CNAIR a primit oferte pentru proiectarea și construirea a 41 kilometri din autostrada Transilvania

Compania de Drumuri a primit 12 oferte de la companii din Spania, Grecia, Italia, China, Turcia și România pentru proiectarea și construirea a 41 de kilometri din autostrada Transilvania, inclusiv a tunelului Meseș, din județul Sălaj. Potrivit unui comunicat al CNAIR, valoarea estimată a contractului este de aproape patru miliarde de lei, fără TVA. Proiectarea trebuie să dureze un an, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor trei ani. Pe aceast tronson de autostradă vor fi 65 de viaducte, poduri și pasaje în lungime totală de aproximativ 13 kilometri. Tunelul Meseș, cu două galerii, va avea o lungime de aproape 3 kilometri și două benzi de circulație pe sens./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie)