Preşedintele american a rostit primul discurs în fața Congresului, în ajunul pragului simbolic al primelor 100 de zile de mandat

Revenirea Americii pe scena internațională, răspunsul la pandemia de coronavirus, planul de redresare economică, dar și avertismente ferme față de Rusia și China s-au regăsit în primul discurs rostit ieri de preşedintele american, Joe Biden, în fața Congresului, în ajunul pragului simbolic al primelor 100 de zile de la preluarea mandatului. O corespondență de la Washington semnată Doina Saiciuc.
Joe Biden: Pot raporta națiunii: America progresează din nou, transformând pericolul în speranță, criza – în oportunitate, regresul – în forță.
Reporter: A spus preşedintele Biden în primul său discurs în fața Congresului reunit în sesiune specială.
Joe Biden: 100 de zile de când am depus jurământul, am ridicat mâna de pe Biblie și am moștenit o națiune în criză; cea mai severă pandemie într-un secol, cea mai gravă criză economică de la marea recesiune, cel mai grav atac împotriva democrației noastre de la Războiul Civil.
Reporter: Joe Biden s-a referit la trei dintre promisiunile sale din campanie: contracararea pandemiei de coronavirus, relaxarea tensiunilor de la Washington în urma atacului asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, și restaurarea încrederii populației în guvern. Președintele Biden a adresat un mesaj întregii lumi.
Joe Biden: În convorbirile mele cu liderii lumii, și am vorbit cu 37-38 dintre ei, le-am spus că America s-a întors; și știți ce mi-au spus? Vedem că America a revenit, dar pentru cât timp? Dragi americani, trebuie să demonstrăm nu numai că am revenit pe scena mondială, dar că am revenit ca să rămânem.
Reporter: Președintele Biden a adresat, între altele, un mesaj direct preşedintelui Putin.
Joe Biden: I-am spus foarte clar lui Putin că nu urmărim escaladarea, dar că acțiunile Rusiei vor avea consecințe./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie