Debutul Classix Festival 2021: renasterea Aeterna

Iasi, 15 martie 2021 – Festivalul Classix a debutat aseara in Catedrala Romano-Catolica „Sfanta Fecioara Maria, Regina” din Iasi cu concertul Classix Aeterna. Au interpretat: pianistul Dragos Andrei Cantea, violoncelistul Filip Papa, violonistul Andrei Chirila si clarinetistul Mihai Ailenei. Alegerea Catedralei ca prim loc de desfasurare al concertului nu este intamplatoare: muzica clasica a luat nastere in biserica si mereu va reveni acolo, conectand trairile noastre pamantesti, cu valorile noastre de zi cu zi si idealul divin.

In public au participat fizic 30% din capacitatea locurilor Catedralei conform reglementarilor actuale, iar la concertul difuzat live pe paginile organizatorilor a avut 10.000 de vizualizari ale transmisiei. Materialul poate fi vizionat in continuare pe pagina de Facebook a Classix Festival  de catre cei care nu au avut posibilitatea sa-l urmareasca in direct.

Parintele Egidiu Condac, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice Iasi, mentioneaza: „Transmitand salutul Preasfintitului Iosif Paulet si binecuvantarea sa, ne-am simtit onorati sa fim gazdele debutului celei de-a doua editii a festivalului Classix. Printre temele enuntate a fost si aceea a renasterii. Intr-adevar, fiind in acest anotimp de primavara, este un timp de renastere. In al doilea rand, este un timp de renastere fiind in continuare in acest parcurs de pandemie, avem atatea motive de renastere a sperantei. Si nu in ultimul rand, o renastere spirituala.

Concertul a fost prezentat sub notiunea eternitatii timpului si spatiului. Acesta a marcat mult-intarziata premiera ieseana a uneia dintre cele mai importante lucrari crestine din repertoriul cameral modern – Cvartetul pentru sfarsitul timpului de Olivier Messiaen, precedata de o meditatie sonora intitulata Oglinda in oglinda (orig. Spiegel im spiegel) sub semnatura lui Arvo Pärt.

Programul concertului:

Spiegel im Spiegel (trad. n. – Oglinda in oglinda) este una dintre cele mai cunoscute si interpretate lucrari ale lui Arvo Pärt. Lucrarea prezinta propriul stil componistic al lui Pärt, tintinnabuli – o maniera a suprapunerii melodiei descendente cu acompaniament ascendent si figuratii de clopot in stil minimalist. Fiind o uvertura festivaliera cu un puternic impact emotional, aceasta face trimitere la oglinda infinitului si prezentarea eternitatii intr-o balon melodic spatial-temporal.

Cvartetul pentru sfarsitul timpului este una dintre marile capodopere ale muzicii de camera a secolului XX, inspirata dintr-un vers din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, Capitolul X („ca timp nu va mai fi”). Messiaen avea 31 de ani atunci cand Franta a intrat in cel de-al Doilea Razboi Mondial. A fost capturat de armata germana in iunie 1940 si a fost incarcerat in Stalag VIII-A, un lagar de razboi din Görlitz, Germania (astazi Zgorzelec, Polonia). El a compus acest „exotic” ansamblu doar pentru instrumentele disponibile in lagar (clarinet, vioara, violoncel si pian), dar chiar si asa, monumentala lucrare exprima fara echivoc credinta Catolica a compozitorului. In prefata partiturii, regasim urmatorul program prezentat de insusi Messiaen:

…Vazusem un alt inger puternic coborand din Rai, imbracat cu un nor;

Si un curcubeu deasupra capului sau – fata sa era precum soarele, iar picioarele piloni de foc.

A pasit pe mare cu piciorul drept, si pe pamant cu cel stang…

Si si-a ridicat mana spre Cer, si a anuntat in vecii vecilor… ca nu ar trebui sa mai existe timp.

Iar glasul celui de-al saptelea inger, atunci cand va vorbi, va deslusi misterul lui Dumnezeu.”

Interpretarea lui Messiaen a acestui pasaj nu portretizeaza o viziune a Apocalipsei, si nici nu reprezinta o oglindire a situatiei sale ca prizonier de razboi, ci reliefeaza ideea sfarsitului timpului drept final al trecutului, iar viitorul marcat drept inceputul eternitatii. Este un moment de renastere. Discursul melodic a fost menit sa prezinte o extensie a cuvintelor Ingerului Apocalipsei. Messiaen nu mai afisa niciun interes pentru ritmurile stabile si omogene, precum cele regasite in muzica militara, astfel incat el aspira spre ritmuri in afara timpului.

Au interpretat:

Pianistul Dragos Cantea, director artistic al festivalului Classix, este alumni al Academiei Norvegiene de Muzica din Oslo si concerteaza constant in Europa atat ca solist, cat si ca muzician de camera. In afara scenei, Dragos se implica activ in proiecte de caritate, in special in domeniile sanatatii si educatiei.

Violoncelistul Filip Papa este membru fondator al Cvartetului Ad Libitum. Sustine o bogata activitate concertistica, colaborand cu muzicieni de anvergura precum Bujor Prelipcean, Dan Prelipcean (Cvartetul VOCES), Martin Lovett si Norbert Brainin (Cvartetul Amadeus). Este profesor asociat al Universitatii de Vest din Timisoara si solist concertist al Filarmonicii de Stat din Iasi.

Mihai Ailenei, clarinetist, imbina activitatea concertistica cu cea pedagogica: este prim-solist clarinetist al Filarmonicii de Stat din Iasi si profesor asociat al Universitatii Nationale de Arte „George Enescu”. A sustinut concerte in Romania si restul Europei sub bagheta unor personalitati percum Ion Baciu, Tiberiu Soare, Dietrich Scholler Manno sau Alfonso Calleya.

Violonistul Andrei Chirila a devenit din 2003 membru al orchestrei Filarmonicii „Moldova”din Iasi, iar in perioada 2008-2011 a ocupat pozitia de sef partida (vioara I) in cadrul orchestrei „Philharmonie der Nationen” din Germania, alaturi de care a sustinut concerte pe plan international. S-a remarcat si in calitate de solist, concertand alaturi de orchestre de prestigiu, avand in paralel o bogata activitate artistica in formatii camerale. In prezent, detine pozitia de concert maestru al filarmonicii iesene.

Programul festivalului continua astazi cu doua evenimente: lansarea online a cartii „Un an magic. Muzica clasica pentru fiecare zi” de la orele 17:30, si de la orele 19:00, cu concertul „Trenduri Caleidoscopice”, sustinut de Trio Artio, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac. Evenimentele vor fi difuzate live pe paginile de Facebook ale organizatorilor.

***

Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld si Classix din Iasi, avand drept scop revitalizarea culturala a orasului, angrenarea comunitatilor creative si implicarea in viata civila a societatii prin actiuni care promoveaza spiritul proactiv, contributiv si participativ.

Organizatori: Asociatia Industrii Creative, Showberry

Presenting partner: Kaufland Romania

Sponsor: Basware

Parteneri diplomatici: Ambasada Regatului Norvegiei in Romania, Camera de Comert Norvegiana – Romana, Ambasada Romaniei in Norvegia, DAC Music Performance

Locatii partenere: Episcopia Romano-Catolica Iasi, Biblioteca Central Universitara „Mihai Eminescu” Iasi, Palatul Culturii, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Francez, Centrul Cultural German, Academia Norvegiana de Muzica, Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” Iasi, Fundatia Dextra, Steinway & Sons, Act-in-Art

Parteneri de ospitalitate: Aqua Carpatica, Bellaria, Gramma, Time Out

Parteneri de mobilitate: Volvo – Premium Nordic Cars, Travis Tourism

Parteneri de promovare: Wink, Printco, Ambra Sign

Parteneri de vestimentatie: Garage Rent A Dress, Seroussi Iasi

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Iasi, Viva FM, Radio HIT, Radio Clasic, AGERPRES, Catavencii, Wall Street, Spotmedia, Ziarul de Iasi, Romania Journal, Zile si Nopti, Iqads, Life.ro, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultura, Kudika, Garbo, PRwave, Bookblog, Fashion Premium Magazine, Un site de muzica