Preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin au decis ca ambasadorii celor două state să se întoarcă la post

”Agenda mea în calitate de președinte al Statelor Unite nu este îndreptată împotriva Rusiei. Am însă responsabilitatea de a proteja interesele poporului american” – a spus cu puțin timp în urma liderului de la Casa Albă Joe Biden. Într-o conferință de presă la Geneva, președintele american Joe Biden a spus că tonul întâlnirii pe care a avut-o astăzi cu omologul său rus Vladimir Putin a fost bun, pozitiv. Joe Biden a mai precizat că i-a comunicat lui Vladimir Putin că nu va tolera amestecul în alegeri și că este în interesul comun al ambelor state să coopereze în domenii precum securitatea cibernetică și stabilitatea strategică. Vorbind în fața presei, înaintea liderului de la Casa Albă, președinte rus Vladimir Putin a declarat că țara sa şi Statele Unite au o responsabilitate comună față de stabilitatea nucleară și că vor purta discuții asupra unor posibile modificări ale noului tratat START în domeniul recent înnoit. Şi Vladimir Putin a afirmat că întâlnirea a fost constructivă, s-a desfășurat fără ostilitate și a demonstrat dorința celor doi lideri de a se înțelege. O dovadă ar fi decizia comună ca ambasadorii celor două state să se întoarcă la post./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie)