Senatul SUA a aprobat planul de redresare economică al preşedintelui Biden

Senatul SUA a aprobat planul de redresare economică al preşedintelui Biden, în valoare de 1,9 trilioane de dolari. Acest vot confirmă astfel unul dintre cele mai ample astfel de planuri din istoria Americii. Primul pachet legislativ major al preşedintelui Biden a fost aprobat de Senat după o sesiune maraton care a durat mai mult de 24 de ore. Deşi aceasta este o victorie pentru preşedinte, poate reprezenta şi un indiciu privind dificultăţile cu care s-ar putea confrunta în realizarea agendei sale politice, din cauza faptului că numărul senatorilor democraţi şi republicani este aproape egal. Eforturile democraţilor de a aproba pachetul economic au fost foarte aproape de un eşec după ce unul dintre ei a anunţat că nu va sprijini legislaţia. Impasul a fost depăşit numai după efectuarea unor modificări./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 martie