Europarlamentarul Eugen Tomac readuce în atenţia oficialilor europeni problema românilor din Serbia

Europarlamentarul Eugen Tomac va readuce în atenția oficialilor europeni și a autorităților române problema românilor din Serbia, stat care – susține el – nu respectă protocolul bilateral privind protecția minorităților, semnat în urmă cu aproape 10 ani. Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul român afirmă că, în urma unei vizite în Valea Timocului, a constatat că românii de aici au aceleași revendicări de ani de zile, respectiv educație în limba română, recunoașterea cultului ortodox român și sprijin pentru crearea de instituții media în limba română. Eugen Tomac reamintește că România a condiționat parcursul european al Serbiei de semnarea protocolului bilateral privind protecția minorităților naționale. El spune că va solicita efectuarea unei vizite oficiale de lucru a unei delegații a Parlamentului European pentru a evalua situația drepturilor minorităților din Serbia./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie)