Ministerul Sănătății anunță că va suplimenta în perioada imediat următoare locurile ATI destinate bolnavilor COVID-19

Ministerul Sănătății anunță că va suplimenta în perioada imediat următoare locurile ATI destinate bolnavilor COVID-19, până la peste 1.500, în contextul creşterii accelerate a numărului de cazuri grave, care ajung la ATI. Astăzi s-a trecut de 1.000 de pacienţi, iar la nivel naţional mai sunt disponibile 32 de paturi, în afară de cele rezervate persoanelor cu alte afecţiuni, care cresc riscul în cazul de infectare cu coronavirus. În ultima perioadă, la fiecare 24 de ore alte cel puţin 40-50 de persoane cu COVID-19 ajung la ATI, iar în general numărul celor internaţi creşte cu aproape o mie de la o zi la alta. Astăzi sunt peste 8.700, din care 236 sunt minori./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 septembrie)