FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA CELEBREAZĂ 25 DE ANI CU O EDIŢIE ANIVERSARĂ, DE VARĂ

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează în acest an ediţia cu numărul 25. Între 1 şi 11 iulie, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, dar și în Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Suceava, cinefilii sunt invitaţi la întâlnirea anuală cu cele mai noi şi remarcabile filme franceze, într-o ediţie aniversară, de vară. Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.

5 x 5 = 25. Aceasta este ecuaţia propusă spectatorilor: 5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale. Fidel lungii sale istorii şi secţiunilor devenite clasice, Festivalul aduce totodată o mulţime de noutăţi în această ediţie. Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj pune în lumină, ca în fiecare an, vocile noi ale cinematografiei franceze, prin cinci titluri de debut remarcabile care vor concura pentru Premiul Publicului, constând în acest an într-o bursă de 1000 euro oferită de Institutul Francez regizoarei sau regizorului filmului câştigător, dar şi un pachet de sprijin financiar acordat de TV5 Monde distribuitorului român care va alege să aducă filmul pe ecranele din cinematografele autohtone. Pentru prima dată, filmele din competiţie vor fi disponibile şi online, pe platforma Elvire Chez Vous, între 5 şi 9 iulie, astfel încât să poată fi vizionate şi votate de un public cât mai numeros. Printre titlurile în premieră naţională confirmate deja în această secţiune se regăsesc Slalom de Charlène Favier şi Seize Printemps de Suzanne Lindon, ambele incluse în selecţia oficială Cannes 2020 şi alte peste 20 de selecţii în festivaluri majore de film din lume, dar şi Au nom de la terre, lungmetrajul de debut al lui Edouard Bergeon, inspirat din povestea familiei sale şi care a atras peste 2 milioane de spectatori în cinematografele franceze în toamna lui 2019.

Competiţiei de lungmetraj i se adaugă în acest an o secţiune nouă, Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj, care propune cinci titluri cu un parcurs festivalier deosebit. Un juriu de trei tineri critici de film – Flavia Dima, Georgiana Muşat şi Victor Morozov – va desemna câştigătorul acestei secţiuni, premiul constând într-o rezidență de creație în cadrul programului Résidence de Poche al Institutului Francez din România, care oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea unui proiect de lungmetraj.

În Panorama filmelor anului, secţiunea clasică ce regrupează succesele recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, vor predomina comediile. Avem nevoie să ne bucurăm, să ne emoţionăm şi să râdem, împreună! Printre titlurile prezentate în premieră naţională se numără Adieu les cons de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu 7 trofee printre care „Cel mai bun film”, distribuit de Independenţa Film şi Un Triomphe de Emmanuel Courcol, desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020 şi distribuit în România de Bad Unicorn.

O altă secţiune nouă este Carte Blanche pentru 5 cineaşti români, în cadrul căreia Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu ne fac onoarea de a ne propune fiecare câte un film francez, de patrimoniu sau mai recent, care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

De la primele sale ediţii şi până în prezent, Festivalul Filmului Francez a acordat o atenţie deosebită noilor generații de cineaști francezi, aducând filmele acestora în faţa publicului din România. A cincea şi ultima secţiune, Le Meilleur du FFF, vă propune să (re)vedeţi 5 filme din ediţiile anterioare ale Festivalului, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile.

Aceste filme vor fi disponibile înainte de Festivalul propriu-zis, online, pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare, vizibile de pe întreg teritoriul României. Primul este Grand Central de Rebecca Zlotowski, prezentat în premieră în România în 2014, în ediţia cu numărul 18, când a câştigat şi Premiul Publicului.

Vizionarea online va începe pe 30 aprilie, la ora 18.00, iar biletele sunt deja disponibile pe Eventbook: https://eventbook.ro/film/bilete-elvire-chez-vous-grand-central

Detalii suplimentare despre locaţii, date şi alte surprize din program vor fi anunțate în curând.

Până atunci vă invităm să descoperiţi clipul aniversar al celei de-a 25-a ediţii a Festivalului: http://bit.ly/FFFaniversar