O nouă etapă a Programului Rabla pentru electrocasnice

Realizator: O nouă etapă a Programului Rabla pentru electrocasnice, cea de-a doua începe astăzi. Vor putea fi rezervate vouchere pentru televizoare, laptopuri şi tablete. Care sunt sumele pe care le pot primi cei care se înscriu în program, aflăm de la reporterul nostru Bogdan Isopescu:
Reporter: Cei care şi-au făcut deja cont în aplicaţia online pot începe demersurile pentru a obţine voucherele pentru cele trei tipuri de aparatură. Voucherele pentru tablete au o valoare de 300 de lei, pentru televizoare se dau 400 de lei, iar pentru laptopuri, 500 de lei, cea mai mare valoare din program. După validarea voucherelor, se pot face achiziţiile în magazinele partenere fizic sau online, însă, condiţia este să dai un aparat vechi similar la schimb. De asemenea, cei înscrişi ar trebui să se grăbească, dacă ne gândim că bugetul primei etape s-a consumat în mai puţin de 24 de ore, iar regula este primul venit, primul servit. Această etapă a doua a programului durează până pe 17 iunie. Ulterior va începe ultima etapă, între 18 iunie şi 1 iulie, pentru achiziţiile aspiratoarelor, uscătoarelor de rufe şi a aparatelor de aer condiţionat. Voucherele au o valoare de 200 de lei pentru aspiratoare şi 400 de lei pentru uscătoarele de rufe sau aparatele de aer condiţionat./lcoman#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 iunie)