Caracterul deschis şi viaţa „exemplară” a Prinţului Philip, subliniate de liderii Germaniei, Franţei, Rusiei şi Greciei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-au alăturat liderilor şi politicienilor internaţionali care au adus un omagiu Prinţului Philip al Marii Britanii. „Prietenia sa cu Germania, caracterul său deschis şi simţul datoriei pe care îl avea nu vor fi uitate niciodată”, a spus cancelarul Angela Merkel. Emmanuel Macron a afirmat că viaţa prinţului a fost „exemplară”, „definită de curaj, un simţ al datoriei şi un angajament faţă de tineri şi faţă de mediu”. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a urat reginei „curaj şi tărie mentală, în faţa unei pierderi dureroase şi ireparabile”. El a adăugat că ducele „s-a bucurat meritat de respect în rândul britanicilor şi la nivel internaţional.” Preşedintele Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a evidenţiat faptul că ducele – fiul Prinţului Andrew al Greciei şi al Danemarcei – s-a născut în Corfu. Doamna Sakellaropoulou a distribuit pe Twitter o fotografie cu ducele pe când era copil, îmbrăcat într-o uniformă militară istorică elenă, afirmând că „şi-a servit cu devotament ţara timp de mai multe decenii.”/mbrotacel/cpodea

www.bbc.com – 9 aprilie