Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că săptămâna viitoare va bea o bere într-un pub

Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că săptămâna viitoare va bea o bere într-un pub, confirmând astfel că potenţialii clienţi vor avea voie să iasă din nou din case, în Anglia. Totodată, el a spus că saloanele de coafură, magazinele neesenţiale şi sălile de gimnastică se pot redeschide de săptămâna viitoare, dar a avertizat că nu este loc de compromisuri în relaxarea restricţiilor generate de pandemia de COVID-19: „Începând de luni, 12 aprilie, voi merge şi eu la pub, precaut dar decis, şi voi ridica o halbă de bere la buze. Dar nu putem da dovadă de automulţumire. Putem vedea valurile de îmbolnăviri afectând ţările noastre, încă nu ştim cât de puternic va fi scutul vaccinului când numărul de cazuri va începe să crească”./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 aprilie