Poliţiştii de frontieră de la sectorul Porţile de Fier II au depistat 22 de migranți din Irak şi Afganistan

Poliţiştii de frontieră de la sectorul Porţile de Fier II au depistat 22 de cetăţeni din Irak şi Afganistan, care au traversat Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în România. Migranţii veneau din Serbia şi între ei se aflau şi 12 copii. Toţi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră, în zona pădurii Crivina, în timpul unei acţiuni privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale – anunţă Poliţia de Frontieră Timişoara, într-un comunicat. În urma verificărilor s-a stabilit că adulţii aveau vârste cuprinse între 24 şi 57 de ani, iar copiii erau între 18 luni şi 15 ani. Migranţii au declarat că au trecut frontiera din Serbia cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei. Oamenii legii fac cercetări în această cauză şi caută să depisteze toate persoanele implicate, dar şi să stabilească întreaga arie infracţională. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iunie)/eendrefy/sdm2