Consiliul de Securitate şi Apărare din Ucraina a aprobat o strategie de eliberare a Crimeii

Consiliul Național de Securitate și Apărare din Ucraina a aprobat, joi, Strategia de eliberare şi reintegrare a Crimeii și a Sevastopolului, teritorii ucrainene aflate sub ocupaţia Rusiei. Potrivit autorităţilor de la Kiev, documentul va fi făcut public. „În viitorul apropiat, toată lumea se va putea familiariza cu acest document. În plus, am decis că Strategia pentru dezocuparea Crimeii va avea o traducere oficială în limba engleză, iar toți partenerii noștri vor primi acest document în viitorul apropiat” – a precizat Oleksi Danilov, secretarul Consiliul Național de Securitate și Apărare din Ucraina. Potrivit acestuia, elaborarea strategiei a durat mai bine de un an şi a avut loc cu implicarea reprezentanților multor instituții, în special a Mejlisului poporului tătar din Crimeea. „Acesta este primul document fundamental de la ocuparea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, care conţine o indicație clară a modului în care vom acţiona pentru dezocuparea Crimeii” – a adăugat secretarul./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 12 martie)