Ucraina raportează peste 18.000 de cazuri noi de coronavirus, cel mai mare număr de infectări de la debutul pandemiei

Ucraina a raportat, vineri, 18.132 de cazuri noi de coronavirus, cel mai mare număr de infectări înregistrat într-o singură zi de la începutul pandemiei – potrivit unui mesaj postat pe contul de Facebook al ministrului ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov. Precedentul record, de 16.669 de îmbolnăviri, a fost înregistrat pe 25 martie 2021. În ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost prelucrate 119.087 de teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus. Ministrul a mai comunicat că, în ultima zi, în Ucraina au murit 326 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce alte 7.138 s-au vindecat, iar 4.826 de persoane bolnave au fost internate în spital. Bilanţul pandemiei în Ucraina a ajuns, astfel, la 1.614.707 infectări, 31.461 de decese şi 1.290.158 de cazuri vindecate./sdan/pvelisar

(www.rbc.ua – 26 martie)