Calendarul evenimentelor, 13 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Medicină, Sănătate

* „Caravana mobilă de vaccinare”, campanie organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în parteneriat cu Kaufland România (13 – 14 nov.) – ora 10:00 – 17:00, parcarea centrului comercial Kaufland, Str. Mihail Sebastian nr. 88 C

* Au loc discuții cu psihologi și filosofi, cu specialiști în coaching sau sociologie într-o nouă ediție a Săptămânii PSI (8 – 14 nov.), în format online, transmisă live pe conturile de Facebook ale Editurii Trei, Librăriilor Cărturești, revistei Psychologies, Târgul de Cariere și Radio România Cultural. În cele șase ateliere „psi”, nu vor lipsi nici sfaturile pentru părinții care se tem pentru viitorul copiilor și nici ponturile pentru sporirea creativității personale. Din program:

  • ora 12:00 – Mai știm să ne ascultam unul pe altul? Invitate: Delia Apostol Hanzelik, Simona Nicolaescu. Carte recomandată: Te aud. Relații mai bune, oameni mai fericiți – Michael S. Sorensen

* Focşani: Programul Maratonului de Vaccinare continuă la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, în intervalul 9:00 – 20:00, astfel încât oricine doreşte să se imunizeze – să poată face acest lucru. Imunizarea la Maratonul Vaccinării este asigurată de două echipe mobile, una de la Direcţia de Asistenţă Socială Focşani şi una de la Direcţia de Sănătate Publică (13 – 14 nov.)

– Învăţământ, Cercetare

* Lista unităţilor de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate), incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului, va fi disponibilă integral pe edu.ro, în prima parte a zilei

– Cultură

* Muzeul Municipiului București organizează „Muzeul animat”, un proiect de valorificare a patrimoniului cultural material în mediul digital pornind de la o selecție de patru obiecte din expozițiile Muzeului Municipiului București și două obiecte de la muzeele partenere, Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti. În lunile octombrie și noiembrie copiii cu vârste de 7 – 14 ani pot participa gratuit la șase ateliere online pe platforma Zoom, alături de autorul de benzi desenate Mihai Grăjdeanu. Din program:

  • în intervalul orar 11:00 – 12:30: Obiectul care va deveni personaj de povești în benzi desenate este Vasul Hibrid de la Muzeul Olteniei Craiova. Conceptul este unul inedit, îmbinând benzile desenate animate cu informații de specialitate din muzee, pentru a traduce pe înțelesul copiilor termenul de „patrimoniu”, un termen care poate fi destul de abstract

* A 31-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în format online pe www.fnt.ro , în perioada 6 – 14 noiembrie. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Producători: Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română. Partener: Institutul Cultural Român. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Radio România București Fm și Teatrul Național Radiofonic. Conceptul din acest an este „Creația. Recreația. Re-creația”, care subsumează și secțiunile FNT. Toate manifestările din cadrul FNT (spectacole, instalații performative și vizuale, evenimente speciale online, teatru radiofonic, manifestări live, conferințe, prezentări de carte etc.) vor putea fi urmărite – online, on-air sau live – gratuit. Spectacolele vor putea fi vizonate timp de 48 de ore de la momentul marcat în program (cu câteva excepții). Secțiunea „Instalații vizuale” va putea fi urmărită și live, în spațiile specificate în program. Programul zilei:

►Spectacol lectură

0ra 11:00 – www.fnt.ro  – Morcoveață. Piesă într-un act de Jules Renard. Conceptul, adaptarea și traducerea: Adriana Moca. Producător: Asociația Culturală Vis-à-vis

►Recreația

  • ora 17:00 – www.fnt.ro – Tom și Jerry 2.0, adaptare după „Jerry and Tom” de Rick Cleveland. Regia: Florin Piersic jr. Scenografia: Tudor Prodan. Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

►In memoriam Ion Caramitru

ora 18:00 – www.fnt.ro  – Vicarul, de Rolf Hochhuth. Regia și scenografia: Radu Penciulescu. Regia TV: Letiția Popescu. O producție TVR, 1972

►Creația

ora 19:00 – www.fnt.ro  – Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire, de Rainer Werner Fassbinder. Regia: Eugen Jebeleanu. Decorurile și costumele: Velica Panduru.  Producător: Teatrul German de Stat Timișoara. Spectacol în limba germană cu traducere în limbile română și engleză

►In memoriam Ion Caramitru

  • ora 20:00 – www.fnt.ro – Macbeth, de William Shakespeare. Regia: Radu Penciulescu

Scenografia: Florilena Popescu Fărcăşanu. Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, 2012

►Re-creația

ora 21:00  – www.fnt.ro  – Încuiați,  de Maria Manolescu Borșa. Regia: Leta Popescu

Scenografia: Gabi Albu. Producător: Centrul Replika, București

►Invitați ai FNT

ora 22:00 – www.fnt.ro  – Tragedia omului, de Madách Imre. Dramaturgia: Visky András și Silviu Purcărete. Regia: Silviu Purcărete. Scenografia: Dragoș Buhagiar. Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara. Spectacol în limba maghiară cu traducere în română și engleză

►In memoriam Ion Caramitru

  • ora 22:30 – www.fnt.ro – Emisiunea Garantat 100%,  Cătălin Ștefănescu în dialog cu Ion Caramitru. O producție TVR, 2015

►Re-creația

ora 23:30 – www.fnt.ro  – RÖVIDEK | SCURTE | SHORTS , după Samuel Beckett. Dramaturgia: Dálnoky Réka. Regia: Zalán Zakariás. Costumele: Lőrincz Viola.  Producător: Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc. Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română

* Filarmonica George Enescu prezintă Stagiunea 2021-2022 “Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica” – Pagini celebre din musicaluri – ora 11:00, în Sala mare a Ateneului Român. Interpretează laureaţi ai Concursului Naţional de Musical: Laura Gabriela Oana, Miruna Dascălu, Sidonia Doica și invitații lor Cătălin Petrescu și Raluca Ouatu (pian). În program, lucrări de Sara Bareilles, Leonard Bernstein, John Kander, Jim Jacobs & Warren Casey, Jonathan Larson, Claude-Michel Schonberg, Marc Shaiman. Comentează Cristina Sârbu. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Biletele se pot procura: De la Casa de Bilete a Ateneului Român. Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75. Online, accesând site-ul www.fge.org.ro  – sectiunea „Calendar“

* Teatrul Muzical Ambasadorii prezintă spectacolul „O noapte furtunoasă”, în regia lui Mircea Diaconu – ora 11:00. Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Ticketstore.ro: https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii   sau de la casieria deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de începerea spectacolului (în limita locurilor disponibile)  (13 – 14 nov.). Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Ultimul eveniment din cadrul proiectului „RawDance” îl constituie prezentarea instalaţiei video – „Move.Talk.”, la Pavilionul 32, Institutul Goethe Bucureşti. Pe 13 şi 14 noiembrie, între orele 11:00 – 17:00, publicul are ocazia să pătrundă în interiorul experienţei echipei multidisciplinare de artişti care timp de 10 zile au cercetat, creat şi performat în Wuppertal. Astăzi va avea loc o întâlnire cu o parte din echipa artistică a proiectului care va fi transmisă live pe pagina Asociaţiei Delazero

* Casa Artelor Dinu Lipatti organizează, cea de-a II-a Ediție a Evenimentului „Toamna Clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti” – în Salonul de Muzică al Casei Lipatti. Conceptul Evenimentului „Toamna Clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti” aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti. Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.iabilet.ro  și în rețeaua iabilet.ro/retea. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Recitalul Extraordinar de muzică clasică universală în interpretarea Bucharest Wind Ensemble, format din artiștii Irina Naneș – flaut, Valentin Ghita – oboi, Flaviu Ludușan – clarinet, Dumitru Dumitrache – corn, Ionuț Roșca – fagot. În program au fost incluse creații de Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Johann Strauss, Abreu Zequinha, Claude Debussy, George Bizet, George Gershwin, Julio Sanders
  • ora 19:00 – proiecția filmului „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV în parteneriat cu Institutul Cultural Român

* De la ora 18:00, la Teatrul Excelsior este prezentat spectacolul: „Familia Addams”, libretul de Marshall Brickman & Rick Elice, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu. Detalii: https://teatrul-excelsior.ro/familia-addams/

* Spectacolul de balet „Giselle”, de Adolphe Charles Adam – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. Printre  partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Cu ocazia turnelului național Electric, flautistul Matei Ioachimescu va da viață unui univers sonor fantastic, imaginat de compozitorul Cristian Lolea, univers aflat la joncțiunea dintre muzica de film, cea cultă contemporană și muzica de divertisment. Muzica compusă de Lolea va prinde valențe vizuale prin spectacolul live de lumini și lasere creat de Tom Brânduș, unul dintre cei mai reputați și inovatori artiști multimedia din România. Cunoscuta artistă vestimentară, Patricia Vincent, va completa experiența Electric cu costume special create pentru acest spectacol care promite să depășească tiparele unui concert obișnuit, provocând emoții intense la nivel auditiv și vizual. Organizator: Fundația Hațegan. Printre partenerii principali: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

  • Sala Radio – ora 19:00

* În cadrul Săptămânii Filmului Maghiar va avea loc avanpremiera filmului Spirala al regizoarei Felmeri Cecilia – ora 19:00, la Cinema Muzeul Ţăranului (Str. Monetăriei nr.3), în prezenţa regizoarei şi a producătorului Muhi Andras, a coproducătorilor Oana Bujgoi Giurgiu (Hai-Hui Entertainment) şi Tudor Giurgiu. În distribuţia filmului figurează actori cunoscuţi în sfera cinematografică, precum Bogdan Dumitrache, Kiss Diana Magdolna şi Borbely Alexandra

* Spectacolul „Despre dragoste şi alte bazaconii”, cu scenariul şi regia aparţinându-i lui Mihai Mălaimare, va fi prezentat în premieră, de la ora 19:00, la sala Teatrului Masca din Bd. Uverturii, nr. 14. Biletele pot fi achiziţionate de pe myStage.ro sau de la casa de bilete a teatrului

* Teatrului Mic prezintă spectacolul „Cântăreața cheală”, regia: Vlad Massaci – ora 19:00, la Sala Studio. Cu: Alina Rotaru, Andrei Seușan, Alexandru Voicu, Alina Petrică, Andrei Brădean, Andrei Seușan, Gabi Costin. Bilete: https://www.teatrulmic.ro /…/cantareata-cheala-13-11…/

* Comedia lui Victor Eftimiu, „Omul care a văzut moartea”, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de Dan Tudor, în calitate de regizor, se pregăteşte de cea de-a 200-a întâlnire cu publicul, care va avea loc de la ora 20:00, la Sala Pictura. În distribuție: Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Florentina Ţilea, Răzvan Oprea

* Cel de-al cincilea concert al „Serilor de chitară 2021” aduce în premieră la Bucureşti pe unul dintre cei mai interesanţi chitarişti ai tinerei generaţii, italianul Andrea de Vitis, muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului. De la ora 19:30, în Sala de concerte „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Andrea de Vitis propune o călătorie sonoră într-o zonă de confluenţă a epocilor romantică şi modernă, cu un program care îmbină latura energică, dansantă a repertoriului chitaristic (Valsurile poetice de Granados şi Suita populară braziliană de Villa-Lobos) cu o serie de „omagii muzicale” aduse de compozitori de seamă confraţilor muzicieni: Homenaje pour le tombeau de Debussy de Manuel de Falla, Into the Rose Garden (for Julian Bream) de Angelo Gilardino şi seria Greeting Cards, op. 170 de Mario Castelnuovo-Tedesco. În deschidere, câştigătorul concursului online „Bursa Kitharalogos”, ediţia a III-a, Ioan Bănescu, va susţine un mini-recital şi va primi premiul în valoare de 1200 de RON, alături de bursa la Academia ICon Arts 2022, în valoarea de 2200 de RON, oferită de UCIMR. Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos. Printre parteneri: Orchestrele şi Corurile Radio România. Printre partenerii media:Radio România Muzical. Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos sau www.seriledechitara.ro

* Alba Iulia: Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” organizează, în perioada 12 – 14 noiembrie, o nouă ediţie a Festivalului Cultural „Augustin Bena”. Evenimentul cuprinde, în cele trei zile, 15 acţiuni culturale precum recitaluri, concerte, expoziţii de artă, conferinţe, dar şi Gala Tezaurelor Umane Vii din Judeţul Alba. Toate evenimentele din cele trei zile ale Festivalului Cultural „Augustin Bena” vor fi transmise şi live pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Conferinţa „Personalităţi ale etnologiei româneşti din judeţul Alba: Gheorghe Pavelescu 1915 – 2008. Introducere despre Valeriu Butură şi Ovidiu Bîrlea” susţinută de prof. univ. dr. Ilie Moise – Muzeul Principia din Cetatea Alba Carolina şi transmisiune live
  • ora 12:00 – Piesa de teatru de păpuşi „Cine va păzi clopoţeii?”, regia artistică Teodora Popa – Sala Teatrului de păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia şi transmisiune live
  • ora 14:00 – Expoziţia personală de grafică şi pictură „Mesagerul” semnată Dan-Mihai Nistor – Spaţiul Expoziţional urban al CCAB şi postare expoziţie online
  • ora 16:00 – Concert coral „Corala Voci Transilvane” a Casei de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş” Cluj-Napoca, dirijor Adrian Corojan – Catedrala Încoronării din Alba Iulia şi transmisiune live
  • ora 17:00 – Conferinţa „Costumul popular ca emblemă a identităţii culturale româneşti” susţinută de cercetător etnolog Doina Işfănoni – transmisiune online în premieră
  • ora 18:00 – Concert cameral Cvartetul de coarde „Augustin Bena” al Judeţului Alba – Muzeul icoanei „Museikon” din Alba Iulia şi transmisiune live

* Cluj – Napoca: Festivalul SoNoRo XVI „Dreamtigers” ajunge în municipiu, în perioada 11 – 14 noiembrie. Programul zilei:

  • ora 19:00 – THE INFINITY OF MIRRORS – la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Sala Auditorium Maximum

* Craiova: Cea mai recentă premieră a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, spectacolul „Câine cu om. câine fără om”, în regia lui Radu Afrim, va putea fi vizionat și de spectatorii din București grație programului Naveta Culturală – un proiect inițiat la începutul anului trecut de Naționalul craiovean, prin care spectatorii din București pot lua Naveta Culturală spre Craiova, pentru a viziona spectacolele teatrului. Astfel, astăzi, iubitorii de teatru din București vor putea călători în scop cultural la Craiova pentru a vedea spectacolul „Câine cu om. câine fără om” în regia lui Radu Afrim și scenografia Irinei Moscu. Plecarea se va face dimineața la ora 10:00 din București, TNB (parcarea din fața Sălii Studio).  Întoarcerea va fi după spectacol, în același loc. Prețul biletului (127 lei) include transportul tur-retur cu autocarul și biletul la spectacol, iar biletele pot fi achiziționate direct din site-ul teatrului: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/985

* Galați: Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” – Galați prezintă „Simfonia italiană”, interpretată de orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” și dirijată de maestrul Cristian Sandu – ora 18:00. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului (0236.465.599), în intervalul orar afișat pe site-ul www.naeleonard.ro , sau online, accesând link-ul https://www.blt.ro/concert-simfonic-galati.html

* Galați: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „FAT PIG” de Neil LaBute, regia: Laura Moldovan, scenografia: Ioan Bocoş, coregrafia: Elena Anghel. Spectacolul a avut premiera în decembrie 2016 – ora 19:00. În distribuţie: Oana Mogoş, Ciprian Braşoveanu, Flavia Călin şi Vlad Volf

* Sibiu: În cadrul Festivalului Minunata Muzică Nouă (4 – 14 nov.), începând cu ora 10:00, în sala mică a Filarmonicii din Sibiu se va discuta despre susţinerea şi promovarea proiectelor interdisciplinare. Conferinţa moderată de Cătălin Sava, cu participarea extraordinară a actorului Daniel Plier, va evidenţia colaborarea interinstituţională la nivel local între Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Teatrul de Balet Sibiu şi Teatrul Gong pentru proiectul „Povestea soldatului”. De la ora 17:00, în sala mică este programat concertul Ansamblului Couleurs din Cluj-Napoca (Carina Coste, flaut; Claudiu Cebotari, clarinet; Toni Vîntur, percuție; Alexandru Lazăr, pian; Ana Teodora Buia, vioară; Fodor Lilla Dorottya, viola; Diana Stir, violoncel; dirijor: Alexandru Ştefan Murariu)

* Sibiu: „Tradiţii”- un spectacol de folclor organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, alături de Ansamblul Folcloric Ardealul şi invitaţii acestora – ora 18:00, scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu

* Sibiu: Se desfăşoară Zilele Culturii Austriece la Sibiu (11 – 14 nov.) „TRANSFORMATIONs” – artă, ştiinţă şi societate într-o lume în schimbare. Printre partenerii media locali: Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG (Strada Alexandru Odobescu 4) – „Die Gesichter der Hedy Lamarr/Diferitele chipuri ale lui Hedy Lamarr”, performance cu marionete pentru adulţi şi tineret, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. O producţie Schubert Theater Wien, scenariu/ regie/concepţie păpuşi: Kai Anne Schuhmacher; cu: Soffi Povo, Markus-P. Gossler

 – Sport

* Se desfăşoară prima semifinală a Campionatului Naţional de Fotbal American: Bucharest Rebels – Cluj Crusaders – ora 13:00, stadion Metrorex

* Naţionala de rugby a României întâlneşte, în ultimul meci al ediţiei 2021 a Rugby Europe Championship (REC), Țările de Jos – ora 17:30, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Partida se joacă fără spectatori

* Se dispută meciuri amicale de fotbal

‣ Buzău

  • AS FC Buzău – FC Dinamo Bucureşti – ora 12:30, Stadionul Gloria

‣ Miercurea Ciuc

  • FK Csikszereda – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 11:00

‣ Voluntari

  • FC Voluntari – Metaloglobus Bucureşti – ora 11:00, Stadion ”Anghel Iordănescu”

‣ Craiova

  • FC U Craiova – CSA Steaua – ora 14:00

* Buzău: E programat un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: ACS HC Buzău 2012 – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:00, Sala Romeo Iamandi

* Oradea: Federaţia Română de Karate Kyokushin organizează în perioada 13 – 14 noiembrie, Campionatele Europene de Karate Kyokushin pentru cadeţi, juniori şi tineret, la care participă 420 de sportivi din 19 ţări – la Arena ”Antonio Alexe”. Competiţia va începe de la ora 10:00, cu ceremonia de deschidere, în cadrul căreia va avea loc o demonstraţie a copiilor, alături de multiplul campion european Marius Ilaş, de zece ori, dar şi vicecampion mondial. În condiţiile actuale de pandemie, campionatul se va desfăşura fără accesul publicului, însă competiţia va putea fi urmărită online, pe conturile de Facebook şi Youtube ale Federaţiei Române de Karate Kyokushin

* Râmnicu Vâlcea: SCM Râmnicu Vâlcea înfruntă echipa spaniolă Super Amara Bera Bera, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 15:00, Sala Sporturilor ‘Traian’

* Târgu Secuiesc: Se joacă un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSHC Fenestela 68 – SC Miercurea Ciuc – ora 18:30

* Liechtenstein: Au loc conferinţele de presă premergătoare meciului dintre naţionalele României şi Liechtensteinului, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022:

  • conferinţa de presă a echipei Liechtensteinului – ora 16:30, Rheinpark Stadion – Vaduz
  • conferinţa de presă a echipei României – ora 18:15, Rheinpark Stadion – Vaduz

* Turcia: Selecţionata de fotbal Under-19 a României înfruntă echipa statului San Marino, în Grupa a 9-a a preliminariilor Campionatului European de juniori din 2022 – ora 12:00, Manavgat

* Ungaria: CSM Bucureşti înfruntă echipa maghiară FTC – Rail Cargo Hungaria, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, ERD Arena

* Ungaria: CS Măgura Cisnădie întâlneşte în deplasare formaţia maghiară DVSC Schaeffler, în prima manşă din turul al treilea preliminar al competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 21:00, Sala Hodos Imre – Debrecen

– S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie

* Acum 427 de ani (1594) avea loc uciderea creditorilor turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub pretextul de a fi plătiţi) din porunca lui Mihai Viteazul, fapt ce a reprezentat semnalul pentru începerea războiului antiotoman din Moldova şi Ţara Românească

* Cu 216 ani în urmă (1805) Johann George Lehner, un măcelar din Viena, inventa un produs alimentar pe care l-a numit „frankfurter”, o reţetă mai veche a hot-dog-ului de astăzi

* Acum 137 de ani (1884) la Teatrul Naţional din Bucureşti, avea loc premiera piesei „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale (în distribuţie: Aristizza Romanescu, Constantin Nottara, I. Panu, I. Petrescu) (13/25)

* În urmă cu 114 ani (1907) inginerul francez Paul Cornu reușea primul zbor din lume cu un elicopter. El s-a ridicat 30 de centimetri de la sol la bordul primei „maşini zburătoare cu decolare verticală”. Zborul nu a durat decât 20 de secunde, dar acestea au fost suficiente ca Paul Cornu să intre în istorie drept primul pilot al unei aeronave cu aripă rotativă, categoria vehiculelor aeriene motorizate din care face parte elicopterul

* Acum 67 de ani (1954) prima Cupă Mondială de Rugby era câștigată de Marea Britanie, care a învins Franța în finala disputată la Parc des Princes din Paris, cu scorul de 16 la 12

* În urmă cu 61 de ani (1960) România stabilea relaţii diplomatice cu Cipru, la nivel de ambasadă. România a stabilit relații diplomatice cu Cipru imediat după proclamarea independenței de stat a acestei țări, în anul 1960

* Acum 51 de ani (1970) ciclonul tropical devastator Bhola a lovit Pakistanul de Est (în prezent Bangladesh) și Bengalul de Vest din India. A fost cel mai distrugător ciclon tropical înregistrat vreodată și unul dintre cele mai mortale dezastre naturale ale timpurilor moderne. Până la 500.000 de persoane și-au pierdut viața în timpul furtunii, în principal din cauza valurilor care au inundat insulele din delta râului Gange. Ciclonul Bhola a fost cel de-al șaselea și cel mai puternic din sezonul ciclonic al anului 1970, în Oceanul Indian de Nord, atingând o forță echivalentă cu cea a unui uragan de Categoria 3. Ciclonul s-a format deasupra Golfului Bengal la data de 8 noiembrie și a călătorit spre nord, intensificându-se în tot acest timp. Și-a atins apogeul cu vânturi de 185 km/h la 12 noiembrie 1970, aterizând chiar în acea noapte pe coasta Pakistanului de Est. Furtuna a devastat multe dintre insulele de coastă, anihilând sate și distrugând culturile agricole din regiune. Cel mai rău afectat a fost subdistrictul Thana, din Tazumuddin (Bangladesh), unde peste 45% din populația de 167.000 de persoane de aici a fost decimată de furtună

* Cu 6 ani în urmă (2015), în seara zilei de 13 spre 14 noiembrie, a avut loc un şir de atacuri armate la Paris şi în arondismentele 10 şi 11, în apropierea stadionului Stade de France, situat în Saint-Denis, care a lăsat în urmă aproape 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, fiind considerat de autorităţile franceze drept cel mai sângeros din istoria ţării. Atentatele au fost revendicate de Statul Islamic. Printre decedaţi s-au aflat şi doi români, Mariana Lăcrămioara Pop, din Maramureş, şi Ionuţ Ciprian Calciu, din Tulcea

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Bibliei”, instituită prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 15.XI.2006), pentru a marca rolul Sfintei Scripturi în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor; coincide cu ziua de sărbătorire a Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (www.biserici.org/index; Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sf. Antuza (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

– „Ziua Dramaturgiei Româneşti”, instituită prin Legea nr.96/ 7 mai 2019, se celebrează anual, cu ocazia aniversării premierei spectacolului cu piesa „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, care a avut loc la 13 noiembrie 1884, la Teatrul Naţional din Bucureşti; iniţiatorii proiectului au fost deputaţii Varujan Vosganian şi Ion Hadârcă

– „Ziua Limbii Maghiare”, iniţiată de senatorii şi deputaţii UDMR şi stabilită prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 11 noiembrie 2015; cu acest prilej vor fi prezentate valorile minorităţii maghiare, tradiţiile şi obiceiurile ungureşti. NOTĂ: La 22 ianuarie este sărbătorită şi „Ziua Culturii Maghiare”, în multe locuri ale lumii, începând cu anul 1989

– 1888, 13/25: A murit politicianul Ion I. Câmpineanu, primul guvernator al Băncii Naţionale (n. 1841)

– 1893: S-a născut (la Galaţi) pictorul Reuven Rubin (numele adevărat: Rivn Zelicovici), stabilit din 1922 în Israel; în anul 1948 a fost numit ambasador în România, fiind primul reprezentant diplomatic al noului stat la Bucureşti (m. 1974)

– 1909, 13/26: S-a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, prozator, memorialist, eseist, critic literar şi poet francez de origine română; pionier al literaturii şi teatrului absurdului; membru post-mortem al Academiei Române (din 2009) (m. 1994). NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou 26.XI.1909

– 1914: A murit Dimitrie Anghel, poet, prozator, publicist şi traducător; reprezentant al simbolismului român; considerat un „Luchian al literaturii”, datorită volumului său de debut, „În grădină” (n. 1872)

– 1930: S-a născut (la Căuşanii Noi/Tighina, azi în R. Moldova) Georgeta Horodincă, critic şi istoric literar, eseistă, prozatoare şi traducătoare; soţia filosofului Nicolae Tertulian; stabilită, din 1982, în Franţa (m. 2006)

– 1931: S-a născut arheologul, istoricul de artă, profesorul şi muzeograful Radu Florescu; a adus contribuţii importante la dezvoltarea cercetării arheologice, muzeologiei, conservării, restaurării şi valorificării patrimoniului cultural (m. 2003) – 90 de ani

– 1936: S-a născut baschetbalistul Armand Novacek, unul dintre jucătorii de bază ai CCA (ulterior echipa a devenit Steaua), dar și ai reprezentativei naționale în perioada de aur a baschetului românesc, între anii 1953-1967; stabilit în Germania din 1975, unde s-a dedicat profesiei de medic specialist de anestezie și terapie intensivă (m. 2019) – 85 de ani

– 1950: S-a născut Ioana Crăciunescu, actriţă şi poetă

– 1955: A murit Romulus Cioflec, prozator şi publicist (n. 1882)

– 1960: A murit Gheorghe T. Kirileanu, istoric literar, folclorist, memorialist şi editor; sub conducerea lui A. D. Xenopol a făcut numeroase cercetări socio-etnografice de teren; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1872)

– 1964: S-a născut Christian Tămaş, scriitor, filosof, orientalist şi traducător

– 1977: A murit istoricul şi profesorul Constantin C. Giurescu; autor al unor lucrări monografice şi de sinteză privind istoria românilor; fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1931); a fost deţinut politic între anii 1950 şi 1955; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1901)

– 1979: A murit violoncelistul Ion Fotino (n. 1908)

– 1984: A murit Eta Boeriu (numele la naştere: Margareta Caranica), cunoscută traducătoare din literatura italiană (Dante, Petrarca, Castiglione, Michelangelo, Leopardi, Moravia, Pavese; a realizat şi o antologie a poeziei italiene) şi poetă (n. 1923)

– 1988: A murit Vlad Georgescu, istoric şi jurnalist; din 1978 a trăit în exil, ca refugiat politic, iniţial în SUA şi apoi în RFG; între anii 1982 şi 1988 a fost director al Departamentului român al postului de radio „Europa Liberă” (cu sediul la München) (n. 1937)

– 1997: A murit Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic; fost înalt demnitar comunist până în 1969; în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”; membru al Consiliului FSN; preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte al acestui for (1992-1994) (n. 1911, la Comrat, azi în R. Moldova)

– 2000: A murit Liviu Ionescu, compozitor şi dirijor (n. 1928)

– 2002: A murit filosoful Alexandru Dragomir; după 1948, datorită conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin; abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir”, publicate de Editura „Humanitas” (n. 1916)

– 2015: A murit arhidiaconul Constantin Voicu, unul dintre cei mai mari profesori de patrologie din țară; fost rector al vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

– Wellington: Reuniunea liderilor economici APEC 2021, la care face declarații de deschidere prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern

– Aachen, Germania: Ceremonia de decernare a Premiului Aachen pentru Pace Consiliului Interconfesional al Femeilor (WIC) din Nigeria

– Berlin: Manifestație împotriva închiderii ultimelor centrale nucleare germane

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: A 10-a Conferință internațională a Șefilor de stat major ai forțelor aeriene (DIACC)

– Dubai: Vizita președintelui brazilian Jair Bolsonaro în  Emiratele Arabe Unite (13 – 16 nov.)

– Lech, Austria: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa: slalom uriaș paralel (feminin)

– Brescia, Italia: Expoziția cu lucrări ale artistului chinez disident Badiucao, intitulată „China (nest) near” (13 nov. 2021 – 13 feb. 2022)

– Sunt programate meciuri în preliminariile europene pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022

  • Grupa D: Bosnia-Herţegovina – Finlanda – ora 16:00, Franţa – Kazahstan – ora 21:45
  • Grupa E: (ora 21:45): Belgia – Estonia, Ţara Galilor – Belarus
  • Grupa G: Norvegia – Letonia – ora 19:00, Turcia – Gibraltar – ora 19:00, Muntenegru – Olanda – ora 21:45

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Educaţiei Copiilor Nevăzători”; se marchează, din anul 1946 ( – 75 de ani), în ziua de naştere a pedagogului francez Valentin Hauy (1745-1822), cel care a întemeiat prima şcoală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784. NOTĂ: O „Zi a nevăzătorilor” mai este marcată la 15 octombrie

– „Ziua Internaţională a Mimului”, instituită la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru, începând din 1998, declarat „Anul internaţional al mimului”, cu ocazia centenarului naşterii francezului Étienne Decroux (1898-1991), fondatorul artei „mimului corporal” sau a „mimului pur”

– 354 d.H.: S-a născut Sf. Augustin (Aurelius Augustinus), filosof şi scriitor roman, unul dintre teologii renumiţi ai bisericii creştine timpurii occidentale (m. 430 d.H.). NOTĂ: Biserica Romano-Catolică îl prăznuieşte pe Sf. Augustin la 28 august (ziua morţii sale)

– 1619, 13/14: A murit pictorul italian Ludovico Carracci (n. 1555)

– 1699: S-a născut Jan Zach, compozitor și violonist ceh (m. 1773)

– 1710: S-a născut Charles Simon Favart, dramaturg francez (m. 1792)

– 1718: S-a născut John Montagu conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (m. 1792)

– 1745: S-a născut pedagogul francez Valentin Häuy, fondatorul primei şcoli pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784 (m. 1822)

– 1782: S-a născut poetul suedez Esaias Tegnér (m. 1846)

– 1834: S-a născut poetul, romancierul, jurnalistul, omul politic şi pedagogul Ignacio Manuel Altamirano, figură reprezentativă a culturii mexicane (m. 1893)

– 1850: S-a născut scriitorul scoţian Robert Louis Stevenson (m. 1894)

– 1868: A murit compozitorul italian Gioacchino Rossini (n. 1792)

– 1873: S-a născut dirijorul italian Egisto Tango; a fost un timp dirijor la Opera Română din Cluj (m. 1951)

– 1874: S-a născut pianista franceză Marguerite Long (m. 1966)

– 1903: A murit Camille Pissarro, pictor şi grafician francez, reprezentant al impresionismului (n. 1830)

– 1904: S-a născut H. C. (Henry Codman) Potter jr., regizor american de teatru și film (m. 1977)

– 1909: S-a născut actorul suedez de film Gunnar Björnstrand (m. 1986)

– 1923: S-a născut actriţa de film americană de origine mexicană Linda Christian (pe numele său adevărat Blanca Rosa Henrietta Stella Welter Vorhauer) (m. 2011)

– 1929: S-a născut (în Bulgaria, a crescut şi a studiat în România) Jean-Jacques Askenasy, medic neurolog, cercetător în domeniul neuroștiinței și profesor din Israel; pionier al studiului terapiilor somnului; membru de onoare al Academiei Române din 2016

– 1934: S-a născut Jimmy Fontana, actor, muzician și compozitor italian (m. 2013)

– 1934: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american Garry Marshall, cunoscut pentru filme ca ”Frumuşica/ Pretty Woman” (1990) sau „Frankie and Johnny” (1991) (m. 2016)

– 1935: S-a născut actorul american Tom Atkins

– 1940: S-a născut Saul Aaron Kripke, filosof, logician și profesor american; considerat printre cei mai importanți 10 filosofi din ultimii 200 de ani; lucrări în domeniile legate de logica matematică, filosofia matematicii, metafizică, epistemologie și teoria mulțimilor

– 1943: A murit pictorul francez Maurice Denis, unul dintre conducătorii şi teoreticienii mişcării simboliste (n. 1870)

– 1947: S-a născut actorul american Joe Mantegna

– 1952: S-a născut Stuart Cornfeld, producător și actor american de film; a produs, alături de Ben Stiller, pelicule de succes precum „Zoolander”, „Dodgeball” şi „Tropic Thunder” (m. 2020)

– 1953: S-a născut Andrés Manuel López Obrador, om politic mexican, președinte al Mexicului (din 2018)

– 1955: S-a născut actriţa americană Whoopi Goldberg (pe numele său adevărat Caryn Elaine Johnson)

– 1973: A murit Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (n. 1920)

– 1974: A murit Vittorio De Sica, regizor şi actor italian de film (n. 1901). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al naşterii 1902

– 1983: A murit Shisō Kanaguri, atlet japonez; alături de sprinterul Yahiko Mishima, a fost primul atlet japonez care a participat la Jocurile Olimpice, anume la cele din 1912 din Stockholm (Suedia) (n. 1891)

– 1988: A murit Antal Doráti, dirijor şi compozitor american de origine ungară (n. 1906)

– 2001: A murit actriţa britanică Peggy Mount (n. 1915) – 20 de ani

– 2010: A murit regizorul spaniol de film Luis García Berlanga, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei spaniole a secolului XX (n. 1921)

– 2014: A murit matematicianul şi profesorul francez Alexandre Grothendieck, unul dintre cei mai talentaţi matematicieni ai secolului XX; a reformat geometria algebrică şi a pus bazele unei versiuni radicale a ecologiei politice (n. 1928)

– 2016: A murit muzicianul şi compozitorul american Leon Russell (n. 1942) – 5 ani

– 2018: A murit actriţa americană Katherine MacGregor; cunoscută pentru rolul d-nei Harriet Oleson în serialul „Little House on the Prairie” („Căsuţa din prerie”) (n. 1925)

– 2019: A murit Raymond Poulidor, unul dintre cei mai iubiți cicliști din istoria Franței (n. 1936)

– 2020: A murit Ken Spears, scriitor, editor și producător american de televiziune; creator al serialului animat „Scooby-Doo” şi co-fondator al Ruby-Spears Productions, împreună cu Joe Ruby (n. 1938) – 1 an