: Sonda spaţială fără pilot la bord, Al-Amal (Speranţa), a Emiratelor Arabe Unite, urmează să ajungă pe Marte

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Limbii Elene”, marcată la data comemorării poetului naţional grec Dionysios Solomos (8.IV.1798 – 9.II.1857)

 

– „Ziua Siguranţei pe Internet” (Safer Internet Day) are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet; evenimentul, care se desfăşoară anual, din 2004, în luna februarie, sub egida reţelei europene „INSAFE” – European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene, a ajuns la ediţia a XVIII-a. Tema acestei ediţii este aceeași cu cea de anul trecut: „Împreună pentru un internet mai bun”

 

– „Ziua Mondială a Stomatologului”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Societatea Internaţională a Stomatologilor în 1984, este celebrată în ziua comemorării Sfintei Apollonia, care este patroana celor suferinzi de durere de dinți și a stomatologilor

 

– 1409: S-a născut Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) (m. 1453). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 8 februarie 1405

 

– 1817: S-a născut pictorul spaniol Eugenio Lucas Velázquez (m. 1870)

 

– 1857: A murit poetul național grec Dionysios Solomos (n. 1798)

 

– 1874: A murit Jules Michelet, istoric şi publicist francez; a susţinut şi popularizat în presa franceză Revoluţia de la 1848 din Ţările Române şi unirea Principatelor (n. 1798)

 

– 1881 (stil nou): A murit Feodor (sau Fiodor) Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filosofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea (n. 1821) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morții 23.I/9.II

 

– 1885: S-a născut muzicianul şi compozitorul austriac Alban Berg (m. 1935)

 

– 1902: S-a născut ziaristul Gabriel Péri, erou al Rezistenţei franceze (m. 1941, ucis de hitlerişti)

 

– 1910: S-a născut biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru medicină pe 1965 (m. 1976)

 

– 1922: S-a născut Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (m. 2010)

 

– 1931, 9/10: S-a născut scriitorul austriac Thomas Bernhard (m. 1989) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut Amitha Bose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (m. 1992)

 

– 1940: S-a născut John Maxwell Coetzee, romancier, eseist, critic literar, lingvist, traducător și profesor sud-african; Premiul Nobel pentru literatură pe 2003

 

– 1943: S-a născut economistul american Joseph (Eugene) Stiglitz; Premiului Nobel pentru Economie în anul 2001

 

– 1943: S-a născut actorul american Joe Pesci

 

– 1944: S-a născut scriitoarea americană Alice Walker; a devenit cunoscută pe plan intenaţional pentru romanul ei „Culoarea purpurie” publicat în anul 1983. Romanul a fost premiat cu American Book Award şi Premiul Pulitzer şi ecranizat de regizorul american Steven Spielberg în anul 1986; alături de scriitorii Toni Morrison, Alex Haley, Maya Angelou şi August Wilson, Alice Walker face parte dintre cei mai renumiţi scriitori afro-americani

 

– 1945: S-a născut Mia Farrow (nume complet: Maria de Lourdes Villiers Farrow), actriță americană, militantă activă a unor inițiative umanitare internaționale

 

– 1945: S-a născut Yoshinori Ohsumi, biolog japonez; Premiul Nobel pentru Medicină pe 2016, pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie

 

– 1947: S-a născut muzicianul american Major Harris; una dintre cele mai de succes piese ale sale a fost „Love won’t let me wait” (m. 2012)

 

– 1977: A murit Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (n. 1894)

 

– 1979: A murit Dennis Gabor, fizician şi inventator maghiar; celebru pentru inventarea holografiei, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1971 (n. 1900)

 

– 1981: A murit Bill Haley, solist vocal, compozitor, autorul primei piese rock and roll ajunse în secţiunea pop în Billboard Crazy Man Crazy (n. 1925) – 40 de ani

 

– 1988: A murit Kurt Herbert Adler, dirijor american de origine austriacă (n. 1905)

 

– 1994: A murit oncologul american Howard Martin Temin; studii privind interacţiunea dintre virusul tumoral şi materialul genetic al celulei; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1975, împreună cu conaţionalii săi Renato Dulbecco şi David Baltimore (n. 1934)

 

– 1995: A murit politicianul american William Fulbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (n. 1905)

 

– 2001: A murit Herbert A. Simon, economist, sociolog, psiholog şi profesor american; Premiul Nobel pentru Economie pe 1978, pentru investigarea novatoare a proceselor decizionale în cadrul organizaţiilor economice (n. 1916) – 20 de ani

 

– 2018: A murit John Gavin, actor de film, diplomat și om de afaceri american (n. 1931)

 

– 2018: A murit Johann Johannsson, compozitor, scriitor şi producător islandez (n. 1969)

 

– 2019: A murit Tomi Ungerer, scriitor, ilustrator, desenator, sculptor, designer arhitectural și om de publicitate francez; faimos pentru satira socială incisivă și aforismele sale spirituale (n. 1931)

 

– 2020: A murit Mirella Freni, una dintre cele mai mari soprane italiene (n. 1935) – 1 an