Timișul continuă să aibă cea mai mare rată de infectare cu coronavirus la nivel național

Numărul cazurilor noi de COVID-19 se menține la nivelul din ultima perioadă. Alte 2.550 au fost raportate la prânz rezultate în urma efectuării a proximativ 30.800 de teste Real Time PCR și rapide. De ieri până astăzi, aproape 2.700 de persoane diagnosticate anterior au fost declarate vindecate, dar alte 77 au decedat. A scăzut din nou numărul pacienților cu coronavirus internați în spitale – în prezent sunt doar puțin peste 7.000, însă a revenit pe creștere cel al cazurilor care necesită îngrijiri la terapie intensivă, sunt 973. Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, atrage, de altfel, atenția că în ultima perioadă cei infectați întârzie să meargă la medic, astfel că de multe ori ajung în stadii avansate ale bolii.

Virgil Musta: Spre desoebire de ce întâmpla înainte, formele sunt foarte, foarte grave. În general, pacienţii vin târziu, stau foarte mult acasă, vin cu afectare plumonară peste 50%, în forme severe de boală şi cu risc de evoluţie severă şi deces mare. Secţia de terapie intensivă funcţionează la capacitate maximă şi, cum se eliberează un loc, imediat este ocupat de o altă persoană care așteaptă, sub formă severă, gravă pe secţie, deci noi suntem din nou la capacitate maximă, din păcate.

Realizator: Timișul continuă să aibă cea mai mare rată de infectare cu coronavirus la nivel național, peste 3,6 cazuri la mia de locuitori cumulat în ultimele 14 zile, iar ca zonă roșie mai figurează Maramureșul, cu puțin peste 3 la mie.#HUN/cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie