Calendarul evenimentelor, 29 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

  • ora 11:00 – Ședința Comisiei parlamentare de anchetă, pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice – la sala Constantin Stere: invitați: reprezentați ai ANRE
  • ora 14:00 – Ședința Comisiilor reunite pentru buget, finanțe și cea economică – dezbatere pe tema City Insurance; invitat, șeful ASF

– Senat

* ora 9:30 – Întrebări, interpelări (se susțin la sediul Senatului)

* ora 9:30 – Ședința Biroului Permanent – la solicitarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, pentru soluţionarea conflictului juridic dintre Parlament şi Guvern

* ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • Vot final asupra L214/2021(Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (sub rezerva depunerii raportului)

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 10:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 3, Corp B4, Sala 3150
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001

* Senatorul Ion Marcel Vela, președintele Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Lituania, are o întrevedere cu Violeta Motulaitė, ambasadorul Republicii Lituania la București – ora 10:30, cam. 7018

* Salvați Copiii România organizează evenimentul prilejuit de lansarea Analizei Salvați Copiii cu privire la situația mamelor și gravidelor adolescente din mediul rural, eveniment organizat în parteneriat cu Senatul României – ora 11:00, la Sala Dimitrie Cantemir (intrarea A1, Senat). Analiza a fost efectuată în comunități rurale defavorizate în cadrul cărora Organizația Salvați Copiii desfășoară intervenții integrate pentru gravidele și mamele adolescente. Participă: Anca Dragu, președintele Senatul României, Alina Gorghiu, vicepreședinte Senatul României, Diana-Loreta Păun – Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, Senatul României, Președinte Comisia pentru sănătate, prof. dr. Alexandru Rafila, Vicepreședintele Camereo Deputaților, Comisia pentru sănătate şi familie

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – documentare si consultare
  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ – sala 3150 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru știință și tehnologie – sala 3150, etaj 3, Corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – sala 3046
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1 – prezență fizică și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – prezență fizică și online, etaj 7, cam. 7077
  • ora 14:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1 – prezență fizică și online

– Guvern

* Programul premierului Florin Cîțu:

  • ora 13:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria

– Ministere

* Briefing de presă organizat de Ministerul Educaţiei şi Reprezentanţa UNICEF în România privind iniţiativa „Cea mai mare lecţie despre vaccinare” – 10:00, la sediul ministerului, Str. Gen. Berthelot nr. 28-30; transmisie online pe paginile ME şi UNICEF; participă ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, şi preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan

* Începând cu ora 10:00, pe pagina de Facebook a CNIPMMR (https://www.facebook.com/CNIPMMR), are loc evenimentul de lansare a celei de-a 19-a ediții a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”. Lucrarea a intervievat peste 800 de antreprenori și va prezenta situația de ansamblu a mediului de afaceri în anul 2021, efectele COVID asupra IMM-urilor, dificultățile cu care se confruntă acestea, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business. Participă: Florin Jianu – președinte, CNIPMMR, Virgil Popescu – Ministrul Energiei și Ministrul interimar al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Raluca Turcan – Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Lucian Ovidiu Heiuș – Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, Victor Negrescu – europarlamentar, Radu-Ștefan Oprea – senator PSD, Dumitru Nancu – Director General FNGCIMM și Liviu Rogojinaru, Șef de cabinet în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea proiectului „Ameliorarea pierderilor de biodiversitate şi îmbunătăţirea calităţii apei pe cursul superior al pârâului Belchia, judeţul Harghita”, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernului României, împreună cu Asociaţia Cinegetică Dianim – ora 11:50, la Palatul Victoria, Salonul Dunărea; participă coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat Laszlo Borbely

* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucureşti, organizează evenimentul on-line dedicat Zilei internaţionale a conştientizării asupra risipei şi deşeurilor alimentare (29 sep.), care se desfășoară în cadrul campaniei „Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente” – ora 10:00. Evenimentul se adresează autorităților responsabile implicate în reglementarea acțiunilor desfășurate pe tot lanțul alimentar, mediului de afaceri și mediului academic și nu în ultimul rând consumatorilor. Link de participare platforma ZOOM: https://us02web.zoom.us/j/85953226722?pwd=ay85TW93cG5KM1lTVStjQnVKN25VUT09. Meeting ID: 859 5322 6722. Passcode: 759107

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a ambasadorului agreat al Republicii Arabe Egipt, Moayad Fathallah Mohamed El Dalie, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE

* Intervenția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în cadrul sesiunii de închidere a Forumului Tinerilor din cadrul Comunității Democrațiilor (CoD Youth Forum), a doua ediție organizată sub egida Președinției române a Comunității Democrațiilor, în perioada 27 – 29 septembrie, în sistem video-conferință

* Dubai: În contextul pocesului de reformă a serviciilor consulare, Ministerul Afacerilor Externe din România și Consulatul General al României la Dubai organizează evenimentul „Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021”, cu participarea invitaților speciali: Daniela Gîtman – secretar de stat pentru afaceri interinstiutuționale, Valentil Muntean – Director general al Departamentului Consular și Cristian Teodorescu-Rusoiu – director Comunicare Consulară – ora 18:30 (ora locală), la Consulatul General al României la Dubai, Al Safa 2, Str. 16A, Vila 8. Programul „Dialog cu diaspora pe teme consulare” a fost început în 2015, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu, prin acţiuni de informare dedicate cetăţenilor din afara graniţelor, cu privire la proiectele derulate de MAE pe linia modernizării activităţii consulare, în vederea asigurării asistenţei şi protecţiei cetăţenilor români aflaţi în străinătate

* Dubai: Vizita secretarului de stat pentru relații interinstituționale, Daniela Gîtman, în Emiratele Arabe Unite, cu prilejul inaugurării Pavilionului României la Expo 2020 Dubai

– Administrație

* Încep lucrările de reamenajare a digului Lacului Morii din Sectorul 6 – ora 10:00, Str. Cornului nr. 88, capătul dinspre Lacul Morii

* „Ghişeul.ro – 10 ani de plăţi online”, eveniment aniversar organizat de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România; alocuţiuni susţinute de primarii Sectorului 6 – Ciprian Ciucu, Sectorului 3 – Robert Negoiţă, Sectorului 1 – Clotilde Armand – ora 10:30, la The Marmorosch Autograph Collection, Str. Doamnei nr. 2

* Alexandria: Şedinţa Consiliului Local Municipal Alexandria – ora 14:00

* Brașov: Ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Braşov – ora 13:00, prin mijloace electronice printr-o platformă online de videoconferință

* Constanța: Ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța – ora 13:00, în sala Remus Opreanu din cadrul Palatului Administrativ

* Galați: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi – ora 14:00, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din Str. Eroilor nr. 7B

* Galaţi: Şedinţa Consiliului Local Municipal Galați – ora 14:00

* Onești, jud. Bacău: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Oneşti – ora 14:30, cu participarea fizică a consilierilor locali la Sala mare de ședințe, Bd. Oituz nr. 17

* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00

* Sibiu: Şedinţa Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00, online, transmisie în direct pe pagina de Facebook a instituţiei

* Timișoara: Consiliul Judeţean Timiş se convoacă în şedinţă ordinară, care se va desfășura online, în sistem videoconferință, de la ora 10:00

* Timișoara: Şedinţa Colegiului Prefectural Timiş – ora 10:00

– Juridic

* Consiliul Superior al Magistraturii:

  • şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară – ora 10:00
  • şedinţa Secţiei pentru procurori – ora 12:00

* Are loc dezbaterea cu tema „Numirea curatorului special în faza de executare silită”, organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București – ora 19:30. Speakerii intră în dezbatere remote, iar transmisiunea live poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii. Invitați: Exec. Emanuel Căliman-Habet, Dobra & Căliman și Bogdan Dumitrache. Moderator: Jud. Vasile Bozeșan, Tribunalul Ilfov

– Sindicate, Patronate

* Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) va participa la o acțiune de protest pentru a cere soluționarea problemelor din Transporturi. În loc de 5.000 de persoane/autovehicule vor mai putea participa doar 100, conform noilor reguli impuse pentru Capitală. Protestul se va desfășura între orele 9:00-15:00, cu 100 de capete tractor, în fața sediului Guvernului. La protest vor participa transportatori din toate organizațiile și asociațiile patronale: COTAR, UNTRR, APTE 2002, ARTRI, FORT, APULUM, și ATM BUCOVINA

* Focşani/ Brăila/ Galaţi: Miting de protest organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în rezervă şi în retragere (SCMD) – la sediile Prefecturilor din Focşani, Brăila şi Galaţi

– Social

* Iași: Asociaţia „Mai bine” marchează Ziua Internaţională de Conştientizare asupra Rispei Alimentare (29 sep.) printr-o serie de acţiuni menite să tragă un semnal de alarmă. Astfel, la sediul CUIB din Str. Gavriil Musicescu nr. 14, vor fi oferite gratuit alimente recuperate, în intervalul orar 12:00-21:00. De la ora 18:00 va avea loc o prezentare de acţiuni şi rezultate antirisipă, iar de la ora 18:30 va începe sesiunea de convivialitate cu echipele Mai bine şi Emmaus

* Oradea: Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în colaborare cu furnizorii de servicii sociale din municipiul Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea şi APTOR, organizează, în zilele de 29 și 30 septembrie, între orele 11:00 şi 17:00, în Piaţa Unirii, un eveniment de promovare a serviciilor sociale acordate persoanelor vulnerabile din municipiu. În cadrul evenimentului, organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile publice furnizori de servicii sociale îşi vor prezenta serviciile sociale acordate şi activităţile desfăşurate în vederea sprijinirii celor mai vulnerabili membri ai comunităţii. În cele două zile vor fi prezentate şi produsele hand-made realizate împreună cu beneficiarii în cadrul programelor de inserţie socială, produse care vor putea fi achiziţionate pe parcursul celor două zile

– Economic

* Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează conferinţa de lansare a proiectului „Instruire orizontală în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal pentru beneficiarii FESI” – ora 9:00, la Hotel Internaţional, Sala Panoramic, Str. Căuzaşi nr. 27

* Are loc Forumul de business cu tema: Romania | New Economy Forum – ora 9:30, myhive S-Park, Str. Tipografilor nr. 11-15, et. 1. Printre vorbitorii confirmați: Daniel Dăianu, Președintele Consiliului Fiscal și Consilier BNR, Ciprian Dascălu, economist-șef, BCR, Andreas Lier, Presedinte, AHK Romania – Managing Director, BASF, Alina Bilan, președinte, Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă, Alessandro Masotti, Head of International Clients, Unicredit Bank, Corneliu Bodea, președinte, CRE – Centrul Român al Energiei | CEO, Adrem și Eduard Dumitrașcu, președinte, Asociația Română pentru Smart City

* Videoconferinţa de presă susţinută de Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Bucharest Branch şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea pentru a prezenta cele mai recente evoluţii ale fondului – ora 15:00

* A XXIII-a ediţie a Congresului profesiei contabile din România, organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), eveniment de contabilitate, fiscalitate și business al CECCAR, cu tema Next-generation accountant – F4F (Fit for Future) – la Palatul Parlamentului (29 – 30 sep.). Evenimentul se desfăşoară în anul în care organismul profesional sărbătorește un secol de la înființare, 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România. 100 de ani de expertiză pentru dezvoltarea afacerilor, a economiei naționale, în interes public

* România a transpus Directiva europeană privind Legea anti-plastic printr-o ordonanță de guvern (Ordonanța 6/2021) cu două luni întârziere față de termenul limită. Aceasta a intrat în vigoare, în mare parte, la începutul lunii septembrie, dar prevederile privind majoritatea contravențiilor urmează să se aplice începând cu această dată. Actul normativ trebuia transpus în legislația țărilor UE până la 3 iulie 2021, dată de la care ar fi trebuit să se aplice și restricțiile de introducere pe piață a produselor vizate și de marcare a celor nou introduse pe piață. Pentru alte măsuri, directiva permite termene ulterioare de aplicare, cum ar fi 3 iulie 2024 (cerințele de proiectare pentru sticle) sau 31 decembrie 2024 (măsurile privind răspunderea extinsă a producătorilor, mai puțin în cazul celor din tutun, unde termenul este 5 ianuarie 2023)

* Sibiu: În perioada 29 septembrie – 3 octombrie, se va desfășura cea de-a 52-a Conferință Anuală a Asociației Europene de Drumeție / European Ramblers Association – ERA, cu participarea reprezentanților a 65 de asociații montane și de drumeție din 35 de țări europene. Conferința va avea loc în același timp cu vizitele în oraș și împrejurimi ale participanților la Eurorando, în număr redus anul acesta din cauza pandemiei

– Medicină, Sănătate

* 204.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge la Compania Naţională „Unifarm” SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional

* Conferința Medic.ro București va avea loc în perioada 29 – 30 septembrie, având ca temă generală „Prevenție, abordare terapeutică și comunicare în medicina de familie” – ora 11:00. Accesul online la lucrările Conferinței se va face după autentificare în contul din platforma Medichub

* Are loc cea de-a 11-a ediție a dezbaterilor digitale Caspa.ro, pentru a marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului (17 sep.) – ora 14:00. Tema ediției din acest „Îngrijirea sigură a mamelor și nou- născuților” atrage atenția asupra riscurilor și greutăților la care sunt supuse mamele și nou-născuții la nivel mondial în momentul nașterii, povară accentuată și de pandemia mondială Covid – 19

* De la ora 17:00, pe Zoom și Facebook, are loc o nouă întâlnire a Comunității Cardiologie Modernă, dedicată Zilei Mondiale a Inimii (29 sep.), un eveniment dedicat prevenției cardiovasculare și un proiect dezvoltat de Asociația Optim Cardio, Asociația Națională pentru Protecția Pacienților și CardiologieModerna.ro, cu susținerea Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București

* București/ Cluj: În săptămâna în care este marcată Ziua Mondială a Inimii (29 sep.), Societatea Română de Cardiologie aduce fizic în atenția românilor, între 27 septembrie și 1 octombrie, mesajul „Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială! #PentruCăAșaSpunEu!”, prin acțiuni desfășurate în București, Cluj, Iași și Timișoara. Clădiri publice vor fi iluminate în culoarea roșie și va fi proiectat mesajul de prevenție. În același timp, vor fi amplasate puncte de informare asupra tensiunii arteriale, cu respectarea măsurilor de prevenție în contextul pandemiei Covid-19. Din program:

‣ București

  • Iluminarea fațadelor clădirilor: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Ateneul Român, Institutul de Urgență în Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic Colțea
  • Puncte de informare: Piața Universității (zona statuilor), Parcul Kiseleff, Parcul Obor, Parcul Cișmigiu, Parcul Ateneul Român, Parcul Eroii Sanitari

‣ Cluj

  • Iluminarea fațadei Bibliotecii Județene
  • Punct de informare în proximitatea Bibliotecii Județene

* Călărași: Clubul Rotary Călăraşi, în parteneriat cu autorităţile locale şi împreună cu Societatea Română de Cardiologie şi Fundaţia Română a Inimii, lansează programul „Promenada Inimilor 2021”, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Inimii. Clubul Rotary Călăraşi lansează în 2021 programul „Promenada Inimilor”, proiect de parcurgere a unui traseu accesibil ce îşi propune ca în această perioadă atipică să păstreze un stil de viaţă cât mai sănătos, reamintind tuturor că activitatea fizică, minimum 30 de minute pe zi, este cel mai bun mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare. Traseul din Călăraşi are o lungime de cca 3 km, începând din Parcul Central, zona Restaurant Queen, parcul Dumbrava, Grădina Zoologică (vizitată gratuit de participanţi), Hotel Hestia, cu sosire la Restaurantul Queen. Plecarea în traseu va avea loc începând cu ora 10:00, prin organizarea unei plimbări în aer liber, la care sunt invitaţi să participe toţi locuitorii municipiului Călăraşi/judeţului Călăraşi. Fiecare participant va primi, la plecare, o insignă, o hartă, o sticlă cu apă, iar la sosire va primi un bilet la tombola ce va fi organizată, la ora 17:00, la Restaurantul Queen. Dovada parcurgerii traseului va fi prezentarea unei fotografii în dreptul panoului de informare amplasat în Grădina Zoologică, în dreptul ţarcului Struţi Nandu

– Mass-media, Publicitate

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

* ECOTIC și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, împreună cu Oameni și Companii, organizează cea de-a treia ediție EcoForum – Webinar Eco pentru ziariști. Întâlnirea online din luna septembrie, dedicată ziariștilor, propune o dezbatere pe tema managementului și reciclării deșeurilor, una dintre provocările actuale cu care România se confruntă în domeniul protecției mediului și valorificării resurselor – ora 11:00, pe Platforma ZOOM. Moderatorul întâlnirii, conf.univ.dr. Mihai Bogdan Petrişor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, îi are ca invitați speciali pe: Raul Pop – Expert deșeuri; Octavian Popescu – Director general, Garda Națională de Mediu; Valentin Negoiță – Președintele ECOTIC; Doru Dinu Glăvan – Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; Constantin Damov –  Președinte, Green Group; Dragoș Călugaru – Director General, ECOTIC; Ema Cumpată – Coordonator Comunicare, ECOTIC

– Cultură

* Evenimente offline și online organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

‣ Offline

  • De la ora 17:00, Grădina MNLR din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, găzduiește o dublă lansare de carte Aura Dan – Atelierul umbrelor (proză) şi Percepţii (versuri). Invitaţi: Daniel Cristea-Enache, Lucian Gruia, Geo Călugăru, Dorel Vidraşcu. Moment artistic: Natalia Pancec – violonist; Magda Băcescu, Ştefan Apostol, Silviu Geamănu – actori

‣ Online

  • Prin rubrica „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” organizatorii își propun o incursiune în viața scriitorilor de la casele memoriale aflate în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” și Casa Memorială „Anton Pann”. Vor fi aduse în prim-plan fragmente inedite, amintiri cu și despre scriitori, aspecte mai puțin cunoscute, nu doar despre cei cinci scriitori, dar și despre întâlnirile lor cu alți contemporani, toate acestea cu trăiri intense, tristeți și atașamente, prietenii, eforturi, povestite cu umor și naturalețe, adunate ca într-un mozaic scriitoricesc. „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” este o rubrică săptămânală, cu două episoade difuzate miercurea și sâmbăta, de la ora 23:00, pe pagina de Facebook a MNLR, pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Nora Iuga, Rodica Mandache, Maia Morgenstern, Marian Râlea – personalități marcante ale culturii române susțin teatrul independent, în Undercloud 2021 (24 – 30 sep.), prezentând publicului două texte în premieră absolută: „Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări” de Nora Iuga și Angela Baciu și „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Éric- Emmanuel Schmitt. Spectacolele-lectură pe texte citite în premieră absolută sunt o particularitate a Festivalului Independent de Teatru Undercloud, în fiecare ediție de festival, dramaturgi români și internaționali prezentându-și aici textele noi. Anul acesta, cele două spectacole-lectură au loc în Sala Mare a Muzeului Național al Țăranului Român. Programul zilei:

  • „Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări” de Nora Iuga și Angela Baciu cu Maia Morgenstern și Carla Teaha, regia Chris Simion-Mercurian va fi prezentat publicului, de la ora 21:30. Nora Iuga și Angela Baciu au scris acest text special pentru Grivița 53 – primul teatru construit împreună de la zero. De altfel, Grivița 53 are această particularitate – va monta texte unicat, originale, scrise exclusiv pentru acest demers

‣ Alte evenimente desfășurate în cadrul Festivalului de Teatru Independent Undercloud:

  • ora 19:00 – Va fi prezentată o producţie a Teatrului LUNI de la Green Hours – Cosmonauţi sau Dincolo e mai bine de Alexandru Ivănoiu, regia Andreea Lucaci, cu Maria Baciu, Andrei Barbu, Ioana Brumar, Iulia Mirică, Bogdan Tulbure şi Andreea Lucaci, un proiect născut din implicarea colectivă a şapte tineri artişti independenţi, proaspăt absolvenţi, care şi-au păstrat viziunea comună ce i-a apropiat în timpul facultăţii şi care, în ciuda situaţiei pandemice din ultimii doi ani, au reuşit să rămână uniţi în dorinţa de a-şi urma vocaţia
  • Cunoscutul blogger Cristian Birta China „Chinezu” îşi va lansa, în cadrul Undercloud, cartea „Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăştia? Cum să transformi aceste resurse digitale in avantaje pentru brandul tău” – ora 20:30, la Clubul Tăranului (La Mama)

* Brăila: Festivalul Internaţional de Teatru şi Arte Performative „Dialog” (25 sep. – 3 oct.). Programul zilei:

  • ora 11:00 şi 14:00 – Teatrul Naţional Aurelui Manea din Turda pune în scenă „Van Dan – 10 ani de sânge murdar” – în Sala Bujor Măcrin
  • ora 18:00 – spectacolul „Coming of stAGE” de Peca Ştefan, regia Radu Apostol, susţinut de Universitatea de Artă Târgu din Mureş – în Sala Mare
  • ora 20:30 – Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe prezintă „Consimţământ”, de Evan Placey, regia Radu Afrim – pe scena Hala Industrială

* Buzău: Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău, organizează cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Săptămâna Teatrului Tanăr, eveniment ce  se va desfăşura între 29 septembrie şi 3 octombrie. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 19:00, la Teatrul „George Ciprian”, cu spectacolul „Forma lucrurilor”, de Neil LaBute, regia Silviu Debu, producţie a Teatrului de Comedie, Bucureşti. Cele cinci zile de festival vor include piese din repertoriul clasic şi contemporan, montate în viziuni regizorale proaspete şi inovatoare. Publicul se va reîntâlni cu autori ca Tudor Muşatescu sau Carlo Goldoni, dar şi cu texte scrise de dramaturgi autohtoni, unii dintre ei fiind şi realizatorii spectacolelor. Printre partenerii media: Radio România

* Caracal: Concert în cadrul Turneul Duelul Viorilor (28 sep. – 5 oct.) – ora 19:00, la Teatrul Naţional. Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaistrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Cluj-Napoca: Opera Națională Română Cluj-Napoca prezintă „Gala Lucia Stănescu. Un vis a fost…”  – ora 19:00, la Sala Mare. Dirijor: Mario Menicagli (invitat). Regizor: Mihaela Sandu. Scenograf: Anca Pintilie. Vor fi invitate, de asemenea, sopranele Valentina Boi și Lorena Puican, dar și mezzo-soprana Diana Turtoi

* Deva: Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva prezintă, de la ora 19:00, la Sala „Pro Arte” a Colegiului Naţional „Decebal”, un concert de muzică de cameră susţinut de „Trio Petre”: Luminitza Petre (vioară), Horaţiu Luduşan (violoncel) şi Adrian Vasile (violă). Programul serii va cuprinde piese de  George Enescu – ,,Aubade” în do major; Paul Constantinescu – două studii în stil bizantin pentru violină, violă şi violoncel; Franz Schubert – Trio pentru coarde în si bemol major, D. 471 şi Ludwig van Beethoven – Trio pentru coarde în mi bemol major op. 3 (I. Allegro con brio, II. Andante, III. Menuetto. Allegretto, IV. Adagio, V. Menuetto. Moderato, VI. Finale. Allegro)

* Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu deschide stagiunea 2021 – 2022 cu spectacolul de balet neoclasic „Fragile. Rhapsody in blue”, coregrafia Aleisha Gardner. Alte 11 reprezentații de dans contemporan, balet clasic și neoclasic, ale unor titluri apreciate de public, din repertoriul TBS, precum: „Amurg. 304 zile de lămâie”, „Gală de Balet” și „Spărgătorul de nuci” vor fi oferite publicului, în perioada septembrie – decembrie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu

* Târgu-Mureş: Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native va avea loc în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, organizatorii anunțând că, pe lângă cele 40 de filme de producţii care vor intra în programul de concurs, pe parcursul evenimentului vor fi prezentate şi o serie de lungmetraje premiate internaţional ale unor regizori celebri, inclusiv regizorul distins cu Oscar István Szabó. Una dintre principalele atracţii ale festivalului este filmul lui Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, care a câştigat Ursul de Aur la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. La Alter-Native va putea fi vizionat şi filmul „Poate mai trăiesc şi azi”, semnat de Tudor Cristian Jurgiu, un film de dragoste cu elemente de basm, avându-i ca protagonişti pe Nicoleta Hâncu şi Bogdan Nechifor. De asemenea, la Târgu Mureş va fi prezentat şi cel de-al şaptelea lungmetraj al lui Radu Muntean, „Întregalde”, care a avut premiera în cinematografele româneşti în luna august, precum şi versiunea restaurată în format digital 4K a filmului „Balanţa” (1992) al lui Lucian Pintilie. Printre partenerii media: Radio România Târgu-Mureș

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă, de la ora 19:00, spectacolul „Scripcarul Pe Acoperiș” de Jerry Bock, musical interpretat în limba română

* Italia: Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu FVE Editori din Milano și sub patronajul Ambasadei României în Italia, va prezenta o nouă ediție a întâlnirilor literare „I Mercoledì Letterari”, dedicată scriitoarei Liliana Nechita și volumului său „Împărăteasa”, recent publicat în limba italiană la FVE Editori din Milano – ora 18:00, în sala de conferințe a instituției (Piazza José de San Martin 1). La lansarea volumului, alături de scriitoare, vor participa prof. Valentina Ferri, jurnalistă, scriitoare și editoare laFve Editori din Milano și Giorgio Chiotti, poet și publicist. Evenimentul este susținut de Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma și promovat de TVR Internațional, Radio România Actualități și Radio România Internațional

– Sport

* Cluj-Napoca: Conferinţa de presă a echipei CFR Cluj înaintea meciului cu formaţia daneză Randers FC, din Grupa D a competiţiei de fotbal Europa Conference League – ora 17:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

* Cluj Napoca: Federaţia Română de Tenis de Masă organizează, în colaborare cu European Table Tennis Union (ETTU), întrecerile 2021 GAZPROM European Table Tennis Team Championships. Cea mai importantă competiţie europeană a anului are loc în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, la BT Arena, și reunește la start 24 de echipe feminine si 26 de formaţii masculine, iar în aceste zile organizatorii – Federaţia Română de Tenis de Masă şi European Table Tennis Union – au stabilit programul detaliat al competiţiei. Din program:

  • ora 16:00 – România – Belgia (feminin)
  • ora 19:00 – România – Finlanda (masculin)

* Focșani: Este programat un meci din etapa 4-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Focşani 2007 – AHC Potaissa Turda – ora 18:25

* Piteşti: Deschiderea Campionatului Mondial de Maraton 2021 – Bascov – Argeş – România, pentru categoriile Juniori, Tineret sub 23 de ani – U23, Seniori – ora: 15:30, în Piaţa Vasile Milea. Campionatul este organizat de Federaţia Română de Kaiac – Canoe, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş (29 sep. – 3 oct.)

* Se joacă meciuri în etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin

  • SCM Craiova – HC Zalău – ora 11:00, la Sala Polivalentă – Craiova
  • CS Minaur Baia Mare – CS Dacia Mioveni 2012 – ora 17:00, la Sala Lascăr Pană – Baia Mare
  • CSU Ştiinţa Bucureşti – CSM Slatina – ora 19:00, la Sala Rapid – Bucureşti
  • CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – HC Dunărea Brăila – ora 18:00, la Sala Polivalentă – Bistriţa
  • CS Rapid Bucureşti – CS Măgura Cisnădie – ora 16:00, la Sala Rapid – Bucureşti
  • CSM Deva – SCM Gloria Buzău – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Deva

* Se joacă meciuri din primul tur al Cupei României la baschet feminin

  • CSTB Olimpia CSU Braşov – CS Agronomia Bucureşti – ora 12:00, la Sala Sporturilor D. Popescu-Colibaşi – Braşov, manşa a doua
  • Rapid Bucureşti – CSM Târgovişte – ora 13:00, la Sala Rapid – Bucureşti, manşa a doua
  • AC Triumf Botoşani – BC Sirius Tg. Mureş – ora 15:00, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă – Botoşani, manşa a doua
  • Universitatea Cluj-Napoca – Phoenix CSU Simona Halep Constanta – ora 16:30, la Sala Sporturilor Horia Demian – Cluj-Napoca, prima manşă

* Groningen: CSO Voluntari joacă în preliminariile FIBA Europe Cup la baschet masculin cu Benfica Lisabona – ora 18:00, la MartiniPlaza Arena

– S-a întâmplat într-o zi de 29 septembrie

* Cu 103 ani în urmă, la data de 29.IX/12.X.1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adopta în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa) şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş

* Acum 81 de ani (1940) noile autorităţi române (instalate la începutul lunii) hotărau retragerea ţării din „Înţelegerea Balcanică”, alianţă regională de securitate şi cooperare, încheiată la 9.II.1934, la Atena, între reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. Aceasta avea drept scop menţinerea statu-quo-ului statornicit în Balcani în urma Primului Război Mondial

* Se împlinesc 80 de ani (1941) de când a avut loc masacrul de la Babi Iar. Babi Iar sau Babin Iar era o râpă pe teritoriul orașului Kiev, capitala Ucrainei, aflată în trecut în afara orașului. Ea se întindea pe o lungime de 2,5km, având o adâncime între 10-50 m. În prezent, parcul memorial „Babin Iar” se află în nord-vestul Kievului, pe un teritoriu între raioanele Sâreț și Lukianovka, aproape de stația de metro Dorogojici. Aici s-a desfășurat în anul 1941 cel mai mare masacru comis într-un timp scurt sub auspiciile armatei Germaniei naziste, Wehrmacht. Unități numite Einsatzgruppen ale SD (Sichercheitdienst) au omorât, între 29 și 30 septembrie, peste 33.000 evrei

* Cu 67 de ani în urmă (1954) era ratificată Convenția de constituire a Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (cunoscută mai ales prin acronimul CERN, păstrat de la vechea denumire din limba franceză „Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire” – Consiliul European pentru Cercetare Nucleară), cel mai mare laborator de fizica particulelor din lume. Primul președinte al CERN a fost Sir Benjamin Lockspeiser. CERN are în prezent 23 de state membre și multe țări non-europene sunt implicate în diferite moduri în domeniul său de activitate

* În urmă cu 66 de ani (1955) avea loc premiera mondială a operei „Îngerul aprins” de Sergei Prokofiev, la Teatro La Fenice din Veneţia

* Acum 53 de ani, într-o zi de 29 septembrie 1968, la Opera din Berlin, avea loc premiera mondială a operei „Ulisse”, de Luigi Dallapiccola; conţine un Prolog şi două acte şi a fost ultima creaţie a lui Dallapiccola pe care a compus-o în 8 ani

* Cu 38 de ani în urmă (1983) oraşul american Chicago găzduia premiera mondială a operei „Symphonie No. 3”, de Witold Lutosławski, scrisă între anii 1973 şi 1983

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– 1812: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1874)

– 1887: A murit Iacob Mureşianu, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”) şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1812)

– 1888, 29.IX/11.X: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan; lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii române contemporane, al stilisticii, al toponimiei şi al antroponimiei; membru titular al Academiei Române din 1946 şi vicepreşedinte al forului (1957-1966), membru fondator, în 1925, al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică (Franţa), membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică, membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice, membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Ştiinţe (1966), al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968) şi membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) şi al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975) (m. 1986)

– 1899: S-a născut Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; a organizat şi a condus Arhiva de Folclor a Academiei Române (1930-1948); membru corespondent al Academiei Române din 1947 (m. 1966)

– 1910: S-a născut ieromonahul Arsenie Boca (prenumele la naştere: Zian-Vălean), renumit duhovnic, teolog și pictor bisericesc; în 1939 intră în viaţa monahală (până în 1948 la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, până în 1959); din 1945 intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în 1948, acuzat că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului (invocându-se pretinse legături ale acestuia cu mişcarea legionară, nesusţinute de nici o dovadă); în 1952 a fost dus un an la Canal; în 1959 i se stabileşte domiciliu forţat la Bucureştri; este pictor la biserica de la Drăgănescu (1968 – 1984); după 1984 se retrage la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia, unde şi moare; este înmormântat la Prislop, loc de pelerinaj şi rugăciune pentru credincioşi, în anii care au urmat (m. 1989)

– 1919: S-a născut inginerul Constantin Aramă; a desfăşurat o bogată activitate tehnică la „Locomotive” – Craiova, „Timpuri Noi” – Bucureşti, „Aro” – Câmpulung, „Dacia” – Piteşti; lucrări privind exploatarea motoarelor cu ardere internă; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2003)

– 1927: S-a născut Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică; a fost vicepreşedinta Federaţiei Române de Gimnastică; fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat o şcoală unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior duplicată la Deva; a contribuit direct la obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii (m. 2012)

– 1928: A murit Ion D. Berindei, arhitect şi urbanist (printre lucrările sale, de factură neoclasică şi neobarocă, Palatul Culturii din Iaşi, Muzeul George Enescu din Bucureşti ş.a.) (n. 1871)

– 1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990 – septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (m. 2000)

– 1929: S-a născut pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2001)

– 1929: S-a născut Jean Pârvulescu, scriitor, ziarist şi filosof; emigrat în Franţa în 1950 (m. 2010)

– 1949: S-a născut Horia Stoicanu, compozitor, textier, solist vocal și instrumentist (chitară); reprezentant al generației care a pus bazele mișcării folk din România (alături de artiști precum Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dorin Liviu Zaharia, Vali Sterian sau Mircea Florian) (m. 2020)

– 1956: S-a născut Florin Anton, actor al Teatrului de Comedie (din 1982) (m. 2020) – 65 de ani

– 1958: S-a născut folkistul și cantautorul Cătălin Condurache (m. 2021)

– 1963: S-a născut Radu Bălănescu, medic specialist în chirurgie și ortopedie pediatrică

– 1964: S-a născut dirijorul Camil Marinescu (m. 2020)

– 1966: A murit Marcel Breslaşu (nume real: Marcel Bresliska), poet, fabulist, compozitor şi traducător (n. 1903) – 55 de ani

– 1967: A murit medicul Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti; în 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1891)

– 1992: A murit basul şi actorul Nicolae Secăreanu (n. 1901)

– 1997, 29/30: A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1914)

– 2001: A murit Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător (n. 1915) – 20 de ani

– 2004: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul român de etnie maghiară Ştefan Ruha (Ruha István) (n. 1931)

– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920) – 15 ani

– 2015: A murit George Popovici, textier şi scenarist (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor industriei din UE privind emisiile de carbon

– Luxemburg: Decizia Curții Europene de Justiție privind acordurile de export UE-Maroc din Sahara Occidentală

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind stocurile de petrol de urgenţă în UE, în trimestrul al doilea din 2021

– Strasbourg: Audiere la Marea Cameră a CEDO cu privire la repatrierea cetățenilor francezi reținuți într-un lagăr din Siria cu copiii lor

– Chișinău, Rep. Moldova: Vizita președintelui german, Frank-Walter Steinmeier (29 – 30 sep.)

– Moscova, Rusia: Președintele rus Vladimir Putin va avea convorbiri cu președintele turc, Tayyip Erdogan, privind conflictul din Siria

– Chicago: Vizita președintelui SUA Joe Biden pentru promovarea vaccinării împotriva Covid-19 în cadrul companiilor

– Praga: Vizita prim-ministrului ungar, Viktor Orban, și a ministrului de externe, Péter Szijjártó

– Pittsburgh, SUA: Prima întâlnire a noului Consiliu tehnologic UE / SUA

– Pontevedra, Spania: Ministrul spaniol al Afacerilor Externe, José Manuel Albares, împreună cu omologul său portughez, Augusto Santos Silva, vorbesc la Forumul La Toja

– Tokyo, Japonia: Alegerea liderului Partidului Liberal Democrat (PLD)

– Moscova: La Ministerul Muncii și Protecției Sociale a Rusiei va avea loc o masă rotundă despre „Carta socială europeană – 60 de ani și 25 de ani de aderare a Federației Ruse la Consiliul Europei”. Acest eveniment este organizat de Departamentul Cartei sociale europene a Consiliului Europei și Biroul Programului Consiliului Europei din Federația Rusă, în cooperare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Rusia și Consiliul prezidențial pentru societatea civilă și Drepturile Omului ale Federației Ruse. Reuniunea va cuprinde discursurile lui Christophe Poirel, directorul drepturilor omului al Consiliului Europei; Andrey Pudov, ministru adjunct al muncii și protecției sociale; Alexandre Grouchko, ministru adjunct de externe; Valery Fadeev, președintele Consiliului prezidențial pentru societatea civilă și drepturile omului; Karin Lukas, președintele Comitetului European pentru Drepturi Sociale (ECSR); Giusepppe Palmisano, raportor general al CESR și Ekaterina Torkunova, membră a CESR, precum și a reprezentanților federațiilor sindicale rusești și europene. Întâlnirea va avea loc într-un format hibrid

– Kiev: Comemorarea a 80 de ani de la masacrul de la Babi Yar

– Frankfurt, Germania: Dezbatere între președinții Băncii Centrale Europene, ai FED-ului, și cei ai băncilor Angliei și Japoniei

– Tokyo, Japonia: Termen în procesul lui Greg Kelly privind afacerea Ghosn

– New York, Statele Unite: Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus susține un discurs la un eveniment virtual al Universității Columbia Leaders World Forum

– Suedia: Ridicarea restricțiilor anti-Covid-19 în vigoare

– Quito, Ecuador: Fostul președinte Lenín Moreno va apărea în fața unei comisii legislative care investighează un presupus act de corupție

– Aeroportul Roissy, Franța: Compania Air France prezintă primul model Airbus A220 al companiei

– Calais, Franța: Inaugurarea terminalului auto-feroviar al CargoBeamer, un sistem de transport intermodal

– Washington: Conferință de presă virtuală a Organizației Panamericane a Sănătății (OPS) pe tema Covid-19

– Beirut, Liban: Reuniunea Consiliului de Miniștri

– Londra: Condamnarea în procesul unui fost ofițer de poliție pentru violul și asasinarea lui Sarah Everard (29 – 30 sep.)

– Milano: Mesaj al Papei Francisc la Summit-ul pentru tineret

– Ramtha, Iordania: Deschiderea punctului de trecere Jaber-Nassib la granița cu Siria

– Constantin, Algeria: Începerea producției de vaccin anti-Covid-19 Sinovac

– Moscova: Reprezentanți ai Google vor compărea în fața justiției pentru neretragerea conținutului

– Lima, Peru: Audiere preliminară în procesul lui Keiko Fujimori pentru corupție (29 – 30 sep.)

– Nairobi, Kenya: Hotărârea Înaltei Curți de Justiție privind o petiție care solicită amânarea alegerilor

– Los Angeles: Audiere în cazul tutelei lui Britney Spears (cântăreață, compozitoare și dansatoare americană)

– Belo Horizonte, Brazilia: Fotbal – Copa Libertadores, retur semifinală Atlético Mineiro – Palmeiras

– Au loc meciuri în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor la fotbal

  • Grupa E (ora 22:00): Bayern Munchen – Dinamo Kiev, Benfica – FC Barcelona
  • Grupa F: Atalanta – Young Boys (ora 19:45), Manchester United – Villarreal (ora 22:00)
  • Grupa G (ora 22:00): RB Salzburg – Lille, Wolfsburg – Sevilla FC
  • Grupa H: Zenit St. Petersburg – Malmoe FF (ora 19:45), Juventus – Chelsea (ora 22:00)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Inimii” (ZMI) a fost celebrată, sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii (FMI), începând cu anul 2000, în ultima duminică din septembrie; din 2009 această Zi este marcată la dată fixă, la 29 septembrie, şi este coordonată, pe plan internaţional, de Federaţia Mondială a Inimii (FMI), în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: La 4 mai se sărbătoreşte, în România, „Ziua naţională a inimii”

– „Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare” desemnată în 2019, la cea de-a 74-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (Rezoluţia A/RES/74/209), se dorește a fi un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele. O treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt pierdute sau irosite la nivel global, în timp ce peste 820 de milioane de oameni din lume continuă să sufere de foame în fiecare zi. În prezent, pierderea şi risipa de alimente este responsabilă de aproximativ 8 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră

– 1547: S-a născut poetul, dramaturgul şi romancierul, spaniol Miguel de Cervantes Saavedra; considerat simbolul literaturii spaniole; cunoscut în primul rând ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale (m. 1616)

– 1571: S-a născut pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano; este considerat precursor al stilului baroc şi indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (m. 1610) – 450 de ani. NOTĂ: Site-ul https://www.caravaggio-foundation.org/ menționează ca dată a nașterii 28.IX.1571

– 1703: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Boucher (m. 1770)

– 1758: S-a născut amiralul britanic Horatio Nelson; victorii asupra flotelor spaniolă, daneză şi franceză; comandant al flotei din Mediterana (din 1803); a distrus definitiv flota franceză în bătălia de la Trafalgar, dar a fost ucis în luptă (m. 1805)

– 1765: S-a născut Karl Ludwig Harding, astronom german cunoscut drept descoperitor al asteroidului 3 Juno (m. 1834)

– 1810: S-a născut Elizabeth Gaskell, scriitoare britanică din perioada victoriană; autoarea primei biografii a scriitoarei Charlotte Brontë (m. 1865)

– 1864: S-a născut scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (m. 1936)

– 1881: S-a născut Ludwig Von Mises, economist şi filosof austriac – american (m. 1973) – 140 de ani

– 1901: S-a născut Enrico Fermi, fizician american de origine italiană; unul dintre pionierii fizicii atomice; în 1939 se stabileşte în SUA, fiind cooptat în Proiectul Manhattan, care a condus la construirea primei bombe nucleare; contribuţii şi în domeniul radioactivităţii şi în mecanica cuantică; în 1942 a condus lucrările de construcţie a primei pile nucleare (la Universitatea din Chicago) şi a realizat, împreună cu fizicianul ungar Leo Szilard, prime reacţie nucleară în lanţ controlată (2.XII.1942); Premiul Nobel pentru fizică pe 1938 (m. 1954) – 120 de ani

– 1902: A murit romancierul francez Émile Zola; teoreticianul şi principalul exponent al naturalismului francez şi european (n. 1840)

– 1904: S-a născut scriitorul rus Nikolai Ostrovski (m. 1936)

– 1912: S-a născut regizorul şi scenaristul italian de film Michelangelo Antonioni (m. 2007)

– 1913: S-a născut Stanley Kramer, regizor şi producător american de film (m. 2001)

– 1913, 29/30: A murit Rudolf Diesel, inginer german, inventator al motorului cu aprindere prin compresiune care-i poartă numele (brevetat în 1892) (n. 1858)

– 1920: S-a născut Peter D. Mitchell, biochimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987 (m. 1992)

– 1920: S-a născut dirijorul ceh Václav Neumann (m. 1995)

– 1922: S-a născut actrița americană Lizabeth Scott (m. 2015)

– 1927: A murit medicul şi fiziologul olandez Willem Einthoven; a utilizat galvanometrul cu coardă pentru înregistrarea electrocardiogramei, punând astfel bazele studiului electrofiziologic al activităţii inimii; a folosit pentru prima oară (1906) electrocardiografia pentru diagnostic; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1924 (n. 1860)

– 1930: S-a născut solistul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Billy Strange (m. 2012)

– 1930: S-a născut scriitorul britanic Colin Dexter (m. 2017)

– 1930: A murit pictorul și sculptorul rus Ilia Repin (n. 1844)

– 1931: S-a născut actriţa italiană de origine suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini (m. 2015) – 90 de ani

– 1932: S-a născut Robert Benton, regizor, scenarist şi producător american de film

– 1935: S-a născut Jerry Lee Lewis, compozitor, interpret şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country

– 1935: S-a născut (la Shaghai) scriitoarea germană Ingrid Noll

– 1936: S-a născut pianistul chinez Li Ming-Qiang – 85 de ani

– 1943: S-a născut Lech Walesa, om politic polonez; electrician pe şantierul naval de la Gdansk, lider sindical şi activist pentru drepturile omului; a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, „Solidaritatea”; ca lider al sindicatului (din septembrie 1980), s-a implicat în mişcarea grevistă şi de opoziţie faţă de regimul comunist; preşedinte al Poloniei (1990-1995); Premiul Nobel pentru Pace pe 1983

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după primul război mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1875)

– 1997: A murit pictorul şi sculptorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (n. 1923)

– 1998: A murit geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1901)

– 2008: A murit Konstanin Pavlov, poet şi dramaturg bulgar, nume important al literaturii bulgare a secolului al XX-lea (n. 1933)

– 2010: A murit fizicianul francez Georges Charpak; a inventat numeroase detectoare de particule (camerele proporţionale multiple, camerele de derivă); Premiul Nobel pentru fizică pe 1992 (n. 1924, în Ucraina, într-o familie de origine poloneză)

– 2010: A murit actorul american de film Tony Curtis (n. 1925)

– 2012: A murit editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (n. 1926)

– 2018: A murit Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (n. 1935)

– 2020: A murit cântăreaţa australiană Helen Reddy, autoarea melodiei „I Am Woman”, devenită imnul feministelor (n. 1941) – 1 an

– 2020: A murit cantautorul de muzică country şi actorul american Mac Davis (n. 1942) – 1 an