Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a vaccinat aproximativ 100 de persoane din localitatea Dumbrăveni, judeţul Vrancea

Autoritățile au organizat și în acest weekend evenimente care au drept scop vaccinarea populației împotriva noului coronavirus.

Centre de imunizare în spații neconvenționale, precum parcuri, instituții de cultură sau sediile unor universități, caravane mobile care se deplasează în zonele rurale sunt doar câteva dintre locurile unde românii au fost în aceste zile pentru a le fi administrat serul anti-COVID.

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat în localitatea Dumbrăveni din județul Vrancea. Ea s-a echipat alături de personalul medical și a vaccinat aproximativ 100 de persoane. Ioana Mihăilă a declarat că dorește să continue astfel de acțiuni și în perioada următoare:

Ioana Mihăilă: Câtă vreme reușim să mobilizăm lumea în acest mod, cred că merită fiecare minut și fiecare oră de efort depusă. Cred că contează să fie cât mai mulți vaccinați și contează tot timpul să ne gândim și la incidență, adică să ajungem la atâţia vaccinați cât ne permit să ținem incidența bolii sub control.

Deocamdată ne concentrăm pe vaccinarea adulților, care sunt și cei care sunt cei mai expuși la efecte secundare ale infectării cu COVID -19, de fapt, la consecinţele nefavorabile ale trecerii prin infecție, și a copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani, care sunt cei care transmit mai ușor boala./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iunie