Franţa: Guvernul nu va mai permite noi creşteri de tarife la gaze şi electricitate până la primăvară

În Franţa, guvernul nu va mai permite noi creşteri de tarife la gaze şi electricitate până la primăvară, când se aşteaptă o scădere a preţurilor la energie. Anunţul a fost făcut aseară, de către premierul Jean Castex, după cum relatează de la Paris corespondenta noastră, Daniela Coman.
Reporter: De astăzi, francezii plătesc gazele cu 12,6% /mai mult/, şi nu a fost singura scumpire de anul acesta, în condiţiile în care Franţa nu are rezerve de gaze şi tot ce arde vine din import. Premierul Jean Castex a promis că va fi ultima majorare pentru că guvernul impune o îngheţare temporară a tarifelor până în aprilie. La fel, la curentul electric, majorarea de 12% prevăzută pentru 1 februarie anul viitor, va fi de doar 4%.
Jean Castex: Vom pune pentru gaz şi electricitate un aşa-numit „scut tarifar” pentru a ne proteja împotriva unor noi creşteri. Vom bloca preţurile. Nu vor mai fi majorări, iar din aprilie ne vom regla pentru că, potrivit experţilor, preţul gazelor ar trebui, în mod normal, să scadă.
Reporter: Premierul francez a precizat că statul va pune în practică un program de sprijin pentru distribuitorii de gaze, care aveau prevăzute până la sfârşitul anului alte scumpiri de până la 30%, o nouă lovitură pentru cei 5 milioane de francezi care se încălzesc cu acest combustibil. Jean Castex a vorbit şi despre o posibilă creştere a valorii cecurilor energetice, pe care statul le acordă gospodăriilor cu venituri reduse. Deja în decembrie şase milioane de familii vor primi un ajutor excepţional de 100 de euro pentru a face faţă majorărilor din ultima perioadă./avladucu/amondiru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie