Calendarul evenimentelor, 6 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

*ora 9:30 – Întrebări, Interpelări (se susțin la sediul Senatului)

*ora 10:30 – Declarații politice (se susțin la sediul Senatului)

*ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – etaj 5, la Sediul Senatului și online, sala 5058
  • ora 14:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj VI, cam.6054 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației – etaj 7, la sediul Camerei Deputaților, cam. 7077 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001, online/sediul Senatului

-Camera Deputaților

*ora 8:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala: studiu individual
  • Comisia pentru tineret și sport – Documentare şi consultare PLx 716/2018
  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 08:30 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 09:30 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala: 25, corp B4, etaj 2 – prezență fizică și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: Comisiei
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 10:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 10:00 – Comisia pentru știință și tehnologie – sala: cam.3150, etaj 3, Corp B4
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala: 6115; şedinţă cu prezență fizică și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 12:00 – Comisia pentru constituționalitate – sala: cam.19, etaj 1, Corp B2
  • ora 14:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: prezență fizică și online, etaj 7, cam. 7077

– Social

* Constanța: În Capitala Tineretului din România 2021-2022 își dau întâlnire 300 de tineri pentru a lua parte la Mozaicul Tinerilor. Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC, eveniment definitoriu pentru mișcarea de tineret din România, revine cu noi oportunități de dezvoltare inedite pentru 300 de tineri din România. Summitul Tinerilor este unul dintre cele mai ambițioase proiecte dedicate învățării, dezbaterii și generării unor politici pentru tineri, care își propune să fie cât mai variat, îmbinând evenimentele cu caracter formal cu cele mai puțin formale. Astfel, în perioada 6 – 10 octombrie tinerii participanți, cu vârste cuprinse între 16-35 de ani, vor lua parte la ateliere, sesiuni plenare, activități non-formale și culturale. Oportunități de sprijin ale ecosistemului de tineret, Atelier de educație financiară, Tinerii – Ambasadori pentru orașe verzi și curate, Cum combatem fake news? sau Trusă de prim-ajutor pentru sănătatea mintală, expoziții de artă, teatru-dezbatere sunt doar câteva dintre activitățile care se vor derula în cadrul evenimentului de la Constanța

-Arheologie, Arhitectură

*Constanța: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București și cu Institutul de Arheologie Clasică al Universității din Heidelberg (Germania), invită publicul iubitor de istorie și arheologie la vernisajul expoziției Arheologie și politică: cele două narațiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani între Adamclisi și Heidelberg, care va avea loc astăzi, între orele 10:00-18:00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Piața Ovidiu nr. 12, cu vernisajul în Aula „Adrian Rădulescu” (Sala Pictată). Expoziția este organizată în cadrul proiectului implementat de Universitatea din Heidelberg, instituțiile implicate fiind Heidelberg Center Cultural Heritage, Institut für Klassiche Archäologie und Byzantinische Archäologie și Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București din cadrul Academiei Române. În cadrul bogatei colecții de antichități de la Heidelberg sunt prezente 54 de copii din ipsos ale metopelor monumentului triumfal de la Adamclisi, realizate în perioada primului război mondial (1918), cu prilejul ocupației germane a teritoriului dobrogean.

-Mass-Media

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului    – ora 10:00, la sediul instituției

-Cultură

* Evenimente cu public organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • ora 10:00 – Proiectul curatorial Farewell to Research a fost inițial creat pentru a IX-a ediție a Bienalei de la București, 2020 – Proiecțiile vor avea loc în perioada 6 octombrie – 14 noiembrie 2021, la mansarda MNLR, și se înscriu într-un proiect amplu curatoriat de Henk Slager, care cuprinde evenimente organizate la Muzeul Național al Literaturii Române, la UNAgaleria și la Muzeul Național de Artă Contemporană. Proiecțiile reprezintă o extensie a prezentării din decembrie 2020 la OnCurating (Zürich). Cu participarea: Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Ursula Biemann, Henna Halonen, Hristina Ivanovska, Falke Pisano, Janis Rafa. Pentru vizionarea proiecțiilor la mansarda MNLR, intrarea este liberă, iar accesul se face în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451, precum și în baza certificatului de vaccinare sau a unui test PCR
  • ora 16:00 – La Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8, Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește lansarea volumelor „Alchimia memoriei”, de Raluca Faraon și „Anatomia cuvântului”, de Gabriel Gherbăluță, amândouă apărute la Editura Neuma.Prezintă: Horia Gârbea. Evenimentul se desfășoară cu respectarea măsurilor legale, impuse de situația actuală.

*De la ora 10:00, se deschide o nouă expoziție tematică la Palatul Suțu: „Simboluri în antiteză. Când Iluzia dorește Puterea, iar Cunoașterea devine Speranță.” Expoziția este și demersul unui traseu visat spre o societate modernă, integrată în valorile europene, descrise prin școală, tradiție, frumos, dezvoltare, profesii, acționariat, antreprenoriat, și care se îndreaptă discret spre o transformare a valorilor, o răsturnare de roluri în sensul acelorași obiecte/subiecte, poziționate în antitezã, cum ar putea fi, de pildã, o seceră și un ciocan stând de strajă coroanei.

*Bruxelles: Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, a începutului de an universitar european și a aniversării a 100 de ani de existență a Fundației Universitare Bruxelles, ICR Bruxelles găzduieşte la Fundația Universitară Bruxelles, sala Félicien Cattier, astăzi, de la ora 19:30, concertul de gală „Du baroque au… Rock”, susținut de Ansamblul Violoncellissimo

– S-a întâmplat într-o zi de 6 octombrie

* Cu 613 ani în urmă (1408), în privilegiul comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lemberg-Liov, era menţionată prima atestare documentară a oraşului Bacău, ca oraș și punct de vamă (privilegiul le asigura acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre)

* Cu 584 de ani în urmă (1437), prin „Înţelegerea de la Apatiu”, intervenită între răsculaţi şi nobili, erau restrânse clauzele favorabile ţăranilor, obţinute în urma victoriei de la Bobâlna. O lună mai târziu răscoala a fost înfrântă

* Acum 426 de ani (1595), între 6/16 şi 8/18 octombrie, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele otomane conduse de Sinan-Paşa) era recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase un corp toscan. La 20 octombrie 1595 Mihai Viteazul a zdrobit ariergarda lui Sinan-Paşa şi a cucerit cetatea Giurgiu. Robii luaţi de turci au fost eliberaţi. În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa a fost destituit din postul de mare vizir

* Cu 157 de ani în urmă (1864) au început cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune (actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti), creat în iunie 1863 printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituţie să includă două şcoli principale de artă: „Institutul de muzică vocală” şi „Şcoala de muzică instrumentală” cu filiale atât în Bucureşti cât şi în Iaşi. La 17 iulie 1931 s-a transformat în instituţie de învăţământ superior, sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică

* În urmă cu 132 de ani (1889), în zona Montmartre din Paris, arondismentul 18, se deschidea clubul de divertisment „Moulin Rouge”, devenit, în cei 127 de ani de existenţă, cel mai faimos teatru varieté din lume

* Acum 103 ani (1918) era redactată Declaraţia de la Iaşi a „Comitetului naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, ca răspuns la manifestul lui Carol I de Habsburg (din 3/16.X.1918), în care se contesta monarhiei habsburgice dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Austro-Ungaria şi se cerea ca întreg teritoriul locuit de români să fie eliberat şi unit cu România (6/19)

* Acum 94 de ani (1927) avea loc, la New York, premiera primului film sonor de lungmetraj cu secvențe de dialog sincronizate din istoria cinematografiei, „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), în regia lui Alan Crossland, avându-l ca protagonist pe Al Jolson. Pelicula este bazată pe „Ziua Ispășirii”, piesă de Samson Raphaelson

* Cu 77 de ani în urmă (1944) trupele române şi sovietice treceau la o puternică ofensivă cu scopul eliberării nord-vestului Transilvaniei şi a teritoriului ungar până la Tisa („Operaţiunea Debreţin”) (în a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la sfinţirea Catedralei ortodoxe române din Timişoara, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, în prezenţa regelui Mihai I, a patriarhului Nicodim, a primului ministru, Petru Groza, şi a altor oficialităţi (lucrările au fost începute la 20.XII.1936, după planurile arhitectului Ion Trajnescu, întrerupte în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi reluate după încheierea lui)

* Acum 48 de ani (1973) începea cel de-al patrulea război arabo-israelian, cunoscut şi sub numele de „Războiul Kipurului” (nume preluat de la sărbătoarea mozaică Yom Kippur, care a coincis cu declanşarea ostilităţilor), ca urmare a atacului simultan al forţelor egiptene şi siriene asupra forţelor israeliene de pe Înălţimile Golan şi din Peninsula Sinai. Egiptul şi Israelul au acceptat încetarea focului la 23.X.1973, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 339

* Papa Ioan Paul al II-lea (n. 1920 – m. 2005) devenea, acum 42 de ani (1979), primul suveran pontif care vizita Casa Albă. Efectuată la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter, vizita la Washington a avut loc la numai 1 an după ce a fost ales papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei și suveran al Vaticanului în anul 1978

* Cu 26 de ani în urmă (1995) era anunțată descoperirea primei exoplanete. 51 Pegasi este o stea pitică galbenă asemănătoare Soarelui situată la 15,6 parseci (50,9 ani-lumină) de Pământ, în constelația Pegas. Aceasta a fost prima stea asemănătoare Soarelui, despre care se știe că are o planetă care se rotește în jurul ei. Descoperirea planetei 51 Pegasi b a fost anunțată pe 6 octombrie 1995 de către Michel Mayor și Didier Queloz. Descoperirea a fost făcută pe baza măsurării Efectului Doppler la Observatorul din Haute-Provence, folosind spectrograful ELODIE. Oamenii de ştiinţă elveţieni Michel Mayor şi Didier Queloz au explorat galaxia din care face parte şi Sistemul Solar, Calea Lactee, în căutarea unor lumi ascunse. În 1995 ei au realizat prima descoperire a unei planete din afara Sistemului Solar, aflată pe orbita stelei 51 Pegasi, o stea din aceeaşi categorie cu Soarele. Descoperirea lor a dat startul unei revoluţii în astronomie. De atunci au fost descoperite peste 4.000 de exoplanete în Calea Lactee şi, pornind de la studiul lor, au apărut noi teorii despre modul în care se nasc planetele. Michel Mayor şi Didier Queloz şi-au anunţat descoperirea senzaţională cu ocazia unei conferinţe astronomice desfăşurate la Florenţa, la 6 octombrie 1995. Era prima planetă descoperită pe orbita unei stele din aceeaşi categorie cu Soarele

* Acum 11 ani (2010) era lansat pe piață serviciul online de photo-sharing, video-sharing și rețelei sociale, Instagram, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a încărca poze și video-uri, de a le aplica filtre digitale, și de a le distribui pe o varietate de rețele sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr și Flickr. Instagram a fost creat de Kevin Systrom și Mike Krieger, serviciul câștigând rapid în popularitate și atingând, în aprilie 2012, cifra de 100 de milioane de utilizatori înregistrați. Instagram este distribuit prin App Store, Google Play și Windows Phone Store. Serviciul a fost achiziționat de Facebook în aprilie 2012 pentru aproximativ 1 miliard de dolari. În 2013, Instagram a crescut cu 23%, în timp ce Facebook, compania-mamă, cu doar 3%. Instagram este una dintre cele mai utilizate rețele sociale în comunicarea companiilor cu consumatorii. Conform datelor publicate, există 25 milioane de conturi de business pe Instagram, iar peste 80% dintre utilizatorii de Instagram din lume urmăresc un cont de business

Aniversări – Comemorări

– Sf. Apostol Toma (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

– 1835: S-a născut pictorul Nicolae Popescu; compoziţii pe teme istorice şi religioase (m. 1877)

– 1892, 6/20: S-a născut (la Avdela, azi în Grecia) Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european; cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (m. 1977)

– 1895: S-a născut Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (m. 1974)

– 1902: S-a născut Petre Ţuţea, filosof creştin, publicist, eseist, memorialist, economist, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; unul dintre cei mai importanţi membri ai mişcării gândiriste; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (m. 1991)

– 1903, 6/19: A murit (la Monastîr, Macedonia – FYROM) pedagogul aromân Apostol Mărgărit; ca inspector al şcolilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înfiinţarea a peste o sută de şcoli primare şi secundare; a promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1836, Abdela, Grecia). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al nașterii 1832

– 1907: S-a născut Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (m. 1977)

– 1914: S-a născut poetul Horia Nițulescu (m. 1982)

– 1916: S-a născut sculptorul Iftimie Bârleanu (m. 1986) – 105 ani

– 1927: S-a născut Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardiovasculară; considerat fondatorul şcolii moderne româneşti de chirurgie cardiovasculară; la 5.IV.1973 a condus, la Clinica chirurgicală din Târgu Mureş, echipa de medici care a făcut prima operaţie pe cord deschis din România; autorul a numeroase invenţii: a realizat şi implantat prima inimă şi primul plămân artificial din România (1953), prima valvă biologică de porc mistreţ, tip „MIVA Pop de Popa”, a realizat şi implantat primele artere artificiale tip „Pop de Popa-Dodu” (1983), a realizat proteza valvulară cardiacă metalică „Pop de Popa-Stănescu” (1986) (m. 2021)

– 1929: S-a născut Mihai Corneliu Drăgănescu, inginer electronist, eseist şi filosof; creatorul şcolii româneşti de informatică; membru titular al Academiei Române din 1990, preşedinte al acestui for (1990-1994) (m. 2010)

– 1929: S-a născut pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2011)

– 1956: A murit Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905) – 65 de ani

– 1960: S-a născut pictorul Robert Vraciu

– 1973: S-a născut actorul de teatru şi film Silviu Biriş

– 1987: A murit (la Paris) Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a O.N.U, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (n. 1899)

– 2003: A murit Elisabeta Rizea, din satul Nucşoara/Argeş, devenită un simbol al rezistenţei anticomuniste; ca urmare a sprijinului pe care l-a oferit imediat după război grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, grup de rezistenţă anticomunistă armată din munţii Făgăraş, a fost condamnată de comunişti la moarte; ulterior pedeapsa i-a fost transformată în 14 ani de temniţă grea, ani petrecuţi în penitenciarele pentru femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea (n. 1912)

– 2009: A murit Mircea Angelescu, unul dintre cei mai importanţi conducători din istoria fotbalului românesc (preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între anii 1969-1975 şi 1986-1989; primul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal între anii 1992 şi 1996), de profesie inginer constructor, cadru didactic universitar; în 1990, pentru scurt timp, a fost ministru al sportului (n. 1938)

– 2017: A murit muzicologul şi criticul muzical Anca Florea (n. 1948)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Miniștrii mediului din țările UE se întâlnesc pentru a dezbate creșterea prețurilor la energie, COP26, noi politici climatice ale UE

– Strasbourg: Comitetul consultativ pentru Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale va publica ultimul său aviz cu privire la Republica Cehă, care aplică protecția prevăzută de tratat pentru 14 minorități naționale

– Palma de Mallorca, Spania: O reuniune a Consiliului Europei a atelierelor pentru implementarea Convenției peisajului Consiliului Europei: „Politici de peisaj! Strategiile peisagistice, planurile de acțiune și documentele de politică pentru calitatea peisajului ”, în cadrul Programului de lucru al Convenției peisajului Consiliului Europei ( 6-7 oct.)

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calviño, se va afla în fața Comisiei pentru afaceri economice din Parlament

– Milano: Fotbal – UEFA Nations League, semifinală: Italia – Spania

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Paraliziei Cerebrale” este marcată, din 2012, în prima zi de miercuri din octombrie, apoi, din 2019, pe 6 octombrie, pentru a fi alături de cele 17 milioane de persoane care suferă de această afecţiune în întreaga lume. Proiectul, inițiat de Cerebral Palsy Alliance (Australia) și United Cerebral Palsy (SUA), este susținut în prezent de peste 450 de organizații de servicii de paralizie cerebrală, universități, grupuri de părinți, instituții de cercetare, grupuri de studenți, școli și spitale pentru copii din 65 de țări

– 1880: A murit Benjamin Pierce, matematician şi astronom american; contribuţii în domenii ca teoria numerelor, filosofia matematicii şi mecanica cerească; contribuţii importante în descoperirea planetei Neptun (n. 1809)

– 1886: S-a născut pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (m. 1960) – 135 de ani

– 1887: S-a născut Le Corbusier (nume real: Charles Edouard Jeannerat-Gris), arhitect, urbanist, designer, pictor, litograf, sculptor şi teoretician de artă francez de origine elveţiană; pionier în studiile teoretice atât ale urbanismului modern cât şi designului modern la modul foarte general (m. 1965)

– 1903: S-a născut fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru fizică pe 1951 (m. 1995)

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Carole Lombard (numele real: Jane Alice Peters), soţia actorului Clark Gable; a debutat în filme mute (m. 1942, într-un accident de avion)

– 1912: A murit Auguste-Marie-François Beernaert, jurist şi om politic belgian; prim-ministru (1884-1894); participare importantă la Conferinţele (internaţionale) de pace de la Haga (din 1889 şi 1907, unde au fost adoptate 16 convenţii asupra legilor şi obiceiurilor războiului şi ale rezolvării pe cale paşnică a conflictelor dintre state); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1909, împreună cu diplomatul francez Paul Balluat D’Estournelles; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1829)

– 1914: S-a născut Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (m. 2002)

– 1931: S-a născut Riccardo Giacconi, fizician american de origine italiană; considerat părintele domeniului astronomiei cu raze X cosmice; Premiul Nobel pentru fizică pe 2002, alături de Raymond Davis, Jr. și de Masatoshi Koshiba, pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, contribuţii ce au condus la descoperirea surselor cosmice de raze X (m. 2018) – 90 de ani

– 1935: S-a născut sportivul italian Bruno Sammartino, legendă a wrestling-ului mondial (m. 2018)

– 1948: S-a născut omul politic nord-irlandez Gerry Adams, preşedinte (1983-2018) al partidului Sinn Féin (aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze – IRA); este unul dintre arhitecţii procesului de pace în Irlanda de Nord (a participat, în iulie 1997, la tratativele de pace privind această provincie, alături de premierul britanic, Tony Blair, de cel nord-irlandez, David Trimble, şi de o serie de reprezentanţi de frunte ai unioniştilor nord-irlandezi)

– 1999: A murit cântăreaţa portugheză Amália Rodrigues (nume complet: Amália da Piedade Rebordão Rodrigues), considerată „regina” fadó-ului (n. 1920)

– 2000: A murit Richard Farnsworth, actor de film şi cascador american; a jucat în peste 300 de filme şi a fost cel mai bătrân actor nominalizat vreodată la „Oscar” (în anul 2000, pentru filmul „The Straitght Story”) (n. 1920)

– 2011: A murit actriţa australiană Diane Cilento (n. 1933) – 10 ani

– 2012: A murit Chadli Bendjedid, ofiţer şi om politic algerian, fost preşedinte al Algeriei între anii 1979 şi 1992, unul dintre arhitecţii instituţiilor democratice din această ţară (n. 1929)

– 2015: A murit Árpád Göncz, om politic ungar, primul preşedinte al Ungariei după prăbuşirea comunismului, în perioada 1990-2000; disident comunist, scriitor şi traducător (n. 1922)

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (n. 1942, în Georgia)

– 2018: A murit soprana spaniolă de origine catalană Montserrat Caballé (nume complet: Maria de Montserrat Viviana Concepcion Caballé i Folch); s-a numărat printre cele mai mari nume ale scenei lirice mondiale din ultima jumătate de secol, în muzica de operă, oratorii și lieduri; renumită pentru tehnica ei impecabilă „bel canto” (n. 1933)

– 2019: A murit muzicianul englez Ginger Baker, unul dintre cei mai inovativi creatori de rock, pionier în fuziunea jazz-ului și unul dintre cei mai buni bateriști; cofondator şi baterist al trupei de rock „Cream” în anii ’60 ai secolului trecut, alături de basistul Jack Bruce și de chitaristul Eric Clapton (n. 1939)

– 2020: A murit Eddie Van Halen (nume complet: Edward Lodewijk Van Halen), chitarist, cântăreţ, compozitor, textier şi producător muzical american de origine neerlandeză; considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din istoria rockului; conducătorul și cofondatorul, împreună cu fratele său, Alex Van Halen, al grupului hard rock „Van Halen” (n. 1955) – 1 an