MAGYAR NEMZET: Câştigare de teren a la Trump în cadrul partidului român de guvernământ?

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 2 iunie 2021 – În Partidul Naţional Liberal de guvernământ (PNL) din România există o linie trumpistă, iliberală, care s-a aliniat acum în spatele premierului Florin Cîţu în lupta pentru obţinerea funcţiei de preşedinte al PNL – afirmă Cristian Pîrvulescu, unul dintre cei mai cunoscuţi politologi din România. Analistul, cunoscut pentru opiniile sale liberale, şi-a exprimat într-un interviu acordat portalului Libertatea „îngrijorarea” faţă de consolidarea în interiorul partidului a unui” lobbi evanghelist, penticostal, neoprotestant”.
Pârvulescu îl nominalizează drept unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentant al direcţiei numite de domnia sa drept trumpistă pe secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. A menţionat că în urmă cu câteva zile politicianul declarase că: chestiunea LGBT nu se află pe ordinea de zi în partid. În opinia politologului, aceasta este linia pe care o întăresc foştii politicieni ai Partidului democrat care au intrat în PNL.
După cum a formulat Pîrvulescu, „aceşti oameni sunt membri ai echipei lui Traian Băsescu şi nu trebuie să se uite că primele atacuri populiste şi iliberale împotriva democraţiei române au început sub preşedinţia sa, iar ştirbirea statului de drept a fost împiedicată de înţelepciunea procurorilor”.
Referitor la luptele interne din PNL, analistul politic Zsolt Pászkán a declarat cotidianului citat că în măsura în care Florin Cîţu va putea crea în lunile viitoare măcar aparenţele că este capabil să facă, în afara „interpretării creative” a cifrelor din buget, şi nişte paşi eficienţi pentru evitarea unei crize economice care se conturează acum şi poate garanta suficiente surse pentru domeniile – geografice şi sectoriale – importante pentru baronii PNL, atunci îşi poate garanta sieşi o bază suficient de puternică pentru asumarea unei confruntări puternice cu celălalt, ori cu mai mulţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al partidului.
După cum a subliniat analistul, „şansele sale cresc datorită faptului că, în primul rând Klaus Iohannis, respectiv oamenii puternici ai partidului ca primarul clujean Emil Boc, preşedintele judeţean din Bihor Ilie Bolojan sau europarlamentarul Rareş Bogdan nu îl consideră un politician care nu dispune de un hinterland firesc şi speră să-l poată dirija la fel cum spera şi preşedintele Liviu Dragnea că poate proceda cu Viorica Dăncilă”.
Zsolt Pászkán consideră că actualul preşedinte /liberal/ Ludovic Orban porneşte dintr-o poziţie mai dezavantajoasă din mai multe puncte de vedere, deoarece are în spate o guvernare nu prea reuşită şi alegeri parlamentare organizate pripit de pe o poziţie câştigătoare, iar pe deasupra în calitate de preşedinte de Cameră are posibilităţi limitate pentru a împărţi poziţii şi surse de venit.
(Autor: István Pataky)
https://magyarnemzet.hu/kulfold/trumpista-ternyeres-a-roman-kormanyparton-belul-9881798/
Traducerea: Imola Stănescu