Mecanicii de locomotivă protestează în fața sediului Ministerului Transporturilor

Realizator: Mecanicii de locomotivă protestează la această oră în fața sediului Ministerului Transporturilor, solicitând printre altele aplicarea Legii privind statutul personalului feroviar și investiții pentru modernizarea liniilor de tren din România. Reporterul RRA Alexandru Lancuzov este printre protestatari și ne spune acum, în direct, care sunt celelalte revendicări, dar și soluțiile propuse pentru a crește viteza trenurilor. Bună ziua!
Reporter: Bun găsit! Trenurile noastre vechi de 40-50 de ani circulă mai încet decât acum un secol, viteza medie la garniturile de călători fiind de 44 km/oră, în timp ce la trenurile de marfă, viteza medie este de doar 18 km/oră. Sunt peste 300 de restricții de viteză pe care CFR Infrastructură vrea să le elimine prin reparații în regie proprie și cu utilaje foarte performante, pe care le va cumpăra din fonduri europene. De asemenea, feroviarii solicită deblocarea licitațiilor pentru achiziția de material rulant. Este vorba despre un contract pentru achiziția a 60 de trenuri electrice noi, de doi ani în contestații, dar și aplicarea statutului personalului feroviar care ar permite creșterea salariului cu 30-40%./cmorozanu/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 februarie)