Cristian Măcelaru, propunerea Ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu pentru poziția de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu 

 

În cadrul întâlnirii, ministrul Gheorghiu a primit garanții din partea domnului Mihai Constantinescu că va fi un factor activ în predarea mandatului, iar că expertiza și experiența acumulate în mai bine de 30 de ani vor fi puse în sprijinul noului management, mai ales pentru familiarizarea cu provocările gestionate pentru organizarea eficientă a Festivalul Internațional George Enescu, dar și pentru buna desfășurare a activității ARTEXIM.

Suplimentar, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a declarat: „Astăzi, am avut o convorbire plăcută cu maestrul Cristian Măcelaru, dirijorul principal al Orchestrei Naționale a Franței, pentru a-i propune asumarea poziției de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu. Răspunsul la această propunere a fost pozitiv, urmând ca în perioada următoare să purtăm discuții detaliate cu privire la viitoarele ediții ale festivalului atât de iubit de români și de melomanii din întreaga lume. Îi mulțumesc maestrului Măcelaru pentru dedicarea față de cinstirea memoriei lui George Enescu și aștept să conlucrăm pentru strălucirea în posteritate a operei marelui nostru compozitor prin dezvoltarea festivalului care îi poartă numele.”

Propunere privind numirea domnului Cristian Măcelaru în poziția de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu a fost salutată de către actualul director Mihai Constantinescu.

(Ministerul Culturii – 4 octombrie 2021)