Românii pot cumpăra trei tipuri noi de titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor

Românii pot cumpăra, începând de luni şi până pe 27 octombrie, trei tipuri noi de titluri de stat, emise de Ministerul Finanţelor în cadrul Programului Tezaur. Acestea au maturitate de unu, trei, respectiv cinci ani şi dobânzi de 3,5%, 4% şi 4,4%. Titlurile de stat au o valoare nominală de 1 leu, sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, iar veniturile obţinute din ele sunt neimpozabile. Obligaţiunile pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei statului, dar şi de la unităţile poştale din ţară. Fondurile obţinute din vânzarea titlurilor de stat vor fi utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice – anunţă într-un comunicat Ministerul Finanţelor../rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 3 octombrie)