Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa în Nashville, statul american Tennessee, din cauza inundaţiilor grave

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa în Nashville, în statul american Tennessee, în urma inundaţiilor grave. Potrivit informaţiilor, 130 de persoane au fost salvate şi alte zeci de persoane aşteaptă să fie salvate de autorităţi. Primarul oraşului, John Cooper, a declarat că „din fericire şi din nefericire”, oraşul Nashville are experienţă în ce priveşte inundaţiile. „Lecţiile învăţate în timpul inundaţiilor din 2010 ne-au ajutat astăzi să ne pregătim şi să avem un răspuns prompt şi eficient. Avem echipe instruite pentru salvarea pe apă, am îmbunătăţit circulaţia informaţiei, care ajunge chiar în timp real între departamentele noastre”, a declarat John Cooper./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 28 martie)