EXPOZIȚIA „140 DE ANI DE RELAȚII DIPLOMATICE SPANIA-ROMÂNIA” BUCUREȘTI – MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI Intre 14 şi 31 octombrie 2021

București, 13 octombrie. Ambasada Spaniei la București organizează, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, expoziția „140 de ani de relații diplomatice Spania-România”, care va fi expusă în incinta muzeului sus menționat în perioada 14-31 octombrie 2021.
Prin intermediul aceastei expoziții de panouri și fotografii, bucureştenii şi cei care vizitează capitala României vor putea trece în revistă istoria comună a relațiilor bilaterale dintre Spania și România, care a început în 1881, când s-a înființat prima legație spaniolă în România.
Expoziția este o călătorie prin istoria legăturilor din ce în ce mai strânse dintre cele două țări și subliniază evenimentele și personajele cele mai reprezentative ale dialogului spaniol-român. Astfel, mostra include principalele vizite de stat, precum cea făcută de Președintele României în Spania în 1979 sau vizita în România a Alteţelor Lor, Principii de Asturias, astăzi monarhii Spaniei, în 2009. Sunt prezentate de asemenea, cele mai importante evenimente culturale, precum Expoziția de la Barcelona din 1929 sau crearea Institutului Cervantes din București și a Institutului Cultural Român de la Madrid.
Expoziția a fost prezentată anterior la Cluj-Napoca, în luna august, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, obținând o vizibilitate și un succes notabile.
Ambasada României la Madrid, Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe din România și Arhiva Generală a Ministerului Spaniol al Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării au colaborat la strângerea laolaltă a valorosului material grafic care alcătuiește această expoziție.