Avertisment al organizaţiei Human Rights Watch cu privire la scăderea asistenţei internaţionale pentru Afganistan

Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch a avertizat că scăderea asistenţei internaţionale pentru Afganistan cauzează o reducere a accesului femeilor la îngrijiri medicale esenţiale. Într-un nou raport, organizaţia îşi exprimă îngrijorarea că reducerea ajutoarelor afectează, deja, femeile şi fetele din Afganistan. Human Rights Watch afirmă că donatorii sunt blocaţi într-un „joc al aşteptării”, pentru a vedea dacă talibanii vor ocupa teritorii mai mari, după retragerea forţelor străine. Organizaţia afirmă, însă, că aceasta nu este o scuză pentru a reduce fondurile. Un oficial de rang înalt al ONU a confirmat că, în acest an, apelul umanitar pentru Afganistan a primit o finanţare de numai 13%. El a declarat pentru BBC că, în prezent, toate programele umanitare sunt afectate./mbrotacel/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 mai)