Ucraina: Preşedintele Zelenski îl invită pe Vladimir Putin la o întâlnire pe frontul din Donbas

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, la o întâlnire în Donbas – potrivit unui apel video difuzat, marţi seară, pe contul de Facebook al Preşedinţiei ucrainene. Liderul de la Kiev a menţionat că întâlnirea cu Putin poate fi organizată „în orice loc unde se desfăşoară războiul” din estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a mai remarcat că la reuniunile de luni şi de marţi ale consilierilor liderilor Formatului Normandia (Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, n.r.) și ale subgrupului de securitate din Grupul trilateral de control, s-a discutat despre restabilirea deplină a armistiţiului, dar, în pofida sprijinului transmis de către toate părţile, Rusia a refuzat să susțină declarația aprobată în acest sens. Totodată, a subliniat Zelenski, a fost făcută o propunere de întâlnire pe linia frontului, pentru a vedea și a înțelege situația cât mai exact posibil. „Eu ce ar mai trebui să înţeleg, din moment ce merg acolo în fiecare lună? Domnule Putin, eu sunt dispus să merg și mai departe și să vă invit să ne întâlnim în orice loc din Donbasul ucrainean unde se desfăşoară războiul” – a declarat preşedintele ucrainean, în înregistrarea video transmisă pe contul său de Facebook./sdan/denisse

(www.rbc.ua – 21 aprilie)