Copil de trei ani, din județul Hunedoara, înecat în râul Cerna

Un copil de trei ani din localitatea Toplița, județul Hunedoara, a murit înecat în râul Cerna, informează ISU Hunedoara. Aseară în jurul orei 20:30, poliția a fost sesizată telefonic despre faptul că minorul a dispărut în apa râului Cerna, în zona localității Toplița. Pompierii au desfășurat un dispozitiv de căutare cu sprijinul polițiștilor, jandarmilor și sătenilor. În jurul orei 0:00, trupul micuțului a fost găsit în apa râului la aproximativ 2 km de locul în care a dispărut. După culegerea a primelor informații, polițiștii au stabilit că minorul era însoțit de tatăl său, când s-a deplasat pe malul râului Cerna, unde copilul a început să se joace, aruncând pietre în apă. La un moment dat, el s-a dezechilibrat a căzut și a fost luate de ape.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie)/denisse