MAGYAR NEMZET: Şeful guvernului român ar putea plăti cu funcţia scandalul în care a fost implicat

 

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 15 august 2021 – După ce s-a aflat că în urmă cu 21 de ani a fost sancţionat în SUA pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi, respectiv, a petrecut două zile în arest, premierul român Florin Cîţu nu demisionează din funcţie. După cum a precizat premierul în cadrul unei informări de presă de la sfârşitul săptămânii, nu s-a gândit nici măcar o clipă să-şi prezinte demisia. În opinia sa „gafa regretabilă” petrecută în urmă cu 20 de ani nu are nicio legătură cu ce ar trebui să facă în prezent guvernul său. A afirmat că a discutat despre această chestiune şi cu preşedintele Klaus Iohannis, iar cei doi au căzut de acord că a comis doar o transgresiune şi nu o crimă.

În 2.000, când era student la universitatea din Iowa, a condus automobilul având în sânge un conţinut de alcool de 0,161% când a fost reţinut de poliţişti. În opinia organizaţiei sindicale române Europol, această cantitate este egală cu consumul unui litru de băutură tare (whisky, vocă), cinci sticle de vin (de 750 ml) sau foarte multe halbe de bere. Conform notei din facebook al Europol, cïtat de portalul transilvan Maszol, „Fapta lui Florin Cîţu nu este nicidecum o simplă greşeală, aşa cum a încercat să o prezinte el însuşi, ci o adevărată infracţiune.”

După apariţia în public a cazului, PSD din opoziţie a cerut preşedintelui demiterea premierului. Cîţu a fost criticat dur în primul rând pentru trecerea sub tăcere a cazului şi de către mai mulţi politicieni din partidul mai mic al coaliţiei guvernamentale, USR-PLUS.

Din cauza acestui incident preşedintele PNL Ludovic Orban, de altfel tocmai concurentul lui Cîţu în lupta pentru poziţia de conducere a partidului la congresul de alegeri al PNL din 25 septembrie, i-a cerut acestuia să-şi ceară scuze.

Înainte de izbucnirea scandalului premierul a fost considerat drept unicul şi cu cele mai sigure şanse de câştig la alegerile din toamnă, dar situaţia s-a mai schimbat. Principalii susţinători ai lui Cîţu păstrează deocamdată tăcerea, nu au ieşit în vederea susţinerii premierului, ceea ce ar prefigura în opinia analiştilor o „abandonare” a candidatului lor.

În presa de la Bucureşti au şi apărut câţiva politicieni din PNL care ar putea ieşi învingători în urma duelului Orban-Cîţu sau a unei eventuale retrageri a premierului, câştigând împotriva lui Orban. Numele cel mai des vehiculat este cel al europarlamentarului PPE Dan Motreanu, care se bucură de susţinerea lui Ilie Bolojan, considerat a fi unul dintre oamenii puternici ai PNL.

În cazul în care Cîţu va fi abandonat de susţinătorii săi influenţi din interiorul partidului pentru infracţiunea anterioară din America, cel mai plauzibil scenariu ar fi retragerea premierului din lupta pentru şefia partidului şi nominalizarea unui candidat împotriva lui Orban care l-ar putea învinge pe actualul preşedinte al PNL.

În această situaţie, după congresul partidului Cîţu va trebui după toate probabilităţile să plece din funcţia de şef al guvernului, iar succesorul său va putea fi liderul PNL proaspăt ales.

(Autor: István Pataky)

Traducerea: Imola Stănescu