Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis va participa mâine și vineri la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfășura în format videoconferință, a anunțat Administrația Prezidențială. Pe agenda reuniunii sunt evoluția pandemiei de COVID-19 și chestiuni privind securitatea și apărarea, în special cu operarea la nivelul Uniunii și complementaritatea dintre Uniunea Europeană și NATO. Administrația Prezidențială a mai precizat că, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a discutat, prin videoconferință, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, și cu alți lideri europeni, în pregătirea summitului de mâine și vineri./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie)