Scade numărul cazurilor noi de coronavirus

Autoritățile au raportat duminică mai puțin de o mie de cazuri noi de COVID-19, mai exact 857. În prezent sunt sub 6.500 de pacienți cu coronavirus internați în spital, cel mai scăzut nivel înregistrat din vara anului trecut. Și în secțiile de terapie intensivă s-a coborât sub o mie de cazuri grave, pentru prima dată de la sfârșitul lui februarie. Sunt în 984. Numerele continuă să scadă și în privința incidenței îmbolnăvirilor. La nivel național media este puțin peste un caz la mia de locuitori cumulat în 14 zile, iar cea mai mare rată de infectare consemnată în București este de 1,65 la mie./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)