Vladimir Putin a declarat că nu există justificare sau iertare pentru cei care „pun la cale planuri agresive”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că nu există iertare pentru cei care, uitând lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial, pun din nou la cale planuri agresive. „Războiul a adus atât de multe suferinţe insuportabile, durere și lacrimi, încât acesta este imposibil de uitat. Și nu există iertare și justificare pentru cei care pun din nou la cale planuri agresive” – a declarat Vladimir Putin, luând cuvântul de la tribuna din Piața Roșie, cu ocazia celei de-a 76-a aniversări a Victoriei. „Istoria ne cere să tragem concluzii și învățăminte. Dar, din păcate, acum se încearcă punerea din nou în funcțiune a multor lucruri din ideologia naziștilor, care au fost obsedați de teoria delirantă a exclusivității lor. Și nu numai de către tot felul de radicali și grupuri teroriste internaţionale” – a remarcat Vladimir Putin. „Astăzi vedem adunări de călăi neînvinşi, adepţi ai acestora, încercări de rescriere a istoriei, de justificare a trădătorilor și infractorilor, pe mâinile cărora se află sângele a sute de mii de cetăţeni paşnici” – a declarat Vladimir Putin. Președintele rus a reamintit că, în anul 2021, se împlinesc 80 de ani de la declanşarea Marelui Război pentru Apărarea Patriei (cel de-al Doilea Război Mondial) şi a subliniat că ziua de 22 iunie 1941 este una dintre cele mai tragice date din istorie./ssirbu/aionescu

www.tass.ru – 9 mai