Întâlnirea Biden-Putin

Președintele american Joe Biden și omologul său Rus Vladimir Putin se întâlnesc peste o oră la Geneva, într-un moment în care relația bilaterală este una tensionată. Ambii lideri au spus însă că speră ca discuțiile să ducă la o relație mai stabilă și mai predictibilă. Cătălin Gomboș.

Reporter: Relația dintre Joe Biden și Vladimir Putin s-a arătat a fi complicată încă de la prima convorbire pe care cei doi lideri au avut-o după preluarea mandatului de către Joe Biden, pe 26 ianuarie. Un comunicat sec al Casei Albe menționa atunci ce anume îi reproșa Washington-ul Moscovei: presupusul amestec în procesul electoral american, atacurile cibernetice SolarWinds, otrăvirea lui Alexei Navalnîi, comportamentul agresiv față de Ucraina.

Pentru o parte dintre aceste dosare administrația Biden a adoptat în luna aprilie o serie de sancțiuni și a expulzat mai mulți diplomați ruși, iar asta s-a întâmplat după ce în martie Biden avertizase într-unun interviu că relațiile bilaterale s-ar putea să se fi deteriorat iremediabil.

În același interviu, întrebat dacă, în opinia sa, Vladimir Putin este un ucigaș, Biden răspunsese că da. Adversari politici ai președintelui american, dar și unii jurnaliști s-au întrebat de ce are loc această întâlnire, dat fiind tonul ferm adoptat de la bun început de actuala administrația de la Washington în relația cu Rusia.

CNN notează că momentul în care Joe Biden a propus summitul cu Putin a fost unul extrem de delicat. Rusia concentrase forțe semnificative la granița sa cu Ucraina, dar și în Crimeea ocupată și se vorbea tot mai mult de posibilitatea unui atac. Este posibil, așadar, ca președintele american să fi prevenit o criză majoră sau să fi fost păcălit de un bluff al lui Vladimir Putin.

Analiștii nu se așteaptă ca summitul de astăzi, care nici măcar nu va fi urmat de obișnuitul dineu sau de o conferință de presă comună, să ducă la o îmbunătățire semnificativă a relațiilor. Se speră însă – cel puțin așa au transmis cei doi președinți – ca rezultatul să fie o relație mai stabilă și mai predictibilă, notează Reuters./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie