Casa Albă a confirmat reprogramarea pentru 1 septembrie a întâlnirii bilaterale Biden-Zelenski

Runda de convorbiri americano-ucrainene la nivel înalt, care urma să aibă loc la data de 31 august între președinții Statelor Unite și Ucrainei, Joe Biden și, respectiv Volodimir Zelenski, a fost amânată pentru data de 1 septembrie, a declarat Serviciul de presă de la Casa Albă. Potrivit agendei de lucru a preşedintelui Biden, liderul american îl va primi pe Zelenski la Casa Albă pe data de 1 septembrie. Potrivit Agenţiei de presă TASS, ”Vizita va confirma sprijinul ferm al SUA acordat suveranităţii și integrităţii teritoriale a Ucrainei, precum și cooperării bilaterale în domeniul securității energetice”. În luna iulie au apărut primele informaţii potrivit cărora prima vizită oficială a președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, în Statele Unite va avea loc pe 30 august. Ulterior, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că întâlnirea dintre Zelenski și Biden a fost amânată pentru data de 31 august./vdraguta/cpodea

Agenţia de presă TASS – 30 august