Copiii de grădiniță și elevii din învățământul preuniversitar vor fi testați pentru coronavirus de două ori pe săptămână

„Radiojurnal” – Realizator: Copiii de grădiniță și elevii din învățământul preuniversitar vor fi testați pentru coronavirus de două ori pe săptămână, luni și joi, la începutul cursurilor, de teste antigenice rapide din salivă. Ministerul Sănătății insistă că testarea este simplă și ușor de executat fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate. Secretarul de stat în acest minister, doctorul Andrei Baciu, a subliniat că în urma acestei testări ar putea fi identificate mult mai multe eventuale cazuri pozitive în rândul elevilor.
Andrei Baciu: Testarea se va desfăşura efectiv la școală. Toate aceste lucruri sunt detaliate astfel încât să se desfășoare în baza unei proceduri sistematice, toată lumea să facă la fel, iar cazurile pozitive vor fi dublate de o diagnosticare prin RT PCR sau prin test antigen, tocmai pentru că asta este singura modalitate de diagnostic real. Nu este o chestiune complexă, sofisticată, este o simplă procedură de testare. Cred că aproape orice om din România a fost testat sau s-a testat. Deci, este şi mai simplă, nu este ceva extraordinar de sofisticat, doar că trebuie să lucrăm sistematic ca să ajungem să avem cât mai puține cazuri de îmbolnăvire./dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 noiembrie)