Şedinţa coaliţiei de la guvernare

Realizator: La Palatul Victoriei începe la această oră o şedinţă a coaliţiei aflate la putere, la scurt timp după ce executivul a adoptat în absenţa miniştrilor USR PLUS Programul Naţional de Dezvoltare „Anghel Saligny”, principalul motiv de dispută între partenerii de guvernare. Ca reacţie, USR PLUS a anunţat că i-a retras sprijinul politic premierului Florin Cîţu. Ne spune mai multe în direct de la Palatul Victoria, Cătălin Purcaru. Bună seara!:
Reporter: Bună seara! Cu puţin timp în urmă, au ajuns la Palatul Victoria copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, dar şi mai mulţi miniştri ai alianţei. Este aşteptat să ajungă şi preşedintele PNL, Ludovic Orban,la prima întâlnire faţă-n faţă de la începutul crizei politice a liderilor PNL, USR PLUS şi UDMR. Liberalii vor să continue guvernarea în actuala formulă cu accent pe priorităţile legislative şi aşteaptă o propunere din partea USR PLUS pentru preluarea portofoliului de la Justiţie. De cealaltă parte, USR PLUS nu acceptă să continue cu un guvern cu premierul Florin Cîţu şi cer liberalilor să fie schimbat. Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş:
Dacian Cioloş: Mandatul este să solicităm în coaliţie demisia sau retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîţu, ca să putem conmtinua în aceeaşi formulă în coaliţie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, avem un mandat foarte clar să depunem moţiunea de cenzură în cel mai scurt timp.
Reporter: Liberalii însă în unanimitate şi-au declarat astăzi susţinerea pentru actualul prim-ministru. UDMR face apel la calm şi responsabilitate şi atrage atenţia că o altă formulă de guvernare nu este posibilă. Rămâne de văzut cum va fi tranşată criza politică în urma negocierilor din această seară./lcoman/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 septembrie)