Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă de împrumut de 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă de împrumut de 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

Banii fac parte dintr-un pachet mai amplu de asistență financiară, de 3 miliarde de euro, decis în cadrul politicii de extindere a Uniunii Europene și de vecinătate, cu scopul de a ajuta 10 state partenere în limitarea efectelor economice negative ale pandemiei provocate de coronavirus.

Executivul comunitar apreciază că Republica Moldova a făcut progrese remarcabile pentru a primi și aceasta a doua și ultima parte a ajutorului. Mai precis, a luat măsuri importante pentru a îmbunătăți gestionarea finanțelor publice în domeniul sănătății, în lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept și îmbunătățirea climatului de afaceri./cpodea/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie