Circulaţia va fi restricţionată pe DN 1 pentru penultima etapă din Turul Ciclist al României

Circulaţia va fi restricţionată astăzi pe DN 1 pentru penultima etapă din Turul Ciclist al României. Plecarea este programată astăzi, la ora 12:00, de la Braşov pe traseul DN 1, prin staţiunile de pe Valea Prahovei, Ploieşti şi apoi sosirea în Bucureşti, în jurul orei 16:00. Poliţia Rutieră asigură deplasarea rutierilor şi solicită şoferilor să respecte indicaţiile. Pe DN 1 Comarnic- Ploieşti-Bucureşti deplasarea rutierilor se va face pe prima bandă. În zona de nord a capitalei vor fi instituite restricţii pentru sosirea cicliştilor care participă la Turul Ciclist al României, pe şoseaua Kiseleff, între orele 15:00 şi 17:00, potrivit Poliţiei Rutiere Bucureşti./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie