Franţa a raportat prezenţa a 5.952 de pacienţi COVID-19 la terapie intensivă

Numărul pacienţilor COVID-19 din Franţa aflaţi la terapie intensivă a crescut cu 36, ajungând la un record pentru anul 2021 de 5.952, ceea ce reflectă presiunea tot mai mare la care sunt supuse spitalele, potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii de marţi. De asemenea, Franţa a raportat încă 324 de decese intraspitaliceşti, faţă de 385 înregistrate luni, ca şi 39.113 cazuri noi, care fac totalul cazurilor din ţară să ajungă la 5,1 milioane. Bilanţul deceselor, de la începutul pandemiei până în prezent, este aproape de pragul de 100.000, la 99.480. Franţa speră ca accelerarea programului naţional de vaccinare, combinat cu carantina de o lună implementată la finalul lunii martie, o va ajuta să recapete controlul asupra ultimului val, alimentat de noile variante ale coronavirusului. Franţa va suspenda toate zborurile dinspre şi către Brazilia, în încercarea de a preveni răspândirea variantei de coronavirus detectată pentru prima dată în acea ţară, a declarat premierul Jean Castex în parlament./aionita/denisse

(REUTERS – 13 aprilie)