Ucraina raportează aproape 13.000 de cazuri noi de coronavirus

Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a anunţat, vineri dimineaţă, că în Ucraina au fost depistate 12.946 de noi cazuri de coronavirus, după prelucrarea a 100.718 teste. Potrivit ministrului, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate cu 3.862 de cazuri mai mult decât la raportarea de joi, când au fost raportate 9.084 de infectări. De asemenea, în ultima zi, în Ucraina au fost înregistrate 230 de decese asociate COVID-19, iar 3.843 de persoane infectate au fost internate în spital, în timp ce 4.630 de pacienţi s-au vindecat. De la debutul epidemiei, 1.438.468 de ucraineni au contractat virusul SARS-CoV-2, dintre care 27.915 au decedat, iar 1.214.876 s-au vindecat. În acest moment, în Ucraina mai sunt 223.592 de cazuri active de COVID-19./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 12 martie)