Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Guvernului se află proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede colectarea selectivă a deșeurilor. Prin adoptarea acestui act normativ, România va evita o sancțiune din partea Uniunii Europene legată de modul în care se colectează deșeurile în țara noastră. După adoptarea ordonanței, deșeurile se vor colecta separat: menajer, sticlă, hârtie și plastic. Pe agenda ședinței se mai află o hotărâre privind acordarea unor stimulente financiare elevilor care au obținut nota 10 la evaluarea națională și la bacalaureat. O altă ordonanță prevede suplimentarea cu 1.000 a numărului de posturi din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice. Este nevoie de mai mulți angajați la Casa de Pensii pentru procesul de recalculare a pensiilor, care trebuie să se încheie la 1 septembrie 2023, a transmis reporterul RRA Andrei Șerban./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 august)